Pe Michelangelo şi Nichita Stănescu, pe Micul Prinţ şi pe bătrânii în toiag, pe Marguerite Yourcenar şi muzica lui Bach… Iubesc stelele şi ţăranii români, pe cei care încă ştiu să se-nchine cu sfială înainte să taie pâinea!
Pe lista mea interminabilă sunt şi sfinţii restauratori ai operelor de artă.
Le-aş săruta mâinile de dragi ce-mi sunt!
Cum ştiu ei cu delicateţe şi răbdare să cureţe de neguri, să recreeze ceea ce fusese distrus, să adauge un strop de albastru şi o picătură de lumină!
La Firenze (Florenţa) există Opificio di Pietre Dure, adică un centru de ateliere dedicate restaurării.
Înfiinţat în 1588 de către Ferdinand I de Medici.
Era perioada Renaşterii! Marii meşteri ce prelucrau marmura au fost chemaţi şi sprijiniţi să realizeze minuni; scene alegorice, biblice… totul creat din bucăţi de marmură de diferite culori!
Foto: Nicola D’Alessio
De aici a plecat totul acum aproape 500 de ani!
Acum, acest centru e o adevărată instituţie.
Se lucrează de zor, se restaurează tablouri care aparţin muzeelor din toată lumea, se şlefuiesc arme medievale, se lipesc statuete delicate şi bijuterii din aur.
Operele lui Rafael, Leonardo da Vinci se întâlnesc cu vase etrusche şi tapiţerii!
Pentru fiecare e un leac, o reţetă…
Necunoscuţi rămân aceşti oameni!
Nu-şi pot pune semnătura pe opera de artă salvată… iar noi nu vom şti niciodată că peticul de cer al unei picturi a fost refăcut!
Îi iubesc pe toţi aceşti meşteri care amestecă un infinit de culori pentru a găsi combinaţia perfectă; stau mereu cu ochelarii pe nas, adânciţi într-o lume paralelă!
Şi-mi veni aşa… din senin… să le sărut mâinile!
Citiţi şi
Ochii Monei – o carte despre salvarea prin artă
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
