Clasic… ştii cum e. Discuţi, râzi, comentezi şi treci peste subiect atunci când nu e „despre” tine. Când nu e povestea ta. Pe principiul – mie nu mi se poate întâmpla aşa ceva. Şi-i mai arzi o smetie peste ochi intuiţiei. Cât timp zace leşinată, e în regulă, te poţi preface „în afara” problemei. În fond, la ce naiba avem nevoie, noi, femeile, de intuiţia asta? Ca să ne facă viaţa un iad? Ca să murim şi să înviem de tot atâtea ori până când realitatea îi dă sau nu dreptate?
© Benoit Courti
În fond, faptul că te ocoleşte nu ar trebui să-ţi dea de bănuit. E normal aşa.
Că „uită” că înainte de menajeră şi baby-sitter eşti femeie; şi nu una oarecare, ci a lui, iarăşi nu ar trebui să-ţi dea nimic de bănuit. E normal aşa.
Că te tratează ca pe o mobilă, dar nu suficient de mobilă atunci când nu termini lista de treburi la timp, în timp ce el se uită, deranjat vizibil de zgomotul, din jur, la eternul meci, tot aşa, nu ar trebui să-ţi dea nimic de bănuit. E normal aşa.
Că îţi explică că viaţa în cuplu ajunge la un nivel de rutină în care soţii devin vecini de apartament, iar tu suspini îndurerată… nu îţi dă de bănuit. E normal aşa.
Că obligaţiile, datoriile şi responsabilităţile devin unic liant ale familiei (ale fostului cuplu) nu te mai îngrijorează şi nu bănuieşti nimic. E normal aşa.
Că îţi spune că eşti nebună şi că, Doamne fereşte, vrei să distrugi familia, să-ţi laşi copiii fără unul din părinţi dacă sugerezi o despărţire te face să baţi pasul pe loc, te aţine din singurul drum posibil deja, te derutează, te amăgeşte şi tu, mamă înainte de toate, îi dai dreptate şi… nu bănuieşti nimic. E normal aşa.
Că nepăsarea a devenit cel mai dulce alint, iar indiferenţa lui îţi seamănă a tandreţe, în timp ce tăcerile lui se transformă în furtună la prima privire întrebătoare… nu te mai tulbură şi nu bănuieşti nimic. E normal aşa.
Normalitatea asta a lui… O pseudo-viaţă, servită sleită, dar prompt, căci îi foloseşte lui drept paravan… în timp ce intuiţia ta, dacă ar avea cum, în rarele momente de luciditate, ţi-ar da ea ţie o smetie peste ochi să te trezeşti odată. Şi să bănuieşti ceva. Căci nu, nu e normal aşa!!
Guest post by T.L.
Citiţi şi
5 jocuri de iarnă pentru copii benefice și pentru adulți
Mama – în rolul principal al Eroului
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
