Dincolo de fereastra camerei mele la Northern Light Inn, bolovani de lavă se ridică, care mai de care mai colţuroşi, alcătuind îngrămădiri de piatră peste care nu se poate călca fără să îţi rupi gleznele. Pe ei cresc mai mult muşchi, dar şi licheni şi alte plante pitice cu aspect de mărăcini. Culorile dominante în jur sunt negru cărbune, gri, verde oliv şi maro roşiatic.
După micul dejun, ies să fac prima baie la Laguna Albastră spre care pot merge pe jos. Ieşind pe uşa hotelului am impresia că am fost trimisă în misiune pe Lună. Munţi maro închis în departare, pe care mai târziu aveam să observ un pâlc de pomi pierduţi în peisajul sterp. Printre bucăţile de lavă şerpuieşte o şosea. Singurele puncte de reper sunt două construcţii care par a fi staţii geotermale. Merg pe şosea urmărind cu privirea aburii albi care îmi indică Laguna în apropiere. Șoseaua e neagră, îngustă şi deosebit de lină. Foarte rar trec maşini pe şoselele din jur : un leitmotiv care parcă întrerupe monotonia. E foarte linişte aici, în peisajul plat dintre Keflavik, Grindavik şi Reykjavik.
La un moment dat zăresc o construcţie neagră în apropierea Lagunei care pare să fie Clinica Blue Lagoon pe care mi-a desenat-o recepţionera pe o carte de vizită a hotelului. Ajung lângă ea. Vreau să merg pe o scurtătură după instrucţiunile primite, dar accesul e interzis. Mă uit mai bine în partea opusă şi văd un semn albastru pe care scrie în islandeză «Laguna Albastră- 600 m». Scurtătura e un drum negru mai îngust decât şoseaua, care merge printre bolovanii de lavă acoperiţi de muşchiul verde. Imediat, după câţiva metri, apar primele întinderi de apă ale Lagunei, de un bleu alburiu şi cu fundul alb. Drumul duce printre aceste băltoace şi de vreo două ori trec peste un podeţ scurt şi jos, precum în grădinile japoneze. Aburi plutesc deasupra apei. Nu e nimeni care să se scalde şi imediat îmi vine ideea că aş putea avea privilegiul de a mă cufunda de una singură în ochiurile albastre de apă, înconjurată fiind de munţii negri. Din păcate, aceasta nu e decât o parte nefolosită. În scurt timp, îmi apare în faţă uşa centrului care administrează împărţirea de delicii geotermale vizitatorilor.
Intru, mă schimb în costum de baie, îmi fac duşul de intrare şi ies în sfârşit afară la Laguna Albastră. Afară e frig şi burează. Îmi las papucii şi halatul şi intru în apă. Imediat mă încălzesc. Apa pare să aibă între 37 şi 39 de grade. Nu e adâncă. Înot. Trebuie să mă întorc pentru că mi s-au aburit ochelarii. Îi las în buzunarul de la halat pentru că tot nu pot vedea clar. Din Lagună ies în mod constant aburi alburii. Petrec peste patru ore înotând, relaxându-mă, experimentând zone mai calde şi mai reci de apă. Siliciul care dă culoarea albă fundului apei s-a aşezat pe scările de lemn îmbrăcându-l parcă în cel mai fin porţelan sau în marmură. Din loc în loc sunt plasate lăzi cu un nămol alb. Alge mici verzi, care nu se văd, cresc în apă. Le-am descoperit băgând mâna printre bucăţile de lavă acoperite cu siliciu. Nămolul e bun pentru exfoliere ajutând la întinerirea feţei. Toată lumea se unge pe corp şi pe faţă. Se lasă 5-10 minute.
Un grup de francezi la vreo 20 de ani descoperă lada cu namol şi tăbară pe ea. Una dintre fete le spune celorlaţi : “Les gens nous regardent avec leur crème“. Mi-ar fi plăcut să îi răspund :”Les gens comprennent le français grâce à la crème“. E mare veselie între ei şi încep să se bată cu nămol până când supraveghetorul le spune că nu au voie. Nemaiştiind ce să fac după câteva ture ale Lagunei, mă ung cu nămol pe tălpi şi stau cu un picior în sus, ieşit din apă ca să se usuce. Când ies mai târziu din apă, observ că o olandeză, care era aproape de mine, stătea şi ea cu un picior în sus să i se usuce nămolul de pe tălpi. Ne zâmbim una celeilalte.
Înot, plutesc printre aburi în apa albastru-turcoaz alburie şi mă gândesc la temele despre natură de la clubul de filosofie. Mă gândesc şi la faptul că la Siena am facut baie într-o piscină din care am putut privi idilicele ferme pe un vârf de colină, înconjurate de pini înalţi de un verde închis. Aici mă bucur de intimitatea apei geotermale şi văd munţi negri şi golaşi în jur. Acolo, natura se lăsa admirată ca o pictură, de la distanţă. De ce ne apropiem de lucruri artificiale când planeta ne oferă o natură atât de bogată?
După ce trec printr-o zonă mai fierbinte a Lagunei, îmi frec ochii. Fac o descoperire interesantă. Culorile pe care le văd cu ochii închişi sunt verde kiwi, galben soare şi roşu purpuriu-magenta. Îmi masez din nou pleoapele pentru că nu îmi amintesc de vreo experienţă asemănătoare. De fiecare dată, se perindă aceleaşi culori, mereu cu schimbarea verdelui în galben şi apoi în galben soare. Mereu aceeaşi ordine, mereu acelaşi proces de transformare a culorilor. Niciodată altă culoare. Pe măsură ce stau în apa mai rece, culorile devin pastelate. Îmi vin tot felul de idei, cum ar fi nevoia de a suplini culoarea care nu prea există împrejur decât ca o sumă a tuturor culorilor – fie negru, fie alb. Deşi sunt înconjurată numai de alb şi negru, ceva îmi spune că islandezii văd toate culorile. Prin ce mister strămoşii lor le-au transmis această percepţie a culorilor vii?
Mă întorc la hotel pe acelaşi drum, ca un explorator la bază ţintuind cu ochii singurele repere: staţia geotermală şi hotelul Northern Light Inn în deşertul de lavă mărginit de munţi negru-maroniu. Un turnuleţ de pietre aşezat de mâna omului şi un panou indicator îmi semnalizează apropierea de hotel. Strada coboară înspre hotel, în timp ce la orizont o şosea paralelă urcă pe o colină luminoasă dând impresia că s-a întrerupt în drum spre cer, că singura cale e în sus şi că în jos nu ar fi decât un gol alb, abrupt şi ireal, mărginit de cerul gri.
Mâine merg la Reykjavik, la 40 de minute de aici cu autobuzul. Simt nevoia de artă, probabil pentru a avea explicată o natură fantastică de către o minte omenească.
Citiţi şi
5 mituri despre sportul pentru slăbit
Salutări din Toscana și Liguria
Ne-am privit în ochi, cu respirația oprită…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
