Sunt cei mai mulţi fluturi pe care i-am simţit în suflet în cel mai scurt zbor în lumea ta…
Mi-e dor de tine. În fiecare seară dintre cele în care nu am mai vorbit, am vrut să scriu. Am vrut să scriu pentru mine, să păstrez acest vis minunat undeva. Ai văzut că sunt un om laş, îmi plac lucrurile văzute şi, astfel, am vrut să văd negru pe alb, să păstrez, să revin aici. Mi-a fost frică – iată, încă una dintre fricile mele. Multe mi le-ai aflat încet, încet m-ai dezvelit. Înţelege-mă, mi-a fost frică să păstrez în mine aceste gânduri. Sunt puternice şi nu ştiu dacă le mai pot ţine mult. Explodez. Gânduri, emoţii, lacrimi pline de tine. Le scriu aici. Le împărtăşesc. Iartă-mă pentru asta.
Cine eşti tu? Tu eşti cel special. Tu eşti cel liber pe care l-am cunoscut recent. Tu eşti cel care a văzut dincolo de trupul şi chipul meu. Mi-ai ghicit fiecare gând. Cum e posibil să fiu o carte deschisă pentru tine, în permanenţă? Cum de reuşeşti? Ce eşti? Ce mănânci? Ce gândeşti? Tu eşti om?
Nu e nevoie să îmi răspunzi. Ştiu că eşti om. Ai fost unul dintre ei atunci când mi-ai spus că eşti într-o relaţie. Mi-aş fi dorit să nu fie aşa. Mi-aş fi dorit să mă laşi să mă topesc în braţele tale. Dacă nu îmi spuneai, aş fi făcut-o.
Dar tu mi-ai spus adevărul. Tu ai fost atât de deschis, şi lipsit de frici, şi liber, şi altfel decât am cunoscut eu vreodată. Sunt sigură că niciodată nu voi mai întâlni pe cineva ca tine. Cât aş vrea să te reîntâlnesc..
Cum poţi să vorbeşti cu cineva pe chat două zile, să te vezi cu el trei ore la o cafea şi să simţi ceva atât de profund? Ce mi-ai făcut? Mă întreb. Dar e curios… Este ceea ce mă întrebai şi tu, după ce mă alintai „făptură gingaşă”.
Nu observase nimeni până acum că radiez în poze. Da, radiez în toate pozele pe care le fac. Tu cum ai văzut asta? Am sute de prieteni în listă şi nimeni nu a observat vreodată. Tu cum ai reuşit? Până la urmă, nici nu înţeleg de ce radiez în poze. Ca să mă vezi tu? Aşteptam să apari şi să mă vezi cât de fericită am fost, ştiind că într-un final vei veni?
Monica, revino-ţi cu picioarele pe pământ! Poţi? Nu vrei? Doamne, cât era de bine cu tine. Privirea ta îmi străbătea carnea, oasele. Îmi ajungea în minte, în inimă. Mai ţii minte când te-ai aşezat lângă mine şi m-ai sărutat? Mai ţii minte că după mi-ai luat mâna şi ai dus-o la inima ta? Ai vrut să-ţi simt bătăile rapide. Cred că aveam încă ochii închişi. De ce nu m-ai lăsat să te mai simt cu buzele? Te-aş fi sărutat iar, şi iar, şi iar.
Cât de prostuţă am fost. Nu eram în stare nici să leg cumva cursiv cele câteva cuvinte pe care le rosteam. Nici nu mai ştiu ce am vorbit. Erai în faţa mea, cu ochii tăi migdalaţi şi mă fascinai. Eu ţin minte totul despre tine. Fiecare cuvânt. Fiecare gest. Ştii cât eşti de minunat?
Am plecat cu gustul tău pe buze şi mirosul tău pe mâini, pe faţă, pe mine peste tot. Am luat un taxi de undeva, nici nu mai ştiu de unde. Ştiu doar că nu mă puteam gândi la nimic altceva. Nu îmi simţeam trupul, nu simţeam frigul. Nu vedeam nimic. Eram cu tine în gând.
Ceea ce spui tu are tot timpul logică. Ceea ce gândeşti tu este perfect adevărat. Cuvintele pe care le foloseşti sunt cele mai potrivite. Pentru că buzele tale sunt cele mai gustoase. Chipul tău este cel mai frumos.
Îţi transpiraseră palmele. Mai ştii? Îmi poţi explica, te rog, de ce? De ce erai emoţionat? Erai? Am nevoie să ştiu. Sunt om. Vreau să aud! Spune-mi…
Dar nu s-a terminat! Te port cu mine în fiecare zi dintre cele în care nu te-am mai văzut. Ne-am luat la revedere la fel de frumos ca atunci când ne scriam despre ceea ce simţim. Ţi-am explicat că nu vreau să fac rău unei persoane care, cu siguranţă, îţi este potrivită şi te merită… Şi nu ai ripostat. Mi-ai spus că eşti sigur că am luat decizia potrivită.
Cum aş fi putut să iau altă decizie când sunt om? Sunt laşă! Mi-e frică să fac rău altora şi mi-e frică să îmi fac rău mie! Sunt şi egoistă, da! După multe relaţii eşuate, mi-am dat seama că merit un întreg, nu o jumătate…
Întoarce-te când eşti întreg!
Guest post by Monica Urziceanu
Citiţi şi
Unde ne sunt oamenii sănătoși la cap și la inimă?
România eternă și deloc fascinantă. Cum se încheie războiul proștilor cu lumea
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
