De ce erau cafenelele periculoase
Cafenelele au devenit locuri unde “avangarda burgheză a claselor educate a învățat arta dezbaterilor publice critice și raționale” (Jurgen Habermas). Absența vinului din meniu și a femeilor din peisaj le făcea spații de discuție sobre, respectabile, așa încât soțiile puteau sta liniștite când soții lor nu lăsau să treacă o zi fără să meargă la cafenea.
Aici se aflau cele mai noi vești – din nou apărutele ziare sau direct de la cei care le scriau, jurnaliști care frecventau cafenelele ca să afle ultimele bârfe. Erau pamflete pe masă, ba chiar unele cafenele își publicau propriile ziare. Un cafegiu din Londra se întâlnea zilnic cu un funcționar al House of Commons și transcria pentru clienții săi, ilegal desigur, ultimele dezbateri ale parlamentului. Valoarea informațiilor ce puteau fi obținute într-o cafenea a crescut atât de mult încât unele locuri percepeau o taxa de un penny la intrare, ceea ce a dus și la o porecla pentru ele – penny universities, recunoscându-li-se funcția educativă. Având firma agățată la intrare, ele au devenit repere în comunități și până și poșta le folosea pentru a livra corespondența acolo. Acest succes a atras atenția autorităților mintenaș.
Coffeehouse, Londra, 1690 – 1700. Copyright: © Trustees of the British Museum
Istoria a consemnat printre altele povestea unor studenți roialiști de la Oxford, supărați că Oliver Cromwell se declarase conducător al unei Anglii republică, regele Charles I fiind executat în urmă războiului civil. Ei se întâlneau să pună țara la cale în cafenele sau case private, depinde de ce ochi iscoditori erau în zonă. Unul din participanții la aceste întâlniri secrete era Sir Christopher Wren, arhitectul catedralei St. Paul printre altele.
Nici în Imperiul Otoman oamenii nu discutau horticultură la o cafea, de aceea mulți au fost executați de sultani prea puțin încrezători în propria persoană.
Coffeehouse, Istanbul, 1650
“Coffeehouses brew sedition” (în cafenele se pun la cale revolte) a spus Roger L’Estrange, un ultra-regalist numit cenzor al presei de către Charles al II lea, alt rege nesigur. În 1672, el a dat o proclamație împotriva “știrilor false” care “hrăneau gelozia și nemulțumirea în mințile bunilor supuși ai Majestății Sale“. Nimic nou sub soare, iată! Omul a insistat și în 1675 a încercat să elimine cafenelele cu totul, tot prin proclamație (ordonanță de urgență?). Unsprezece zile mai târziu, legea a fost revocată la explicațiile și presiunile mediului de afaceri care l-a informat despre investiții, chirii, salarii, șomaj etc, etc.
Înainte să ajungă third home, cafeneaua a fost second home pentru cei cât de cât avuți, care-și permiteau să piardă timpul, banii și bărbăția acolo, discutând subiecte esențiale precum culoarea Marii Roșii. Le-am parafrazat aici pe femeile care, sătule de absența soților, se considerau coffeehouses widows și au publicat un pamflet în care acuzau cafeaua că le franțuzește bărbații, îi face impotenți, falimentari și inutili.
Citiți și
Istorii pe pâine – Eating out 1. Pompei
Istorii pe pâine – Eating out 2. Imperiul Otoman
Istorii pe pâine – Eating out 3. Ibn Battuta
***
Istorii pe pâine este un proiect personal prin care împărtășesc lecturi și gânduri despre gastronomie căci, așa cum spunea Levy Strauss, mâncarea nu este doar combustibil sau plăcere, ci și good to think with.
Pe Adriana o găsiți și aici.
Citiţi şi
Virginia Woolf – când mintea nu te mai lasă să trăiești
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
