Fiecare are o metodă de a-și păstra, totuși, seninătatea în aceste vremuri în care domnia proștilor și a ticăloșilor pe planeta pământ a devenit clară.
Eu, cum mai scris aici și cu alte ocazii, încerc să rezist citind. Sigur, ca tânăr cvadragenar, nu mă mai țin ochii la fel ca în prima dintre tinereți, dar lectura rămâne activitatea mea de bază – obsesie și alinare.
Mă întorc tot mai des la eroii mei invincibili: la Descartes, Spinoza, Leibniz și Hume. Mă gândesc la ideea unui antic roman: dacă ai o bibliotecă și o grădină, ai tot ce îți trebuie. O să mă apuc de grădinărit, ca Voltaire și strămoșii mei bulgari. E timpul.
Îl recitesc pe Cehov. Copilăria sa dureroasă mă emoționează de fiecare dată. Cum a reușit Anton Pavlovici să dobândească acea inimă bună pe care neîndoielnic a avut-o? Dintre toți marii ruși, este nu doar cel mai democrat, ci și cel mai lipsit de excese, în definitiv cel mai uman.
De fiecare dată când nu mai suport valahia din natală, mă refugiez în Caragiale. Îi recitesc pe Gabo, Cioran și Oz.
Mă consolez cu Sabato, Istrati și Hemingway. Cu Hrabal, Capote, Saramago și Flaubert pot trece peste neajunsul de a fi contemporanul “influencerilor”.
O recitesc pe Aglaja Veteranyi, o recitesc pe Viriginia Woolf. Nu pot și nici nu vreau să renunț la: Kafka, Creangă, Borges, Camus, Gogol, Tolstoi și Dostoievski și Charles Bukowski.
Cu ei rezist și fără ei, obligat să trăiesc doar cu capul și inima în actualitate, n-aș mai putea trăi.
Secolul XXI e dezgustător din atât de multe puncte de vedere încât adeseori mai pot vorbi doar cu statuile. A murit dialogul. A murit adevărul. A murit decența. A murit sensibilitatea. Triumful gargaragiilor e zdrobitor. Internetul e un loc infinit și oribil, o mare prăvălie cu de toate, un nesfârșit bazar și talcioc de idei stupide. Viața nu mai e nici măcar în alte parte și a mai murit și Kundera.
Cu toate acestea, invincibilii mei eroi îmi dau putere. Mă fac să cred că omul, așa decăzut cum e acum, nu a fost dintotdeauna maimuța scelerată și obsedată de consum care a ajuns.
Îmi aduc aminte că a existat pe lume frumusețe. Că a existat noblețe sufletească și, mai ales, că au existat și oameni capabili să gândească, să se emoționeze, să facă altceva decât turmă, laudatio în cerc și război în jurul nimicului. Și așa viața rămâne, iată, îndurabilă.
Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
A venit la ușa mea într-o noapte, ud, slăbănog, bătut și îngrozit, un motan alb, slab, fără coadă
De ce și-ar face cineva implant de păr – convingeri, pe bune!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
