Pentru un om de provincie, născut și crescut într-o urbe cochetă, dar în care lucrurile frumoase pătrund mai greu, atunci când pe scena unui teatru prestigios apar actori pe care îi vezi doar pe la televizor este un adevărat motiv de sărbătoare.
Acum gândiți-vă că acel om de provincie, nițel visător și ușor abătut, pășește agale pe străzile Bucureștiului. Cât de tainice i se par! Câte poveşti ascund! Entuziasmul din zâmbet i se citește cu ușurință de către oamenii ce îi trec fugitiv prin cale, dar nu îl interesează. El îl caută din priviri pe Caragiale în dreptul berăriei Gambrinus, cercetează vechiul Capșa și, încercând să călătorească în timp și timpuri, se afundă pe lângă Cercul Militar și, fără să își dea seama, se găsește, din greșeală sau din providență, în fața unui teatru mic și primitor ce miroase a un melanj de vechi și nou, de boem și concret.
Un afiș cu tine mi-a atras atenția. Permite-mi să-ți vorbesc la pertú, mi-e mai comod și mai aproape de suflet. Numele tău m-a invitat să îți urmăresc joaca și jocul, povestea și rolul. Interpretai un ultim Don Juan. Ciudat rol, mi-am zis! Prea romantic, prea siropos pentru un om cu o aparentă asprime jucată impecabil în toate reprezentațiile pe care le-a oferit publicului spectator.
Leul își cere prada într-o cumplită tăcere
Curios și intrigat, am intrat în sala de spectacol. Te-am privit de la balcon. Stăteam în ultimul rând. Poate că o teamă m-a împins către acel loc opus scenei. Mă aflam în zona mea de confort. Stângaci și străbătut de timiditate, stăteam ascuns de toată lumea. Nu îndrăzneam să mă apropii. Mă simțeam ca un voaiór de a cărui existenţă nu va ști nimeni, probabil că nici măcar eu. Priveam de deasupra spectatorilor un uriaş de pluș, un romantic sadea, dar ușor nehotărât. Simțeam teama din priviri a personajului, dorința, năzuința, regretul și entuziasmul stângaci din fața drumului ce l-ai fi voit puțin abătut de la cursul firesc. Cu adevărat un ultim Don Juan, un căutător al unei copii cât mai apropiată de idealul feminin.
Un bărbat ce voia a da un strop de culoare și puțin sens înainte ca senectutea să bată la porțile inimii sale. Aveai nevoie de un strop de iubire din acea Evă, în ai cărei ochi încă nu se oglindise mărul.
E ciudat cum încercam să îl caut pe Cotimanis în spatele personajului pe care îl interpreta pe scenă. Încercam să te caut printre personaje, printre replici, printre grimase, râsete și țipete, încercam să îți zăresc dorința de a rupe concretul cu dinții și de a rage din adâncul plămânilor… încercam, dar leul își cerea prada într-o cumplită tăcere.
O femeie atrăgătoare! ironcă, cinică și distantă…
E fascinant să observi tăcerea actorului din spatele măștii pe care o joacă. Doar ochii îți mai aparțineau. Duceau către același suflet căptușit de roluri și de vieți trăite sub reflector. Îți cercetam chipul cu atenție, iar privirea, deși ușor plăpândă, reușeam să o văd chiar de pe ultimul loc al unui teatru bucureştean de prestigiu precum Nottara. Până la urmă, cine nu-şi doreşte să fie Ultimul Don Juan?
Timp de două ore jumătate, cât a ținut spectacolul, printre râsete și momente de ușoară tensiune, am avut șansa de a te descoperi într-un altfel de rol și mi-a plăcut. Am descoperit un adevărat maraton al rolurilor interpretate de același personaj și o înşiruire inedită de femei prin viața unei garsoniere, fiecare dintre ele cu nebuniile, dorințele, durerile, fericirile și neîmplinirile sale.
Frumoasă manieră pentru a creiona un ultim romantic amorez. Replicile inteligente, gesturile stângace, umorul de situație, dar și de personaj, toate acestea au făcut ca plimbarea unui boem provincial rătăcit prin Bucureşti să fie un real prilej de sărbătoare.
„…ironică, cinică și distantă. Te consider foarte atrăgătoare…”
Guest post by Adrian Mangu
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
