În aproape toate revistele mondene și de larg consum informația e contradictorie de la o pagină la alta, de la un articol la altul. Creierul uman colapsează sub ploaia de sugestii care se bat cap în cap.
Circulau la un moment dat niște bancuri cu imaginea unor prăjituri delicioase care apar pe pagina din stânga a unei reviste, urmată, pe pagina din dreapta, de o rețetă de slăbit în care acele prăjituri erau strict interzise.
În alte publicații, pe prima pagină, suntem îndemnați să construim o societate mai inclusivistă, să îi tratăm pe toți nediferențial și, în pagina următoare, ni se prezintă o listă întreagă de caractere distincte și periculoase care trebuiesc evitate și care corespund celor pe care trebuie să îi integrăm, potrivit materialului anterior.
Pe de-o parte suntem invitați să ne debarasăm de orice relație, situație și activitate ne-satisfăcătoare (deci să fim cât se poate de pretențioși), pe de altă parte ni se cere să fim cât mai toleranți, mai indulgenți, mai dispuși să facem concesii.
O campanie de trezire din transa consumeristă arăta cum suntem în continuu expuși unor sugestii și presiuni contradictorii, cum ți se spune, dacă ești femeie, de la un anotimp la altul: îngrașă-te, slăbește, fii mai blândă și mai calină, fii mai rebelă, fii dată dracului, fii fatală, fii cuminte!
E balamuc, dacă nu îți pui vată în urechi.
Eu aud zilnic, ba că muierea e proastă și cum o să ți se scoale la o proastă?, ba că femeile deștepte îi taie preavirilului apetitul sexual…
Deci NU. E casă de nebuni.
Nu se poate să trăim sub o continuă ploaie de sugestii critice concepute pe principii de advertising, să fim cobaii diverselor industrii, nătărăii de serviciu ai tuturor comercianților.
Tot ce au vrut unii să ne vândă, inclusiv propriile fobii, disperări și angoase, s-a putut. Cu puțină reclamă, autoflagelarea vinde bine. Cu puțină reclamă, depresia devine noul ”fashion icon”. Esetizăm și cancerul, cu puțină imaginație!
©André Kertész
Schimbă-ți bărbatul, schimbă-ți profesia, schimbă-ți look-ul, schimbă-ți garderoba, schimbă-ți ideile… Suntem permanent sugestionați întru ”progres”, ”îmbunătățire” și ”optimizare”, viețile noastre au ajuns să fie abordate cultural ca produse de marketing. E limpede? Suntem otrăviți cu iluzii și utopii. Ne sunt băgate pe gât, vândute la suprapreț. Cultura self-help și majoritatea manualelor de fericire asta propăvăduiesc: așteptări nerealizabile, o realitate contrafăcută.
Optimismul e confundat deliberat cu pretențiile, răsfățul și mofturile… Optimist ești, în realitate, numai și numai atunci când vezi partea plină a paharului din mână, nu a celui de pe masa vecinului sau din vis sau de pe ecran. Cu cât omul trăiește mai intens amăgirea că iarba de pe malul celălalt e mai verde e mai frustrat și mai nefericit, nicidecum mai optimist. Mentalitatea potrivit căreia avem nenumătate opțiuni și că doar din îngălare și indolență și comoditate, din ”lipsă de iubire de sine” le ratăm este marea minciună pe care e clădită lumea noastră.
Să o luăm statistic, zic. Doar 10% dintre oameni sunt cu adevărat sănătoși la minte și la trup. Pe ei îi râvnesc majoritatea, dar, evident, nu toți își pot permite partenerul ideal. Sunt sugestionați să renunțe la ”ciurucul uman” de lângă și să caute ”ceva mai bun”. Rezultatul: o mare mocirlă. Împotmolirea în iluzii, așteptări deșarte și singurătate.
Doar 10% dintre oameni își pot permite să își urmeze vocația, ceilalți au slujbe ingrate și nemulțumitoare, prost plătite, chinuitoare. Soluția psihologică ar fi o încercare de valorizare a ceea ce ai, nu a ceea ce nu ai, desigur. În realitate, cei mai mulți nu își pot permite decât relații dificile cu parteneri nesatisfăcători. Sugestia-de-bază cu care suntem bombardați este să renunțăm la vrabia din mână, nu pentru cioara de pe gard, ci pentru privighetoarea din pădure, chiar și când pădura a ars și privighetoare e o specie dispărută. Care mai de care are impresia că ar fi fericit cu Marylin Monroe, că i se cuvine. Tot ghiolbanul umilește femei reale pe motiv că nu sunt ca ea, deși în fața uneia ca ea, de s-ar ivi ocazia să vrea ea să i se dăruiască, s-ar ascunde sub pat… Femeile au și ele impresia că acel Făt Frumos care, tot statistic vorbind, e un tip dintr-o mie, l-a făcut Doamne Doamne pentru ele. Și încă nu e imposibil să îl faci să te iubească, dar nu poți spera, tot statistic vorbind, să aibă și bani și o profesie de invidiat și talente multiple să te ia și de ciuf ca în visele fierbinți, să îți ducă și gunoiul… U-TO-PI-E. Trebuie să știi al naibii de bine ce vrei și ce îți poți permite și cum e viața, care sunt resursele reale ale realității. Știi?
Utopia e otravă. E cel mai oribil și mai periculos drog de pe planetă și te costă mai mult ca opiaceele.
Da, e bine să construim o societate mai inclusivistă, desigur, să fim mai toleranți, dar nu teoretic, ci practic. Nu e nevoie de sugestie pozitivă, ci de optimism real, de încercarea reală de a face bine celor din jur, de a conviețui armonios cu ei.
Nu e nevoie să facem atâta caz de sărăcia și tragedia unora de peste mări și țări, e nevoie să le facem piața sărmanilor și să le aducem o mângâiere neajutoraților de lângă noi.
Nu e cazul să perorăm atâta despre indiferență și neghiobie și exploatare, ci să nu îngroșăm rândurile indiferenților, neghiobilor și exploatatorilor.
Nu e nevoie să avem atâta respect corect politic *(lexical & ipocrit) pentru ceilalți, ci să fim în stare cu persoanele reale din jur, dacă au o problemă, o stare proastă, o boală, un handicap, să ne purtăm cu delicatețe, menajamente și generozitate. Când ne dă gunoiul afară din casă ne plângem de insalubritatea lumii? a societății?
Pe de-o parte suntem încurajați să fim buni, atenți, generoși cu ”aproapele imaginat”, cu ”aproapele conceptual”, cu ”aproapele impalpabil” și pe de altă parte ni se vâră sub nas un întreg pomelnic de defecte ale aproapelui – concret – și încarnat, cu îndemnul de a ne descotorosi de el: ”e toxic, e toxic, e toxic, fugi!”.
Pe de-o parte suntem certați zdravăn că ne desconsiderăm semenii, pe de altă parte ni se spune că nu e cazul să îi frecventăm, dacă nu ne satisfac toate poftele. Dar semenii nu au doar orgolii, nu sunt ființe făcute din sânge, oase și stimă de sine și atât, nu e suficient să le oferim respect conceptual ca să ne considerăm achitați de orice.
Fenomenul e geamăn cu acel joc inventat de japonezi, parcă, în care copilului i se cerea să hrănească o păpușă la anumite ore, să o îngrijească, căci altfel se smiorcăia. Minunat. Exact așa ni se cere: să ne îngrijim de omul de paie și de omul de tinichea, să ne ocupăm de un om-păpușă, care e o simplă fantoșă conceptuală sau ficțională. Să iubim omul din cărți și din filme, să ne adorăm departele, intangibilul și să îl disprețuim pe cel în carne și oase pe care îl avem alături.
Sigur că într-o lume în care hainele se perimează la două luni, ciocolata ideală ieri este grețoasă azi, mobilele, mașinile, celularele trebuie mereu înlocuite pe motiv că apar mereu altele mai performante, avem pretenția ca fiecare celălalt să ne caute în coarne și să îl înlocuim dacă apare o sursă de răsfăț sau desfătare mai apetisantă…
Trăim în era lipsei totale de consistență, coerență și logică.
De obicei, ce ne pute în primul rând e sudoarea proprie. Prostia proprie, proiectată, e la fel de nesuferită chiar dacă o aruncăm peste gardul vecinului. La fel și fuga de realitate… Nu o percepem, ni se pare că fugim spre mai bine, dar acel mai bine nu există, e o capcană.
Suntem dopați cu minciuni, a la carte, după cum ne sunt firea, caracterul și gusturile.
Pe vremea când nu puteai să îți faci ”operație” de schimbare de nas, unghii, urechi, buze, păr, cap, gândire, simțire, gambe, look, sex, gen, era totul mai simplu… Oamenii își asumau ce erau, cum erau de la natură. Bineînțeles că tehnologiile se mulează pe corpul tuturor fabulațiilor și dorințelor umane. Natura modificată pe cale tehnologică devine principala preocupare a frustratului care, evident, pe măsură ce capătă noi puteri și libertăți, devine tot mai frustrat și mai nesătul.
Principiul pe care se bazează comerțul excedentar este producerea de așteptări insațiabile.
Utopiile produc inflație de libertate. Se bazează pe invocarea unor libertăți inexistente și false sau pe producerea unora nenaturale și neesențiale. Excedentare. Produsul cel mai vântul al vremurilor este tocmai libertatea. Și cel mai contrafăcut. Utopiile sunt de fapt cele mai negre coșmaruri, sunt coșmaruri deghizate în aparențe prea puțin înspăimântătoare. Evul nostru se prăbușește cocoșat sub povara lor.
Spuneau babele: ”mai binele e dușmanul binelui”.
Sigur că da!
Toate textele acestui autor, aici.
Pe Ilinca o găsiți și aici.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Servicii SEO: importanța promovării online pentru afaceri
Unde se termină iubirea, începe… conviețuirea
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
