Cei ce sunteţi în Bucureşti astăzi, 30 septembrie, mâine, 1 octombrie, sunteţi norocoşi (mi-e ciudă că am ajuns să spun asta destul de des… am spus-o şi pentru festivalul Enescu, la fiecare ediţie, o spun şi azi). La Teatrul Odeon are loc prima reprezentaţie în România a regizorului european Mihai Țărnă, de la orele 20.
Deja binecunoscut în Occident, atât pentru montările pariziene de exemplu ale piesei “Steaua fără nume”, a lui Mihail Sebastian, cât şi romanului lui Gabriel Garcia Marquez, “Un veac de singurătate”, cel care de mulţi ani conduce catedra de teatru a EICAR ( Școala internaţională de teatru şi film din Paris), Mihai Țărnă visa şi el, asemenea multora dintre românii (de dincoace sau de peste Prut) plecaţi în străinătate, să fie jucat în România.
Ştiam de visul acesta de acum un an de zile, de când, într-o dimineaţă oareşcare în Paris, ne spunea, mie şi Tatianei (Tatiana Ţibuleac), ce îşi dorea cel mai mult. Şi noi visam, trei prieteni visând la ce putem face pentru imaginarul românesc. Unele din visuri s-au împlinit. Tatiana a scris şi publicat superba sa carte, “Vara în care mama avea ochii verzi”, cartea este la a 6-a ediţie deja şi va fi prezentă şi la Filit, la Iaşi. Mihai, iată, şi el, îşi vede în sfârşit visul cu ochii: este jucat în România, în Bucureşti chiar, pentru început, înainte de a ajunge la Timişoara şi Cluj.
Nu este orice piesă de teatru şi nu orice actor, orice decor, orice public: Teodora Enache, Oana Pelea, Doina Levintza, au avut curajul de “a paria” pe talentul acestui regizor fără pereche (maratonul familiei Macondo a durat totuşi patru ore!), un suflet extrem de generos şi de pasionat care nu a ezitat, printre altele, cu toţi elevii săi actori, să joace gratuit pentru a încerca (şi reuşi) trimiterea sumelor de pe biletele pentru două spectacole după povestirile lui Marquez în România, pentru “Cuminţenia pământului”.
Magia lui Mihai Țărnă operează deci astă seară şi mâine seară în Bucureşti şi fericiţi sunt cei care au timpul şi curiozitatea de a merge la acest spectacol-concert care pune în mișcare pentru prima oară în lume “Profetul“: deşi eu nu am văzut acest spectacol, ştiu totul despre cum a fost lucrat, gândit, ca şi despre cum îşi imaginează Mihai lumile persoanle şi teatrale. Mai ştiu şi că oamenii care îi stau alături sunt oameni de excepţie, artişti de excepţie, creatori excepţionali.
Timişorenii şi clujenii îl vor avea şi ei printre ei săptămâna viitoare. Norocoşii!
Eu, Tatiana, Geanina, prietenii lui parizieni, suntem cu gândul doar lângă el, şi aşteptăm sosirea spectacolului şi la Paris. Aceasta pentru că uneori profeţiile şi visurile devin realitate, chiar dacă după mulţi ani.
Pentru Mihai, “munca aeste dragoste devenită vizibilă”. Khalil Gibran i se potriveşte, astfel, ca o mănuşă. Din fericire pentru el, pentru noi, aşa cum înţelept o spune “Profetul” celebrului scriitor libanez, “viaţa nu merge înapoi, nici zăboveşte în ziua de ieri”.
Mărturisesc că pe atunci nu am înţeles foarte bine de ce avea nevoie de consacrarea din România, când avea totul aici, în Franţa. Acum înţeleg. Mihai, ca niciodată, este foarte discret, foarte tăcut, acum, când visul său devine realitate. Niciun cuvânt pe reţele…
Deci înţeleg acum: pentru un creator român, din orice domeniu, actor, dramaturg, cineast, artist, jurnalist, scriitor, dincolo de tot “aurul” şi gloria internaţională, există ceva pentru care va da totul mereu:dragostea publicului de acasă.
Mergeți la Odeon!
Citiţi şi
Gabo – înainte de Garcia Marquez
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
