Fermecătoarea Dakota Johnson zâmbește într-o nouă adaptare Netflix a romantismului reaprins din ultimul roman al celebrei scriitoare Jane Austen. Pentru această poveste romanțioasă, filmul convoacă întâlnirile așteptate pentru o „dramă de epocă”, cu buget mare. Așadar, există conace extravagante, costume de brocart și priveliști magnifice. Totuși, există și o criză de contemporaneitate în centrul acestei minuțioase adaptări, iar necazul începe cu prezentarea eroinei sale. Din capul locului, pelicula din 2022 comunică relația tensionată cu materialul-sursă din veacul al XIX-lea, într-o manieră pasiv-bizară. Permanenta tensiune dintre trecut și prezent servește ca o fereastră către anxietățile unei eroine pre-feministe, aparent lipsite de încredere. Filmul nu face saltul creativ pentru a transpune povestea (din romanul lui Austen) în zilele noastre. În schimb, într-un mod curios de chinuitor, regizoarea, scenariștii și vedeta lasă la vedere disconfortul lor față de normele sociale din epoca georgiană, surprinsă în romanul-sursă. Pentru fanii romanului lui Austen, este greu de imaginat că versiunea regizoarei Carrie Cracknell oferă un sentiment de ușurință sau evadare. Jane Austen a influențat Bridget Jones’s Diary/„Jurnalul lui Bridget Jones”, iar acum Bridget însăși pare să fi influențat complet portretul lui Anne Elliot al senzualei Dakota Johnson. Se bea mult vin roșu direct din sticlă, eroina plânge în cadă și stă întinsă în pat, povestind necazurile ei romantice, cu o inteligență familiară și eliberatoare. Ea sparge, de asemenea, în mod repetat, al patrulea perete, adresându-se direct spectatorului. Ba chiar are și un iepuraș pufos pe care îl ține la piept când face confesiunile. Cu alte cuvinte, Anne din film, spre deosebire de introvertita eroină, tremurătoare din romanul lui Austen, devine un personaj de comedie romantică, o femeie inteligentă și capabilă să smulgă admirație.
Dakota Johnson, purtând fard de pleoape fumuriu și ruj rozaliu, etalează atracția încrezătoare a unei celebrități care împărtășește secretele ei cu publicul. Zâmbetul ei se citește ca un posibil viitor succes. Bravada performanței ei este oglindită de scenariul filmului, scris de Ron Bass și Alice Victoria Winslow, care piperează replicile din roman cu truisme meme, cum ar fi: „Acum suntem mai răi decât foștii. Suntem prieteni.”. Stilurile se armonizează destul de greoi, fiind evident contrastul dintre dialogul voit modernizat și limbajul adecvat perioadei lui Austen. Eroina poveștii, monologul ei și chiar motivele sale de regret sau singurătate par a fi înghițite doar din nevoia de a păstra un aspect…contemporaneizat.
Atât filmul, cât și romanul încep la începutul anilor 1800, când eroina poveștii, Anne Elliot (Dakota Johnson), își vizitează sora Mary (Mia McKenna-Bruce) în mediul rural englez, după ce tatăl lor a risipit economiile familiei. Anne este o femeie necăsătorită, care are – totuși – norocul să fie respectată – sau, cel puțin, percepută ca fiind utilă – datorită relațiile ei cu persoanele de viță nobilă. Dar, în adresările ei directe către camera, Anne recunoaște că este încă bântuită de amintirea unei idile de demult. Eroina fusese convinsă să o încheie legătura amoroasă cu un marinar întreprinzător, dar fără noroc, Frederick Wentworth (Cosmo Jarvis). Acum, Anne este singură, iar regretele ei cresc doar când Wentworth se întoarce în țară în postura de bogat căpitan de navă. Este nerăbdător să-și găsească o soție și, dacă ochii lui sunt îndreptați – mai întâi – asupra cumnatei pline de viață a lui Anne, Louisa (Nia Towle), atenția lui pare să se întoarcă iarăși către Anne. Desigur, diverse obstacole stau în calea reconcilierii Annei și a lui Wentworth, dincolo de mândria ei și de neîncrederea lui. Mia McKenna-Bruce este un hohot în rolul surorii mai mici a lui Anne, ușor narcisistă. Nou-venită Nia Towle îi conferă o undă de efervescență rolului Louisei, cumnata Annei, și devine unul dintre cele câteva exemple de abordare a filmului în stilul Bridgerton (deși subiectul e anacronic, distribuția e diversificată din punct de vedere rasial). Cu toate acestea, Louisa se presupune că face o conexiune romantică proprie cu Wentworth. Dar, odată ce Henry Golding apare ca arogantul domnul Elliot, vărul Annei, el oferă o scânteie romantică atât de necesară, încât aproape că ți-ai dori ca ea să fugă deja cu el. Sigur, el greșește total față de ea, dar el este singurul bărbat care este la nivelul ei intelectual.
Anne Elliot – strălucitoare, cu inima zdrobită, la vârsta de (aproape) 28 de ani, se confruntă cu riscul de a rămâne celibatară pentru tot parcursul vieții. Este, în mod natural, de acord să-i uite pe cei pe care i-a iubit înainte, mai ales că penelul a fost mereu în mâna bărbaților, și, astfel, istoria literaturii trădează o părtinire de gen. Două secole mai târziu, lumea încă se luptă să re-echilibreze balanța și niciun studiou nu pare mai angajat decât Netflix să ofere femeilor șansa de a-și controla narațiunea. Bunăoară, nerușinatul tată al lui Anne, Sir Walter (Richard E. Grant, un permanent hohot de râs), trebuie să închirieze proprietatea familiei, Kellynch Hall, reintroducându-l în cercul lor pe bărbatul pentru care inima lui Anne încă tresaltă. Abia acum, când este un ofițer cu avere suficientă, Wentworth îi merită mâna. Anumite nuanțe de clasă și poziții sociale încă le mai stau în cale, dar puțini dintre telespectatorii canalului Netflix vor aprecia astfel de obstacole. Pentru regizoarea (de teatru) Cracknell, problema este că niciunul dintre personaje nu este sigur că celălalt simte în continuare dragostea pe care a împărtășit-o cândva, așa că așteptăm cele 100 de minute necesare pentru ca ei să-și mărturisească sentimentele și să continue nunta care leagă perfect toate cărțile lui Austen. În fond, odată cu această ecranizare, realizatoarea a arătat foarte clar că toate căsătoriile englezești din epoca georgiană nu erau despre sentimente; erau contracte sociale menite să susțină bogăția și poziția unei familii. Poate că mintea poate fi convinsă, din anumite motive, de a respinge dragostea adevărată, așa cum a făcut Anne, dar în cele din urmă (pentru a o cita nu pe Austen, ci pe Emily Dickinson), «inima știe ceea ce vrea ».
În pofida multor capcane luxuriante, pe care le cauți & găsești într-o adaptare cinematografică, Austen există aici, în timp ce povestea călătorește de la impunătoarea Kellynch Hall la zona rurală pitorească din Uppercross, la stâncile dramatice din Lyme, la casele șic din Bath. Iluminarea este rece și misterioasă noaptea, strălucitoare și plină de promisiuni în timpul zilei. (Joe Anderson, ale cărui filme anterioare includ filmul The Old Man and the Gun al lui David Lowery, furnizează imaginea de vis.) Vrei rochii lungi, umflate în briza plajei, le ai, și asta este aproape suficient.
Pe Mădălina o găsiți și aici.
Regia: Carrie Cracknell
Scenariul: Ronald Bass și Alice Victoria Winslow după romanul Persuasiune de Jane Austen
Imginea: Joe Anderson
Montajul: Pani Scott
Coloana sonoră: Stuart Earl
Distribuția:
Dakota Johnson – Anne Elliot
Cosmo Jarvis – Căpitanul Frederick Wentworth
Henry Golding – Mr. William Elliot
Nikki Amuka-Bird – Lady Russell
Mia McKenna-Bruce – Mary Elliot
Richard E. Grant – Sir Walter Elliot
Ben Bailey – Charles Musgrove
Durata: 1 h 47 min.
Data lansării: 15 iulie 2022/Netflix
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Ziua în care am divorțat de mama
Să-ți iubești destinul, chiar și când îți pare un dezastru
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
