„Cum de-l suport?”
„Câte fac eu pentru el și nu observă!”
„Pe bune?! Chiar a făcut asta?”
Să recunoaștem! Măcar o dată, de două ori, ne-au trecut gândurile acestea prin cap atunci când ne aflam în prezența bărbatului iubit. Ne-am uitat cu o sprânceană ridicată în direcția fizicului său și ne-am întrebat cum de ne-am îndrăgostit atât de nebunește și dacă acesta este viitorul pe care ni l-am ales.
Da, dragile mele, acesta e viitorul! Nu putem să ne îndrăgostim doar de partea bună a unui om și să-i întoarcem bombatul posterior atunci când nu ne convine un mic amănunt. Când intri în viața unui bărbat, cu ochii mari și plini de dorințe, cu mintea încărcată de planuri pentru apartament, mașină și o semnătură la starea civilă, trebuie să fii convinsă că-l poți iubi în egală măsură atunci când îți aduce flori, dar și atunci când vine nervos de la serviciu și are nevoie de un masaj sau o seară cu băieții.
Pe bărbatul pe care ți l-ai ales pentru restul vieții tale trebuie să-l iubești constant, dacă nu din ce în ce mai mult. Să-l iubești atunci când e fericit și se plimbă cu tine de mână prin oraș, dar și atunci când își pune gluga pe cap și merge cu mâinile în buzunar. Să-l iubești atunci când te mângâie și te sărută de noapte bună, dar și atunci când se întoarce cu spatele la tine și începe concertul de sforăit. Să-l iubești atunci când te așteaptă în mijlocul sufrageriei cu teancul de cărți pe care ți le-ai dorit, dar și atunci când trântește ușile la dulapuri și înjură de mama focului, căci nu-și găsește încărcătorul de la tabletă.
Nu de alta, dar nici tu nu ești tocmai o muză pentru pictorii de icoane. Și tu ai zile când îți sare țandăra din orice și ți se face părul precum ciocănitoarei Woody, de nu știe săracul om dacă să se ascundă sub plapumă sau să dea televizorul mai tare. Și dacă nu ești ciocănitoare, ești măcar cicălitoare și cauți să perfecționezi orice acțiune de-a sa: de la unde-și lasă tricourile folosite, la cum trebuie să mestece atunci când mănâncă chipsuri. Și în unele momente chiar vorbești prea mult!
„Stinge becul, nu vezi că mă ustură ochii de somn!”
„Închide fereastra aia, nu vezi că mă trage curentul!”
„Nu mai da muzica atât de tare când conduci! Nu vezi că mă dor urechile?”
„Nu mai zâmbi atunci când vorbesc serios cu tine! Nu vezi că încerc să comunicăm?”
„Nu mai respira atâta! Nu vezi că-s nebună?”
Da, exagerez un pic, de dragul artei. Sau poate că nu.
Ideea e că nici prințul din poveste nu era tot un zâmbet mereu, cu spatele drept și complimentele la purtător. Până și el își mai parca feblețea de cal lângă un birt, descăleca, se scărpina puțin la bijuterii și își răcorea gâtlejul cu o halbă de bere. Și el își lăsa armura împrăștiată peste tot în camera regală și uita să trimită un sol prințesei, să-i spună că a ajuns cu bine.
Dar prințesa îl iubea din tot sufletul, conștientă fiind că atunci când se dezbracă de armură, prințul este și el om. Are și el zile bune și zile teribile, are și el hobby-uri pe care ea nu le împărtășește, are și el momente când nu vrea să danseze cu ea în mijlocul poieniței, ci preferă să ia barca și să plece la pescuit.
Așa că eu zic să ne iubim bărbații pe care ni i-am ales, cu bune și cu rele. Că și ei ne-ar pune scotch pe gură uneori, dar nu o fac pentru că ne iubesc!
Guest post by Alexandra Cristea
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
