Salutări din cel mai frumos oraș din Orientul apropiat. Am revenit aici pentru a treia oară în ultimul deceniu și jumătate.
Pentru fiecare dintre noi, Istanbulul e altceva. Pentru unii, deloc puțini – mâncare și obiecte. Alții au învățat să-l iubească din cărțile lui Orhan Pamuk. Alții…
Înapoi în acel paradis
Pentru mine, este o întoarcere într-un paradis pierdut. Un paradis kitsch, dar nu mai puțin un paradis – copilăria.
Copilăria mea, ca a tuturor celor pe care ne-a prins nașterea lumii în 1990, a fost marcată de tot ceea ce venea, deodată, de la turci. Ne fusese foame și frig și frică. Iar acum aveam gume turbo cu surprize, halva și blugi luați din talciocuri. Lumea fusese alb-negru și acum era în culori.
Bosforul, ca miracol
M-am întors la Istanbul după zece ani și l-am găsit mai curat și mai frumos. Am revăzut, desigur, ceea ce vede oricine ajunge acolo: Bosforul și bazarurile și palatele sultanilor și marile moschei și minunatele sale cartiere. Dar nu asta rămâne cu mine.
Ci faptul că oriunde mergeam decorurile erau ca în copilăria mea. Aceleași lămpi, aceleași covoare, aceleași oglinzi, până și aceiași biscuiți. Totul se petrecea ca prin farmec. Am fost fermecat.
Minunata cratimă
Am văzut toată lumea, știu și Orientul și Occidentul. Istanbulul, ca o cratimă care unește aceste două lumi, atât de diferite, a rămas mai aproape de ce e omenesc și asta mi-a bucurat ochii și inima.
Istanbulul cu drumurile sale care urcă și coboară sfârșește prin a te aduce de fiecare dată în același loc: la tine. Nimeni nu poate evada din Istanbul. Îl iei și îl duci și îl tot duci cu tine prin lume, ca pe o comoară intimă.
Fericirea și povestea
Și sunt fericit că încă am mai avut picioare să îl călătoresc, ochi să îl văd și inimă să-i simt bizara sa frumusețe, cu aglomerația sa infernală, cu lumina sa specială, cu nopțile sale pierdute și cu pisicile sale leneșe, obeze și magice.
Istanbulul nici măcar nu e un oraș. E totuși ceva mai mult. Mult mai mult: e o poveste, dacă nu chiar povestea.
Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.
Citiți și Salutări de la Marsilia, Florența, Napoli, Paris, Sicilia, Sevilla, Sardinia, Praga de aur, Roma, Budapesta, Sofia, Torino, Andaluzia și vederile din Rodos, Atena și Polonia.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy!
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Țara în care nu te poți compromite
Ce fac eu de mult nu se mai numește curaj, ci nebunie
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.