Până mai ieri eram tânără și neliniștită, acum, se pare, am trecut în rândul înțeleptelor. Eu mă simt la fel, doar dacă mă uit în buletin văd că am 40 de ani. În oglindă, văd aceeași femeie, nici foarte frumoasă, nici prea urâtă. Nu știu cum mă văd cei din jur, eu frumoasă mă simt doar când sunt iubită. Am acum câteva riduri în plus? Asta e! Am acum câteva fire de păr alb în plus? Asta e, voi avea și mai multe – trăiască vopseua de păr! Sănătoasă să fiu, în rest, bucuroși le-om duce toate…
– Ai 40 de ani? mă întreba deunăzi, șocată, o colegă mult mai tânără. Inițial, am fost tentată să cred că nu-i venea să creadă că am 40 de ani, așa de bine arătam… Aiurea! Rostea Ai 40 de ani? de parcă mi-ar fi spus Ai o boală incurabilă!? Îmi stătea pe limbă să-i spun că – în cel mai bun caz – va avea și ea, la un moment dat, 40 de ani. Un răstimp, m-a privit cu coada ochiului și simțeam că mă analizează: pentru ea, brusc nu mai eram o colegă oarecare, eram o babă oarecare.
Probabil că am fost și eu cândva ca ea. Acum, când cineva mai în etate decât mine îmi spune câți ani are, zic în gând: Dă, Doamne, să apuc și eu vârsta asta!
Iete, na! E adevărat ce se spune: sunt mai înțeleaptă la 40 de ani!
Ce am făcut până la 40 de ani? Ca mai toată lumea: am răcnit într-o maternitate autohtonă, am stresat cu nopți nedormite niște părinți dragi, am fost trasă de codițe și pe la grădiniță, și pe la școală, am completat oracole în care am arătat cât de naivă poate fi o copilă de gimnaziu, am plâns, am râs, m-am îndrăgostit, am suferit, s-a îndrăgostit de mine, l-am făcut să sufere… până pe la vreo 30 de ani.
Apoi, am început să vreau: o familie, un copil, o carieră, o casă. Le-am primit, nu neapărat în ordinea aceasta. Și acum ridic ochii către cer și mulțumesc! Trebuia mai devreme, trebuia mai târziu? Nu știu, eu am făcut totul cum mi-a spus instinctul, cum am crezut eu că e mai bine sau cum mi-a stat în putere. Știu doar că regretele nu-și au rostul.
Înainte, dacă o ușă se închidea, stăteam acolo și plângeam. Acum, știu că dacă s-a închis, bine că s-a închis! La un moment dat, dacă am răbdare, alta se va deschide și va fi cea potrivită.
Înainte, eram prietenă cu toată lumea. Acum, îmi aleg prietenii dacă mă plac pentru ceea ce sunt, nu pentru ceea ce pot să fac pentru ei.
Înainte, renunțam la primul obstacol. Acum știu că, dacă vreau ca un vis să devină realitate, trebuie să lupt, să perseverez.
Și, da, acum chiar am învățat că dacă viața îmi oferă prea multe lămâi, trebuie să fac o limonadă aromată din ele…
Citiţi şi
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Unde se termină iubirea, începe… conviețuirea
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
