Eu aveam privirea AIA… Ea avea privirea AILALTĂ.
Se întorsese ca să scoată aspiratorul din priză și îmi întrerupsese cea mai dragă pregătire a mea pentru sărbători, privitul și, evident, oferirea – absolut dezinteresată și gratuită – sfaturilor care te scot din impas exact când trebuie.
Tăcerea aspiratorului – și huruise ca o conferință internațională a soacrelor întreruptă de apariția intempestivă a unui ginere în pielea goală! – făcu loc muzicii vecinilor ieșiți în curte la un grătar.
Cât a dat cu aspiratorul privitul avea o savoare aparte. Cu memoria retinei refăceam fiecare gram al ei de carne care juca provocator la orice mișcare. Ah, și știu femeile să se îmbrace atunci când trebăluiesc prin casă! Aleg exact acea haină care arată precum coaja nucii, tare, ridată ca fața babei, dar – dacă te țin nervii să treci de ea – plină de miez umed, aromat și hrănitor!
Deodată ridică privirea și scrută aerul ca o căprioară care simte primejdia înainte de a o putea auzi sau vedea. Ce o distrăsese, muzica prea tare sau fumul cărnii de mici, în momentul când e cel mai intens, atunci când curge pubertatea din ea, lăsând-o matură, numai bună de savurat?
-De trei zile ăștia joacă și mănâncă! Chiar n-or fi aflat că e Vinerea Mare?
Întoarsă spre mine i-am observat sânii, goi și tari sub tricoul mulat de transpirație.
-Niște păcătoși!
Sincer, habar n-am de unde-mi veniseră cuvintele astea. Mi s-a părut că sânii ei au tresărit apobator așa că am continuat:
-Când toată lumea postește ei fac atâta halimai!
Dacă ar fi avut cap, sigur sânii ei ar fi dat din el în semn de încuviințare… dar ei se mulțumiră să ridice din sfârcurile iscate de răcoarea de afară. De deasupra lor se auzi o voce:
-Și ce melodie tâmpită ascultă! Vreun bețiv care n-ajunge la nevastă că, vezi Doamne, poposește calul! În materie de inventivitate nimeni nu întrece un bărbat la minciuni…
Am încercat să schimb subiectul:
-Știi de ce chiuie oltenii la nuntă? Ca să alunge găinile din calea horei!
Am râs. Gluma asta chiar e bună! Ei nu i se clintise niciun mușchi. Am încercat din nou s-o dreg:
-Eh, na, omul spune că-și iubește nevasta.
-Da, după cal și pușcă! Merci de așa iubire!
De după tricou, sânii mă priveau drept în ochi. Așteptau de la mine reacția potrivită altfel…
-Iubita, e o cursă fără miză, voi, nevestele ați câștigat-o. Caii ni i-au făcut salam iar puștile le-am predat spre liniștea femeilor de la televizor, așa că acum, orice o zice, unui bărbat i-a rămas numai nevasta!
A zâmbit. S-a apropiat de fereastră și a închis-o, sunetele și mirosurile ispitoare ale păcatului loveau în geam fără noroc. Nu contează, bine că nu m-a prins pe mine cu gândurile rânjind pofticios pe față!
A pornit aspiratorul, dar l-a oprit după numai câteva secunde și s-a întors spre mine:
-Iar tu ești un porc!
Sânii ei – pe cuvânt – spuneau altceva, dar i-am lăsat să vorbească singuri și am ieșit din cameră.
P.S. După mine, Liviu Vasilică – medicul teleormănean care și-a dedicat prea scurta viață culesului comorilor populare românești – a fost unul dintre cei mai valoroși cântăreți de folclor autentic. Piesele culese de el și interpretate cu savoarea călăritului prin codrii sălbatici vorbesc despre o masculinitate pierdută acum, când bărbații militează în stradă pentru dreptul de a se îmbrăca în furou. Vă dați seama cum ar suna ”nediscriminatoriu” celebra ”Hai, hai cu trăsioara” dacă ar scrie-o rapsodul în zilele noastre: ”Ce mi-e drag pe lumea asta / Tableta, telefonul și nevastul!”
Citiţi şi
Zavaidoc: iubire și muzică în anul 1923. Un roman insolit, semnat de Doina Ruști
Împreună până se va face târziu în noi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
