Dacă pentru a fi cu tine ar trebui să fiu altceva, atunci aș fi ploaie. Să te spăl, să te dansez, să te răcoresc, să m-aștepți ca un nebun, să fii vara cu cine vrei tu să fii, dar să te înăbuși de dor și de iubire, pentru ca toamna, să mângâi aerul tânjind ca eu să-ți pic în palmă, ostenită și fragilă, așa cum o femeie cade-n brațele iubitului ei, cerșind iubire. Aș vrea să fiu ploaie, să cad de la mii de kilometri într-o seară de noiembrie, iar tu să zâmbești atunci când alunec pe obrajii tăi, pe ochii tăi, pe buzele tale de pe care-ți înfloresc zâmbetul ofilit. Să nu mă ai când mă dorești, dar să mă ai atunci când ai cea mai multă nevoie. Să-ți irigi sufletul cu câte iubiri vrei tu, dar s-așepți ploaia care să alunge seceta dinăuntrul tău. Să fiu a ta nu în orice clipă, ci atunci când ți-e dorul mai puternic.
Tu nu înțelegi? Tu nu înțelegi că eu de tine am nevoie? Tu știi c-aș putea să m-arunc în brațele oricui pentru o oră de iubire, pentru o vorbă frumoasă și-un sărut pe frunte? Dar tu știi câte săruturi de-ale tale vor trebui apoi ca să alunge gustul amar, dacă aș face asta? Tu știi că dacă m-aș da așa, orișicui, eu nu mi-aș mai aparține mie în totalitate, ș-aș fi a aceluia care m-a strâns în brațe într-un fotoliu, voi fi a aceluia care m-a iubit cât timp mi-am fumat țigara, voi fi a aceluia care mi-a mângâiat demonii și a aceluia care s-a plimbat cu mine-n ploaie? Voi fi a mea și-a lor, dar eu vreau să-mi aparțin mie înainte de-a aparține altcuiva, și apoi vreau să-ți aparțin ție. Dar vezi tu, nu vreau să-ți aparțin ca un bun pe care-l ai oricând. Nu vreau să te gândești că sunt a ta așa cum ți-e mobila din dormitor. Ci vreau să fiu a ta așa cum e ploaia. Să-ți fie teamă întotdeauna că ai putea să-ți pierzi suflarea de-atâta caniculă, dar să ai încredere că vin mereu la timp. S-ar putea să întârzii, dar nu uit niciodată.
Înțelegi, băiete, că eu nu de dăruiri anemice am nevoie? Că nu te vreau pentru o scurtă nebunie? Și poate că nu te vreau nici pentru totdeauna, căci totdeauna ăsta, e așa, ceva prea mare și prea mă tem de el pentru ca să-l folosesc, ci te vreau, nu știu cum să zic, pentru o perioadă atemporală, în care singura unitate de măsură a timpului să fie dragostea! Înțelegi băiete, că ploaie mă fac dacă așa cum sunt acum, nu sunt destulă? Înțelegi că pot să fiu orice?
Pe Cătălina o găsiţi şi aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
