Într-o zi o să încep să trăiesc

Aventura începuse în prag de an nou şi la sfârşitul toamnei visul lor se concretizase.

„Lettere di cioccolato” îşi deschidea porţile şi inaugurarea micuţului şi cochetului local îi dăruise nopți de nesomn şi mult nevrozism.

Privi încă o dată „ciocolateria-ceainăria literară” şi un strop de orgoliu îi îmbujoră obrajii palizi şi obosiţi. Îşi imaginase de mii de ori cum o să arate, ce tip de clientelă o să aibă, ce o să servească şi cum o să-şi atragă și o să-şi delecteze clienţii pe care ştia că trebuia să-i cucerească cu profesionalitatea şi curtoazia ei, a produselor de calitate şi a activităţilor artistice pe care intenţiona să le propună în fiecare vineri seară.

Inaugurarea noului local avea loc la ora 17, dar ea şi Lara îşi dăduseră întâlnire la ora 15, pentru vizionarea ultimelor detalii. Îşi plimba degetele pe vechiul pian pe care şi-l dorise atât de mult şi pentru care sacrificase spaţiu care ştia că i-ar fi fost util pentru cel puţin două locuri în plus. Mobilierul în stil shabby-chic incorpora în mod discret pianul, iar lumina caldă a lumânărilor îi dădeau un aer romantic şi plin de misterioase aşteptări.

Lara angajase pentru inaugurare două tinere violiniste pe care le descoperise întâmplător la un concert caritabil; costau puţin şi erau de un talent ieşit din comun.

Sosiră cu o oră înainte de inaugurare, îşi instalară trepiedurile, potriviră cele două reflectoare  – şi lumina albă şi rece contrasta în mod nefiresc, dar plăcut, cu lumina caldă a candelabrelor. Îşi acordară instrumentele şi-şi încălziră degetele. În aşteptare, băură toate patru un ceai de iasomie şi levănţică şi atmosfera se umplu de râsetele, veselia şi vocile tinerelor femei. Emma le invită la întâlnirea cu o tânară scriitoare, în program săptămâna viitoare, şi violinistele acceptară cu plăcere, promiţând să aducă un grup de prieteni.

Se bucură tânăra patroană şi chiar le rugă pe fete să o ajute să-şi promoveze localul, iar ea, în schimb, le promise c-o să colaboreze cu ele şi în alte ocazii.

– Eşti minunată, Emma, stai liniştită, nu-ţi mai frământa mâinile şi nu te mai încrunta la fiecare 10 secunde, zise Lara. Ştii, aş fi vrut să-ţi spun…

Uşa se deschise şi primii clienţi, împreună cu aerul rece al toamnei târzii, îşi făcură apariţia în localul fetelor. Le zâmbiră prietenos şi-i invitară să ia loc pe canapelele şi pe fotoliile care încojurau măsuţele elegante încărcate cu prăjituri, mici cupe cu jeleuri, ceşti şi ceainice pe care cele două prietene le cumpăraseră după multe căutări prin târgurile de antichităţi. Erau de-o frumuseţe şi-o eleganţă care ar fi putut cuceri și cele mai exigente gusturi.

Evenimentul se desfăşura aşa cum sperase Emma şi, căutând-o pe Lara din ochi, schimbară priviri pline de complicitate. Persoanele prezente se simţeau bine, se formaseră mici grupuri care savurau şi cereau detalii despre prăjituri şi torturi, despre ingrediente și arome. Muzica era discretă şi contribuia la atmosfera relaxantă şi plăcută care se crease.

La sfârşitul serii, distribuiră invitaţiile pentru seara culturală programată săptămâna următoare şi un mic omagiu participanţilor care îşi manifestaseră aprecierea, cumpărând toate torturile şi prăjiturile pregătite pentru inaugurare.

Rămase singure, se priviră în ochi, izbucniră în râs şi se îmbrăţişară pline de euforie: „Pentru sănătatea şi succesul nostru”, ură Lara, ridicând cupa de spumant.

Uşa se deschise timid şi de sub gulerul paltonului apăru faţa lui Ryan.

Emma încremeni cu paharul în mână şi se înfurie de modul în care corpul ei încă răspundea la vederea lui. Privi spre Lara şi înţelese că ea ştia tot, ştia că Ryan venea la inaugurare. Prietena încercă să-i argumenteze omisiunea ştirii, dar Emma nu vru să audă nicio explicaţie şi nicio scuză. Se aşeză fără vlagă pe canapea, lăsă cupa de spumant pe masă şi-şi luă capul în mâini.

De ce o chinuia iar omul ăsta, de ce n-o lăsa în pace şi-i intra în viaţă ori de cîte ori gusta fâşii subţiri şi fragile de linişte? Ştia ca el n-aducea nimic bun, n-o făcuse niciodată, și ea era obosită, dezamăgită şi încerca să-şi refacă viaţa pe care el, sistematic, i-o transforma într-o agonie din ce în ce mai greu de suportat. Era dezamagită şi se detesta că n-avea forţă să-i reziste. Ori de cîte ori el se întorcea, ea îi cădea în braţe ca o femeie stupidă şi dezbrăcată de cea mai elementară formă de orgoliu. Şi el ştia, oh, ştia foarte bine ce fascinaţie trezea în ea şi profita mereu, jucând murdar.

Lara se scuză, îşi aminti de o ipotetică întâlnire cu nişte prieteni, îi invită, la plecare, să iasă pe uşa din spate, închise localul şi trase oblonul metalic.

Rămaseră  singuri, izolaţi de lumea de dincolo de obloane, şi muzica din vechiul juke-box îi învălui cu notele artistei lui preferate, Norah Jones.

Se apropie de ea şi-o rugă:

– Dansează cu mine, Emma!

– Ryan, te rog, n-o face, oftă ea şi închise ochii, oprind, dincolo de pleoape, lacrimile care sălăşluiau acolo de prea mult timp.

El o luă de mână, o ridică uşor şi-o strânse într-o îmbrăţişare caldă şi virilă. Mâinile lui lăsau urme adânci pe fiecare centimetru de carne înfăşurat în bluza de mătase subţire. Dansul lor se transformă într-o legănare dulce şi corpurile se recunoscură ca piese dintr-un puzzle ştiut doar de ei doi, mâinile se căutară într-o mângâiere dureroasă şi, nesăţioase, alunecară pe locuri cunoscute şi iubite. Trupurile li se aprinseră de dorinţă, respiraţia acceleră până deveni scurtă, sărutările moi se transformară în foame şi-n nerăbdare. Pulsa dorinţa în fiecare fibră a lor, pulsa viaţa. Se iubiră pe masa care cu câteva minute înainte găzduise bufetul inaugural.

Dacă nu l-ar fi cunoscut, ar fi considerat că era un semn bun, o renaştere, dar nu voia să mai trăiască  iluzia că el o să rămână. Când trupurile se liniştiră şi mintea îşi recăpătă cât de cât luciditatea, îl întrebă:

– Când pleci?

– De ce crezi că plec?

– Pentru că te cunosc?

– Nu ştiu, Emma, nu ştiu, dar ştiu c-o să mă întorc mereu.

– Poate într-o zi n-o să mai fiu pentru tine, Ryan, poate într-o zi o să încep să trăiesc, zise ea, şi-o umbră de tristeţe îi străbătu chipul.

fragment din „Dus-întors spre inima ta”

Pe Marietta o găsiţi întreagă aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.