Dragii mei, azi vreau să vă scriu despre o minune de OM. Numele lui este Leon Dănăilă şi este medic specialist neurochirurg la Spitalul „Gh. Marinescu” din Bucureşti. S-a născut pe 1 iulie 1933 la Darabani, locul de unde se atârnă harta-n cui şi unde iarna sunt geruri de crapă pietrele, într-o familie cu încă doi fraţi. Mama avea patru clase primare şi tatăl aproape că nu ştia carte.
Destinul acestui OM a fost călăuzit de Dumnezeu în care crede cu toată fiinţa lui. Într-o zi, copil fiind, a găsit la gunoi, ruptă şi murdară, o carte despre chirurgie. A cusut-o cu sârmă şi a citit-o cu sete. Setea unui suflet ce avea să ajute şi să scape din ghiarele morţii mii de oameni.
A urmat liceul „Grigore Ghica V.V” la Dorohoi (cu mândrie spun că în acelaşi liceu am învăţat şi eu). Au fost ani grei pentru copilul venit de la ţară, „de la coarnele plugului” cum spune chiar el, copil ce îşi dădea toată silinţa, dar când era scos la tablă, deşi ştia la fel de bine lecţia ca fiii directorilor şi domnilor de la oraş, el primea nota 7, iar ei primeau 10.
Spune că nu-i plăcea matematica pentru că nu putea ajuta oamenii făcând calcule. El a citit în cartea aceea găsită că poate salva oameni şi ăsta a fost Crezul său.
Când a terminat liceul i s-a spus la secretariat: „Tu să te duci la Medicină? Nu vezi ce note ai la matematică? Acolo merg numai ăştia cu 10 pe linie.” Cu toate acestea, a fost singurul din liceu care a intrat la Facultatea de Medicină din Iaşi, în 1952, pe care a absolvit-o în 1958.
A cerut să facă stagiul de trei ani printre oamenii de la ţară, la Comăneşti şi Dărmăneşti. Bucuria lui era şi este să ajute oamenii bolnavi, să-i facă bine. A studiat tot ce se putea despre creierul omului, a absorbit ca un burete cunoştinţe şi a reuşit să scadă mortalitatea din timpul operaţiilor de la 50% la 3-4%. Pentru asta a obţinut foarte greu, în 1980, o bursă Fullbright de un an la New York, cu aprobobare de la Cabinetul 2. Cei de acolo au vrut să-l bage la experimente pe animale, dar el le-a spus răspicat: „Oamenii mă aşteaptă în ţară să-i operez, nu să le arăt cum pot face o pisică să ridice coada ori piciorul”.
Pentru mine, când te duci în America cu gândul să înveţi cum să scazi mortalitatea din timpul operaţiilor pe creier de la 50% la 3-4%, te numeşti Înger Alb cu Microscop operator.
Leon Dănăilă şi-a cheltuit banii ca să facă cercetare. În 2005, a descoperit împreună cu doctorul Păiș o celulă din creierul uman pe care au numit-o „celula sfoară”. Aceasta protejează creierul împotriva proceselor patologice şi „agaţă de ea” hematiile ce scapă din sânge.
A scris zeci de cărţi, singur şi în colaborare cu renumiţi neurochirurgi din întreaga lume, a primit numeroase premii şi distincţii.
Îmi place să-l ascult cum vorbeşte, omul acesta are ceva divin. După atâţia ani de „pribegie”, accentul moldovenesc i-a rămas întipărit ca o pecete. Când vorbeşte despre oameni, ochii îi sunt scăldaţi în lacrimi de iubire.
„Viaţa înseamnă ceilalţi”, „Cortexul e cea mai frumoasă Catedrală”, „Sunt cel mai sărac medic din lume, nu am nimic”.
După ce l-am ascultat ore întregi vorbind, am scris o postare pe facebook:
„Popor nebun, ţară nebună, acest OM e printre cei mai sclipitori neurochirurgi din lume şi trebuie să aleagă ce este mai ieftin ca să mănânce. Primeşte 2500 lei salariu, după o viaţă de studii, operaţii şi descoperiri. Dacă ar fi rămas în America avea milioane de dolari în conturi şi era tratat ca un boţ de aur. „Sunt cel mai sărac medic din lume.” Într-o dimineaţă vom auzi la ştiri cum a murit în linişte şi sărăcie acest Înger Alb care a descoperit „celula sfoară” şi care a spus: „Cortexul e cea mai frumoasă Catedrală”. Atunci să nu te aud că-ţi pare rău, popor nebun, ţară nebună!”
Nu s-a supărat nimeni deocamdată.
Pe voi, cei din Bucureşti, vă rog, dacă vedeţi prin metrou un Înger Alb, că da!, la 82 de ani merge la serviciu cu metroul, spuneţi-i că-mi cer iertare pentru mârlănia şi ignoranţa parlamentarilor cu cefe groase şi gâturi proţăpite în fulare de caşmir. Nici un ministru al sănătăţii nu i-a trecut pragul, nimeni nu i-a mulţumit pentru că face România cunoscută peste hotare. Spuneţi-i, vă rog, că-i mulţumesc Lui Dumnezeu pentru acest moldovean bun ca pâinea-caldă şi mă rog să aibă sănătate şi putere.
Pe Luminița o găsiți cu totul aici.
Citiţi şi
Zavaidoc: iubire și muzică în anul 1923. Un roman insolit, semnat de Doina Ruști
București, centrul cărei lumi? Vedere din capitală
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
