Am citit despre Italia şi Toscana, despre farmecul cizmei scăldate în soare şi ulei, încât m-am hotătât să trag de pe acest ţinut plămădit în iluziile noastre parcă de însuşi Apollo, perdeaua intimă a amorului.
Amorul italian, ah, Doamne, notoriu prin fineţea firii sale gălăgioase, grosolan prin glasul tău cutremurător, risipitor de tandreţuri prin muzica sa caldă, delicios prin undele sale de cafea şi usturoi.
Amorul italian urlă până la cer Maaama atunci când zăreşte forma lascivă a unui sân scăpărat cu o prefăcută neglijenţă printr-un decolteu de siciliancă.
Amorul italian mângâie o ghitară zdrenţăroasă sub balcoane iluzorii de Juliete travestite şi obscene, îngânând quanno fa notte e ‘o sole se ne scenne cu vocea franjuri de emoţie şi vin, tânjind să se tăvălească dezbrăcaţi sub soarele napoletan.
Amorul italian, răstignit la picioarele lui Benvenuto Cellini, împlorându-i bijutierului o statuie din aur a iubirii trupeşti, plină de sudoare şi sânge, pe care s-o sărute ca şi cum ar alinta cu limba un sfârc de zmeură în frişcă.
Amorul italian, risipit de vântul timpului pe străzile florentine, rătăceşte, ca statuia lui David într-o gondolă după un Uffizi marin, tremurător, din pat în pat, cu gura lui mare şi ochii amari.
Amorul italian ce miroase a cârnaţi căliţi nebuneşte în sos febril de tomate, amorul italian ce trânteşte o dantelă de brânză peste pâine caldă şi o transformă în mic dejun regal, amorul italian ce se jeleşte de dor al forno pentru orice fantezie irosită în noapte. Ah,…
Amorul italian urlă de durere prin brutării după dragostea ce a trecut mai repede ca un ristretto în Piazza Grande a lui Lucio Dalla. Amorul italian, ah, ce façon al sexualităţii, ce atingere suavă pe spatele lui Venus, ce toc sublim în cizma lumii, păşind fermecat pe holurile lungi ale muzeelor iubirii.
Cum încape atâta amor într-o cizma care mai stă şi pe jumătate în apă? Oare vocea măslinie a lui Caruso s-a strecurat în portocalele pe care italiencele lascive le folosesc drept lapte de corp? Oare păsările albe ce sparg cu burţile lor fine obrazul mării s-au născut din mâna de foc a lui Leonardo să zboare înspre Renaştere trăgând după ele întreg amorul furibund? Şi oare când a mirosit femeia mai frumos a flori şi mucegai veneţian după o întreagă istorie pe fundul unei… cizme?
Citiţi şi
Zavaidoc: iubire și muzică în anul 1923. Un roman insolit, semnat de Doina Ruști
Cred că sunt pregatită să ies din anonimat și să îmi trec numele la sfârșitul poveștii
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
