Cumva, fumatul a devenit în ultima perioadă un subiect delicat. Deși numărul fumătorilor este destul de mare, odată cu noile reglementări, parcă ți-e și nu știu cum să mai spui că fumezi fără ca cineva să te privească ochi vag acuzatori. Vestea bună este că toate acestea, inclusiv percepția societății asupra fumătorilor și, mai cu seamă, efectele fumatului asupra sănătății tuturor (inclusiv asupra așa numiților fumători pasivi) sunt pe cale să se schimbe definitiv. Înainte de a vă spune de ce, aș vrea doar să amintesc un citat pe care l-am găsit recent și care mi-a atras atenția, asta apropo de toleranță și integrare socială. Îl reproduc din memorie: „am putea învăța toleranța de la fumători, ei nu se plâng niciodată de nefumători”. 🙂
Cum spuneam, există alternativă la fumatul „clasic”, există posibilitatea să alegi să fumezi într-un mod acceptat din punct de vedere social, un mod comod și mai „prietenos” cu sănătatea tuturor, elegant și, ce-i mai important, la fel de satisfăcător pentru mine, ca fumător. Mulți dintre voi știu despre ce vorbesc, fie că deja îl folosesc, fie că au prieteni care fumează folosind dispozitivele electronice IQOS.
Acestea funcționează cu un produs pe bază de tutun denumit HEETS, pe care nu îl ard, ci doar îl încălzesc, ceea ce permite un fumat fără fum sau scrum care să deranjeze și, în plus, au un gust plăcut, nu foarte intens, cu care eu m-am obișnuit repede. Rezervele HEETS emană o mireasmă tipică, ușoară și care, în general, nu deranjează, nici chiar pe cei mai intransigenți nefumători, dar, desigur, civilizat este să-ntrebăm înainte de a folosi un dispozitiv IQOS când suntem în public.
Personal, ca femeie, simplului gest de a fuma, căruia eu îi dau diferite semnificații și încărcături – „am nevoie de o pauză cu mine însămi”, „vreau să mă concentrez la ceva anume”, „am chef de o pauză în care să povestim ceva, gen „șuetă” la o țigară” etc – stiloul IQOS îi conferă un plus de rafinament care m-a cucerit imediat (din punctul meu de vedere, este un fel de portțigaret al veacului trecut adaptat la tehnologia și evoluția secolului XXI, dar nu mai puțin cuceritor și elegant).
Evident că, înainte de prima experiență personală, am fost curioasă să văd cum au trăit și alți fumători pe pielea lor această schimbare, astfel că am apreciat ceea ce a scris Simona Giosu, pe blogul ei, mai ales că și eu am ajuns ulterior la concluzii similare.
În concluzie, ca adult responsabil de alegerile mele, optez de fiecare dată pentru un echilibru între plăceri și obligații, fără ca această libertate a mea de alege să-i deranjeze pe cei jur. Aplicând același raționament în ceea ce privește fumatul, folosirea dispozitivelor IQOS a fost una firească, pentru care mă felicit. Dar nu încurajez și n-am încurajat vreodată pe nimeni să se apuce de fumat. Să încerce însă IQOS, da, recunosc, am convertit câțiva fumători “clasici”. 🙂
Citiţi şi
Trois Couleurs: Bleu. Culoarea libertății?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.