Când spui Boris Pasternak, spui Dr. Jivago, best seller în 24 de limbi și un premiu Nobel refuzat. S-a născut pe 29 ianuarie 1890. Iată câteva vorbe despre acel an, 1957.
“Fără îndoială, anul 1957 este cel mai important din biografia scriitorului rus. Deoarece nu putea să îşi publice capodopera literară „Doctor Jivago“ în Rusia, Pasternak a reuşit să o publice în Italia, prin intermediul unui prieten. Scrierea a dobândit de la început un succes mult peste aşteptări, rămânând 26 de săptămâni pe primul loc al celor mai vândute cărţi în Statele Unite ale Americii. În Rusia, acest succes nu a fost bine văzut, în timpul respectiv circulând o vorbă hazlie, plină de realitate: „Nu l-am citit pe Pasternak, dar îl condamn“. Cartea a inspirat şi filmul cu acelaşi nume, avându-i drept protagonişti pe binecunoscuţii actori Omar Shariff şi Julie Christie. În 1958, Pasternak avea să câştige premiul Nobel pentru Literatură, dar nu a putut să intre în posesia lui din cauza opoziţiei autorităţilor comuniste. După ce a trimis o primă telegramă, exprimându-şi entuziasmul, Pasternak va mai scrie una peste patru zile, exprimându-şi refuzul de a primi marele premiu. Acesta îi va fi decernat fiului său, Evgheni, în 1989, ocazie cu care el va declara că această distincţie i-a adus tatălui său mai multe necazuri decât se aştepta. O altă glumă a timpului a fost înregistrată şi premiată într-un film animat. Pasternak tăia copaci împreună cu un alt deţinut în Siberia şi îi spune acestuia: „Eu mă aflu aici pentru că am câştigat premiul Nobel. Tu ce crimă ai săvârşit?“. Acest desen animat a primit premiul Pulitzer. Numai scriitorul nu a beneficiat de vreo consolare şi s-a stins din viaţa aceasta pe 30 mai 1960, din cauza unui cancer la plămâni.”
(Adrian Agachi, Ziarul Lumina)
Lara lui Pasternak, personajul din Dr. Jivago, nu a fost doar ficțiune, ci o femeie cât se poate de adevărată cu care a trăit o tragică poveste de dragoste. Atât Poetul, cât și ultima sa Muză au avut un parcurs personal sinuos, iar întâlnirea lor, pe lângă inspirație și clipele de comuniune, a însemnat pentru ea 12 ani de închisoare, în afară de transpunerea într-un personaj nemuritor – Lara, din Dr. Jivago -, iar pentru el – sfâșiere sufletească și culpă eternă de soț infidel și neputința de a rupe definitiv cu vechea familie pentru a pleca în alta. Schema triunghiului amoros a funcționat de două ori în viața lui Pasternak, dar mai carnal și dureros în ecuația Pasternak-Ivinskaia-Neigauz.
Iată pasajul în care soția și amanta se întâlnesc:
“Nu a trecut mult timp până ce soția lui Pasternak, Zinaida Neigauz, a aflat de noua lui pasiune: „Am înțeles că este foarte îndrăgostit!“. I-a cerut să pună capăt imediat acestei relații și, fără ca el să știe, s-a dus să-și înfrunte rivala. A fost prima întâlnire între cele două femei care se luptau pentru iubirea poetului. Întrevederea s-a consumat în apartamentul unei prietene a Ivinskăi, unde Olga venise toată în lacrimi, la capătul puterilor, măcinată de gândul că ar putea să-l piardă pentru totdeauna pe Boris. Zinaida și-a înfrânt iritarea, calmă ca o zeiță, având avantajul statutului de soție oficială. I-a spus intrusei să dispară definitiv din viața soțului ei, pe care nu-l va ceda pentru nimic în lume. „Olga, ești tânără, găsește-ți un bărbat care să aibă grijă de tine și de copiii tăi, iar dacă îți va fi greu material, noi te vom ajuta!“. Acest noi a sunat umilitor, Olga, înecându-se în lacrimi, a leșinat, revenindu-și într-o mașină a Salvării, în drum spre camera de gardă a unui spital.”
Pasternak și-a trait ultimii ani din viață în schema trioului amoros clasic: n-a putut să renunțe nici la iubită, nici la soție. Despre cele doua femei din viața sa, Pasternak a scris în acei ani: „Zinaida, soția, îmi este ca o fiică, ca mezinul familiei, iar de Olga am nevoie ca de aer! Și în această încurcătură cred că mă voi afla pînă la capătul zilelor!“. Într-adevar, la căpătîiul sicriului său au vegheat ambele femei – soția și iubita.
Toată povestea o găsiți aici.
Citiţi şi
6 semne că relația se apropie de sfârșit
Despre bărbați, cu luciditate: ce a mai rămas din promisiunea unei relații
