Este, dincolo de orice îndoială, o virtute înaltă să îți iubeşti țara, locul în care te-ai născut, limba maternă, dar asta nu se traduce prin apetența festivă consumată vitalist într-o singura zi. Patriotismul autentic – singurul care contează – înseamnă mai curând o iubire discretă, un respect nezgomotos față de valorile cristalizate în timp şi devenite repere (vizuale, lingvistige, muzicale etc.) ale locului în care te mişti pe orizontală şi pe verticală! Patriotismul se traduce și prin respectul față de limba neamului tău, iar asta nu înseamnă altceva decât să vorbești corect, elegant dacă se poate. Izbucnirea emoțională scurtă, tăioasă, aprigă și ostentativă nu se numește patriotism, în schimb dăruirea statornică, liniștită și anonimă are toate elementele menite a contura profilul unui om apt să își iubească țara.
Aclamarea zgomotoasă nu este ceva sănătos, dimpotrivă! Respectul de sine, moralitatea, profesionalismul, construcția și apărarea valorilor umaniste dau, mai degrabă, seamă despre măsura și consistența fibrei patriotice.
Patriotismul, în exprimarea lui cea mai nobilă, este o formă discretă a străduinței de a fi mereu mai bun. Patriotismul este, mai întâi, un triumf personal, abia mai apoi devine un deziderat colectiv. Nu poţi să îți iubești țara, respectând-o, dacă mai întâi nu ai căpătat deprinderea de a te respecta pe tine însuți, familia și locul în care te-ai născut!
Nu te numești patriot schingiuind limba română din toate încheieturile ei, folosind, țâfnos și rudimentar, un limbaj agramat. Lipsa de maniere, apetența zgomotoasă pentru chermeza cu fasole și ciolan afumat nu au nimic în comun cu virtutea nobilă și rară a patriotismului. Caragiale, cu personajul Mitică, suprinde în formă lucidă și hazlie identitatea versatilă a românului care, neavând o viziune limpede asupra lucrurilor, se agață disperat de semantica verbului a se descurca, monumentalizând platonic improvizația și aflarea în treabă.
Neamul românesc a trăit sub dominarea succesivă a marilor imperii: Imperiul roman, Imperiul otoman și Imperiul habsburgic. Aştept intrarea ţării mele în imperiul durabil al onestității politice de rang înalt. Până atunci, mă plasez la mijlocul distanței psiho-mentale între mândria si mânia de a fi român.
Dacă a fi român autentic înseamnă a trăi cu exaltare ziua națională, atunci nu sunt un român autentic. Încerc, de fiecare dată, să nu îmi fac țara de rușine, să vorbesc corect, ba chiar cu mici acrobații retorice, limba neamului meu, să scriu poezie în limba română și să recitesc cu admirație si încântare poeții care au adus la lumină, în cel mai frumos mod cu putință, cele mai frumoase simțiri umane!
Copiilor mei le voi spune că este o nobilă virtute să îți iubeşti țara, îndemnându-i să fie sinceri, harnici, onești și să învețe corect și elegant câteva limbi străine pentru a vorbi frumos, oriunde în lume, despre locul în care s-au născut.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
