Prezenţa ei era nu tocmai mundană. Te răscolea fiecare gest pe care îl urmăreai cu gura căscata şi încercai să faci abstarcţie de monomania sexuală în care începeai să te zbaţi. Un melanj de contrastante stări puneau stăpânire pe tine, te simţeai suspendat între tramvaiul care pleca din staţie şi nuditatea ei trivială pe care ţi-o imaginai atât de reală. Se întâmplau lucruri pentru care ajungeai acasă transfigurat, iar toată isprava şcolii se rezuma la o fictivă aventură sexuală. Obsesia cu care primele piramide ale iubirii se încarnau în Egiptul juvenil al acelui adolescent care nu vedea clar (deşi nu era miop) l-a urmărit toată viaţa. Când şcoala s-a terminat, închipuirile sexuale s-au mutat din patul aspiraţional în cel cu aşternuturi pe care însăşi mama le schimba duminică de duminică, neştiind câtă febrilitate liceeană avea să se scalde în el în fiecare zi a săptămânii.
Epifaniile iubitei dezbrăcate din staţiile de tramvai dispăreau treptat, pe măsură ce trupul femeii nu mai ascundea nimic, pe măsură ce alte trupuri apăreau precum ielele din alte clase ori pe măsură ce universul cunoaşterii analitice îl provoca pe cel al cunoaşterii empirice la noutăţi faţă de care, sacra iubită, rămânea în urmă, datorită timidităţii ei copilăreşti. Apoi imensele mări ale iubirii deveneau nişte simple lacuri. Atât de uşor de explorat, ba chiar enervant de facile. Şi nimic nu părea prea cine-ştie-ce pentru virilul marinar ce-a scăpat între iubiri precum un lup flămând între purceluşi de lapte.
Dar limitele masculinităţii primordiale aveau să fie puse la încercare de furtuni neştiute meteorologiei personale. Preschimbate în războinice, iubitele ce rămâneau în urmă altă dată, devansau de data aceasta spiritul lor de învingători venusieni. Pentru prima dată o idee devenea mai puternică decât un instinct, războiul sexual în care altă dată se avântau cu pieptul dezgolit devenea acum o barbară manifestare. Lupta se muta de pe front în elegante birouri ale diplomaţiei sentimentale, discuţii prelungi, harta lumii personale era împărţită ca la Yalta pe un colţ de hârtie: marile schisme ale iubirii se petreceau parcă mult prea simplu pentru ce tragedii antice trăgeau după sine. Şi nimic sexual nu mai conta pentru studentul ce descoperea cunoaşterea şi iubirea deopotrivă, într-un cocktail ce avea să îi schimbe grupa sanguină.
Apoi cumplitele explorări interioare se opreau pe insule necartografiate încă pe niciunde. Însetat şi ars de soare, obosit de necunoscut şi dor de casă, tânărul marinar arunca ancora şi pornea spre a civiliza necunoscutul. Aborigene tinere, cu sânii în vânt precum frivole fructe de cocos îl ademeneau în corturile lor fierbinţi. Uita apoi tot chinul tantric al mării, uita de Yalta şi tragediile unei idei pentru care odată şi-ar fi dat viaţa. Gustul femeii era acum carnal, deliberat de fantomaticele epifanii ce dezgoleau iubita de haine printre bătrânii obosiţi şi prăfuiţi ce umpleau tramvaiele cu mirosul lor dulceag. Era stăpânul Lumii Noi. Toate băstinaşele cu carnea tare erau la picioarele lui, sclavele unui războinic căruia încă nu-i linsese nimeni rănile.
Dar şi Lumea Nouă are limitele ei, iar Santa Maria trebuia să se întoarcă înspre casă. Epilogul exilului sexual îşi întâmplă ultimul act contemplând zarea albastră şi sărată. Dilemele existenţiale îşi ridicau acum crucile pe Golgota existenţei lui. Vastul ocean al frivolităţii devenea o povară. Tânjea după ideea lui ce îi amăra nopţile, tânjea printre atâtea femei gata să îi satisfacă românul simţ al plăcerii după timida iubire de altă dată, de a cărei căldură putea fi sigur, mai sigur decât de orice altceva.
De data aceasta, maturul iubit era sătul de festine şi serbări. Nu mai voia temple ale iubirii, ci doar o cameră intimă în care ideile lui să prindă rădăcini. Mai înţelegător ca niciodată, mai convins de propriile răni, mai dispus să ierte şi să înţeleagă. Dar ca să ajungă aici i-au trebuit mii de mile pe mare, mii de angoase şi tulburări, sute de iubite străine şi atâtea zeci de idei pe care în mod repetat le-a respins ori ignorat. Acum voia propria lui idee şi simţea că nu are unde să o găsească.
El cerea camere mici şi viaţa îi dădea palate cu femei frumoase. El cerea ceaiuri nocturne, viaţa îi dădea adevărate serbări animalice cu dispuse femei la orice. Când femeia îi oferea intimitate şi căldură, el căuta o viaţă ca a lui papa Borgia, când avea desfrâul la degetul mic, voia intimitate şi căldură. Apoi a îmbătrânit şi le-a avut pe toate, iar din toate acum mai voia doar încredere şi un strop de înţelegere.
Furtunile pasiunii, vapoarele iubirii, toate hărţile lumii, toate tratatele de pace, toate razboiele, totul se rezuma la încredere şi un strop de înţelegere. Indiferent de vârstă, vom tinde spre cele două. Diferenţa este că, odată cu vârsta, lipsa lor ne provoacă angoase mai repede decât să ne trimită spre alte braţe.
Citiţi şi
Zavaidoc: iubire și muzică în anul 1923. Un roman insolit, semnat de Doina Ruști
Cred că sunt pregatită să ies din anonimat și să îmi trec numele la sfârșitul poveștii
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
