În ziua aia, mi-a oferit cel mai de preț cadou. Un inel. Pare simplu, așa-i? Pare, dar nu e chiar așa, nu era un simplu inel, era promisiunea lui palpabilă că va rămâne mereu lângă mine. Un inel de promisiune, una pe care a încălcat-o în ziua în care a devenit exact opusul omului în fața căruia mi-am coborât zidurile, mi-am uitat fricile și am descoperit o putere supraomenească de a accepta doar atât cât voia el să-mi ofere.
Încă de la început mi-a oferit mai mult decât oricine, iar prin “mai mult” vreau să spun că mi-a oferit lucrurile esențiale, lucruri de care nu am avut parte până să-l cunosc, dar care sunt baza unei relații. M-am îndrăgostit de el din prima clipă în care privirile noastre s-au întâlnit și ochii mei și-au găsit alinare în ai lui, fără să știe cât de multe lacrimi o să le provoace el.
Întâi au fost lacrimi de fericire. Fericire care te face să-ți uiți principiile, limitele, chiar și demnitatea. Era mai mult decât și-a dorit inima mea vreodată. L-am acceptat cu tot cu bagaj, cu tot cu acele lipsuri care, la vremea respectivă, nu contau atât de mult. Am ajuns în scurt timp să-l iubesc. Ba nu, să-l venerez, pentru că era TOTUL pentru mine. Am devenit atât de oarbă, încât am acceptat să-l împart, să-l văd cu porția, să tac în momentele în care tânjeam după el, după atingerea lui, după sfatul sau chiar vocea lui.
©Noell Oszwald
Am acceptat asta luni de zile, luni în care mi-am distrus sufletul doar ca să rămân lângă el. Luni în care știam că nu mă iubește suficient, chiar dacă zicea că sunt nebună când susțin asta, luni în care plângeam noapte de noapte, iar dimineața păream o femeie fericită doar de dragul lui. Sau poate chiar eram. Adică da, trăiam într-o poveste a mea, o poveste pentru care aş fi renunțat la orice și aş fi așteptat oricât ca să aibă acel final fericit, care în mintea lui nu a existat niciodată. Dar poate fi asta fericire?
Când iubirea se transformă în disperare, mai putem spune că e fericire acolo? Eu aş descrie fericirea ca fiind liniște în primul rând. Am avut eu liniște lângă el? Poate, cândva pe la început, dar parcursul a fost doar durere, singurătate și chin. Un adevărat chin, prezent 21/24, pentru că celelalte 3 ore erau alături de el, iar atunci simțeam fericire. O fericire pentru care, oricât de puțin dura, am renunțat la mine, la tot. Cu bună-știință mi-am pus ștreangul la gât și îl lăsam aproape să mă ucidă, așteptând să vină el, să îl dea la o parte. La început venea, făcea asta și îl ascundea destul de bine, chiar dacă de cele mai multe ori îl găseam înainte să se întoarcă iar. Poate problema era ca dura prea mult până să revină.
Citiţi şi Când uitarea nu e renunţare, ci risipă de timp
Am fost proastă. Am fost naivă. Am fost fericită. Am fost disperată. Am fost mângâiată. Am fost ascultată. Am fost ajutată. Am fost învățată.
Am fost în multe feluri alături de el, dar nu am fost iubită. Eu am sacrificat orice pentru noi. Aş fi făcut-o mereu, iar el… El m-ar fi sacrificat pe mine. De fapt, chiar a făcut-o. S-a despărțit de mine când sufeream, când i-am cerut să mă ajute să văd calea spre ieșire, să mă ajute să vindec durerea care îmi apăsa sufletul atât de tare, încât simțeam secundă după secundă cum se face bucăți. Aveam nevoie de el ca să mă ajute să le pun la loc. În loc de ajutor, mi-a întors spatele, fără să-i pese că el m-a adus în starea aia. Fără să mai conteze prin ce am trecut SINGURĂ ca să rămân lângă el.
Când iubești un om mai presus decât te-ai iubit pe tine vreodată, mai presus decât propriile tale principii, treci prin iad în 90% din timp, doar ca să apuci din nou acel 10% în care atingi apogeul fericirii. Iar el te iubește atât de mult, încât pleacă fără să îi pese prin ce treci, fără să îi pese de cuvintele pe care le aruncă, fără să îi pese măcar de modul în care te abandonează. Şi atunci, a fost fericire? A fost iubire?
Guest post by Bianca B.
Și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
