Sunt fată bună şi nu-ţi pun în brațe cărţi despre tehnici de supravieţuire lângă mine. Şi nici extemporal pe neanunţate, cum poate-ai mai primit şi-ai rămas marcat, nu-ţi dau. Dar nu mă iubi din buze, omule!
Conectează-ţi creierul şi mai că te-aş ruga să renunţi uneori la el în ce mă priveşte. Caută-mă cu inima şi-abia apoi rosteşte şi declară-mi mai ceva ca unei Juliete eşuate în secolul 21 la balconul ei tip lojă din prăfuitul Bucureşti…
Iubeşte-mă aşa cum respiri, omule! Îs mică, dar mereu am vrut mult. Chiar dacă, din greşeală, uneori, n-am cerut… poate şi d-aia te afli sub balconul meu…
Iubeşte-mă cum îţi umpli plămânii cu aer. Și sincer, că minciuna apasă… Și nu te da rănit, şi nu te-ascunde după uşă, când zâna bună pare să fi renunţat la baghetă şi s-a urcat, ba mai dă şi bice, pe… mătură!
Iubeşte-mă când te cert, s-ar putea să-ţi fiu doar eu onestă să te-arăt cum eşti şi să te şi vreau aşa. Iubeşte-mă când plâng şi pare că sunt la pământ, s-ar putea doar eu să am nevoie de tine. Iubeşte-mă când eşti prea la distanţă şi nu mă mai vezi, s-ar putea ca doar sufletul meu să te privească atunci. Iubeşte-mă când te vreau, poate că nimeni nu te-a mai vrut aşa.
Nu mă iubi când sunt atât de paşnică, dulce şi caldă, când îţi zâmbesc fără să ştiu. Atunci mă iubesc şi eu…
Pe Laura o găsiți cu totul aici.
Citiţi şi
Despre dragoste și bărbați, fără crize de emancipare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
