Nu pot să nu observ totuși o regretabilă decădere a tabloidului românesc. Nu mai avem noi piticii porno de altădată, avem în buclă aventurile cu dame ale designerului heterosexual, ceva coconet reciclat și multă umplutură. Păcat! Nu-l mai avem nici măcar pe Dan Diaconescu. Unde e Moni, unde e Iri?
Ajunși la aceste retorice, să constatăm ratarea unui potențial extraordinar: cuplul Iri și Liviu. Ea, Iri, fragedă, tânără de impecabile moravuri, de profesie consultantă, consultând la vârful statului de la prima slujbă, o fată care dovedește că dragostea nu ține cont de vârstă! Dragostea învinge! Bravo, Iri! Minunat exemplu. El, Liviu, cel mai mare vrăjmaș al statului paralel, plecat de la Gratia (Teleorman), trecut prin viață, soțul Bombonichii, tată de familie, devotat apărător al familiei tradiționale.
Fugit, de dragul țărișoarei, la București, în politica mare unde, în ciuda înaltelor sale principii morale (familia tradițională, nu te joci!), se amorezează de o nepoțică, împreunându-și destinul cu alde Iri.
Iar când Liviu nu luptă cu Soros, abia fură (stați, domnule, așa, citiți până la capăt) câteva clipe cu Iri privind împreună cum se fac ceasurile de lux în Elveția.
Și ce frumoase averi îi așteaptă pe plajele Braziliei! Dar Liviu – nu! El nu se bucură de ele, chiar în aceste clipe, moșierul teleormănean (are familia realizată, care cu hotel, care cu porcărie) dă și luptă pentru țărișoara lui. Dă și luptă! Dă și luptă!
Care el, bugetar de la nouăzeci-și… Care toată viața numai cu muncă în folosul comunității.
Cum scoate Liviu din joben candidați bine pregătiți pentru cele mai înalte funcții din statul nostru! Nu am mai avut noi așa cârmaci de dinainte de ’89… Și noi ce facem? Îi dăm hulă și nu știm să îl iubim…
Far și în politica globală, neostoit apărător al celor în nevoie, Liviu veghează pentru binele nostru. Ce putere de sacrificiu! Și – vai !- nu putem decât bănui că altarul iubirii rămâne în umbra îndatoririlor de lider al bravului nostru popor. Ce telenovelă frumoasă ratăm, doamnelor și domnilor!
Păcat că domnul președinte, atât de sobru, cu mustață de dorobanț de la 1877, nu ne arată mai mult din înălțătoarea poveste de dragoste. Căci, ce model mai bun pentru bugetarii de pretutindeni, soți ai bombonichilor de pe tot cuprinsul țării, ce dovadă mai bună că prin cinste, devotament față de stat, muncă stăruitoare, poți ajunge, totuși, în pragul pensiei, realizat profesional, fără să neglijezi nici fiorul unei noi iubiri? Ce suflet nobil, ce caracter complex, shakespearian!
Nici nu zici că e istorie clasică de șmecheraș de tranziție, îmbogățit din bișniță prin provincie, intrat în politică să călărească bugetele cele mari, practicând cu voluptate și traseismul politic (o cerea țara!), fugit de acasă la albirea pilozității faciale, pentru că la oraș nu se cade să nu te prezinți conform. Că, uite, alți colegi, urbani din prima jumătate a vieții, au ajuns deja la a cincea familie tradițională, și până când să fii rușinea partidelor?
Păcat, vă spun, pierdem un reality-show deosebit cu Liviu mustăcind cât Iri consultă secundarul ceasornicului și apoi – cine știe, dacă nu se oprește nemernicul ăla de Soros (care chiar acum stă într-un colț întunecat al universului și ticluiește el ceva prin care să facă rău țării noastre, ticluiește, ticălosul, ticluiește…) – apucăm să vedem la ultimele episoade și cum îl saltă abuziv potera pe neînfricatul nostru om politic.
Și apoi, chiar înainte de sfârșit, cum tânăra de impecabile moravuri îi strecoară ciorbiță amestecată cu lacrimi fierbinți în sufertaș și i-o lasă la vorbitor, Doamne ferește.
Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Fata de zăpadă (poveste de dragoste cu final fericit)
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
