“De când pictez? De când mă ştiu. De fapt nici nu m-aş pricepe să fac altceva. ” E singurul lucru aproape serios pe care mi l-a spus Ion Mihalache. Şi mai devine grav când vorbeşte despre fiica sa careia i-a dedicat câteva dintre expoziţiile sale.
În rest, pictorul e enervant. Devine evaziv ori de câte ori se pune o problemă serioasă, n-are răspunsuri exacte, dă conotaţie inexplicabilă acolo unde numai el are răspunsul. Mă enervează faptul că nu-l “ghicesc” şi obosesc întrebându-mă de unde scoate neo-expresionismul ăsta pe pânzele de pe care nu mi-aş mai lua ochii.
Nu trăieşte din picturi, că n-ar fi posibil. Mai are o îndeletnicire: pictează biserici. Iubeşte în egală măsură ambele preocupări. Şi peste toate, tronează pescuitul. Îşi ia cu el frământările şi le cară pe baltă ca bătrânul Santiago a lui Hemingway. Când crezi că aici se opresc amabilităţile, aptitudinile şi pasiunile pictorului Mihalache, afli că face fotografie şi că a expus deja o mulţime de cadre. Mă simt jenată de lenevia mea când văd câte face omul acesta şi toate în slujba frumosului.
“Ce stă în spatele artei pe care o cultivi?” “Femeia. Pentru mine femeia e fascinantă şi mister nedezlegat. Eu o iubesc. Şi nu mă joc.”
O fi fost femeia femeia fascinantă, dar nici el nu-i comun, un oarecare. După ce stai cu pictorul Mihalache la taclale, te simţi molipsit de optimism. Viaţa pentru el, e-o caterincă despre care spune că îşi are oricum cursul ei. Simplu.
Mişto rău pictorul: bea cafea ca turcu’ şi trage din ţigară privindu-i fumul care se înalţă. Modest mai e! O vorbă bună n-are despre sine.
Clonează-te Ioane Mihalache! Să întâlnesc la fiecare pas oameni ca tine!
Când ies din Galeriile de Artă “Frunzetti”, unde pictorul îşi are atelierul, mergând prin ploaie către casă, realizez că am omis să-l întreb multe. Dar degeaba aş fi întrebat. Moromete cum e, mi-ar fi răspuns tot ce vrea el. Şi nici nu cred că aş fi vrut să aflu totul. Mai pe plac mi-e misterul.
Citiţi şi
Henri și Lydia – o poveste de dragoste?
Elevii Liceului de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”, ambasadori ai talentului românesc în Germania
Ferestrele lui Matisse – o interesantă observație
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
