Stai așezat la masă, te uiți mulțumit peste bucatele gustoase. E liniște și ți-e mintea ușoară. Bei o gură de vin și îți privești familia. Copiii, nevasta se învârt în jurul tău. Le poți simți respirația, îi adulmeci, miros din ce în ce mai puțin a tine. Cresc și capătă propria energie. Și soția are mirosul ei, dar s-a contopit cu cel al casei. Îl simți în perne, în halatul de la baie, în prosoape. Chiar și în cafeaua, pe care ți-o bei dimineața. Uneori te deranjează, te sufocă. Adesea, când vezi la baie că periuța ta de dinți stă aproape lipită de a ei, o îndepărtezi puțin. Și colacul de la wc, care trebuie ridicat când îl folosești și apoi pus la loc. Acum nu te mai deranjează. Nu-ți mai încarci mintea. Ai câteva zile libere și te bucuri de ele.
Prima zi trece relativ ușor. O vizită la părinți/socri, ”de parcă n-am fi putut să mâncăm și acasă”, dar este o chestie pe care o faci de ani și de fiecare dată comentezi. Dar mergi și anul următor, atât cât durează setarea. Ca și atunci când ești nevoit să înghiți o pastilă, deși nu-ți place. Dar știi că nu face rău. Protestezi din ce în ce mai puțin convingător. Cu ani în urmă, îți plăcea să îți scoți soția în parc sau la film. Mai târziu, abia așteptai să ai puțin timp, ca să ieși cu copiii la plimbare. Te mândreai că ești tată și făceai tot posibilul, ca să vadă toți asta. Nu că acum nu ai fi mândru. Dar te-ai obișnuit și e normal.
Ajungi acasă, îți torni vin în pahar și deschizi televizorul. Plictiseală. Aceleași știri cu înghesuială în biserici și oameni care au mâncat ca sparții și au ajuns în spital. Din bucătărie se aude zgomotul familiar al veselei manevrate de soție, care strânge masa și bagă mâncarea la frigider. Copiii sunt în camerele lor. Unul vorbește tare la telefon, la trei vorbe își bagă și își scoate. Celălalt se joacă pe calculator. Vine și soția și îți povestește despre nu știu ce prietenă, care are probleme. Dar tu nu o asculți. Nu știi de ce, dar te apucă o nostalgie după Sărbătorile din copilărie, când totul avea culoare și gust, și te durea la bască. Îți amintești de Dora-Nora, Ina-Iza, doar niște litere le deosebesc, dar ce frumuseți de femei!
Sigur că doar una ți-a rămas în minte și te întrebi oare ce face. O fi singură de Paște? O fi cu familia, cu copilul? Oare ea se gândește la tine? Și simți un ghem cum se învârte în stomac, ți se face un pic cald și tâmplele îți pulsează. Te simți un pic vinovat, dar e o senzație de plăcută vinovăție, trecătoare. Soția continuă să vorbească, iar tu te bucuri că ai gândul liber și nu poate intra nimeni în el. Pentru că e dorul care te apasă ușor pe piept și parcă nu vrei să-l alungi. Gândul la ea a fost încurajat de vin și te bucuri de el. Afară s-a întunecat, iar soția a aprins lumina. Vecina de peste drum vă vede stând pe canapea și îi spune soțului ei: ”Tare îmi place de familia X. Se înțeleg atât de bine, nu ca noi, ca șoarecele și pisica”. Apoi trage plictisită jaluzelele. Mâine este încă o zi liberă de Sărbători.
Pe Corina o găsiți și aici.
Citiţi şi
Într-o parcare, dintr-o privire știi cine conduce mașina
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
