În ultima vreme, mă bântuie parcă mai multe întrebări existențiale decât niciodată. Azi în program? Infidelitatea feminină.
De secole, societatea se luptă să scoată (sau, dimpotrivă, să păstreze?) din pantoful existenței, acest ghimpe care se cheamă a condamna femeile adultere mai aspru decât bărbații.
Desigur, se urlă în toate zările despre societatea modernă și egalitatea în drepturi, dar adesea, de la spuse la fapte e încă luuungă cale. Și oricum, dacă tot trebuie schimbare, modernitate, egalitate și alte astea, să fie, cum s-ar zice, dar în viețile altora.
Mă întreb dacă societatea asta ipocrită și moralistă (că tot e cu tradiționalul zilele astea) află că, după ce condamnase o nenorocită care își înșelase bărbatul (cu care, din câte se știe, nu trăia tocmai bine) la afuriseli, ocări publice ș.a., individa moare, ca urmare a unor lungi suferințe fizice și morale, își vor schimba poziția?
Îndrăznesc să afirm că sigur, da. Vorba aia, despre cei duși, numai de bine.
Da, ăștia suntem noi, mărunte gaze, ne repezim să aruncăm repede piatra, doar-doar vom căpăta ceva medalii sau avantaje pentru isprava asta, fără să fi trăit măcar o clipă viață „inculpatei”.
Ce are a face că a călcat strâmb doar din disperarea de a-și simți ultima (sau poate tocmai prima) dată trupul și sufletul străbătute și de altceva decât suferință și chimicale? De ce schimbă asta verdictul? Sau dacă nu, ar trebui să o facă?
Suntem diferiți, evoluăm în direcții diferite și adesea, după anii tinereții, ne descoperim cu totul alți oameni decât cei care au plecat la drum într-o relație. De ce are asta nevoie de un vinovat?
Ce e adică de făcut dacă, trezită într-o dimineață, femeia știe sigur, fără tăgadă, după ce luni întregi încercase să-și astupe glasul inimii, că nu își mai dorește viața alături de partenerul ei?
Că își vede trecutul un morman de greșeli, irosiri, zbateri și rătăciri, pentru ca, în final, să ajungă la ziua asta fatidicănîn care nu se mai regăsește în nimic din actuala viață?
Să se despartă, ar zice repede moraliștii. Da, dar de unde s-o apuce? O smulgere cere timp, iar ea mai are pe cap oameni care respiră prin ea, chiar soțul e unul dintre ei, și-atunci?
Frământându-și creierii în malaxorul asta, mai are de dus și zbuciumul îndrăgostirii…
Acea parte din ea pe care atâta amar de vreme a căutat s-o înăbușe își cere acum înzecit drepturile. Îl vrea pe el, noua iubire, dar nu ca odinioară, cu mintea amăgită de clișee despre iubirea eternă, deplină, pură. Îl vrea pe el așa cum i-l cere femeia care e astăzi, pasională, misterioasă, inteligentă, conștientă, matură… îl vrea pe el o vreme și-apoi își depune singură viața, la ce i-ar mai folosi, oricum, târâșul asta în beznă, de aici înainte?
Societatea „modernă”? o adunătură de mincinoși, ipocriți, lași, invidioși, răutăți și adicții la tot pasul, de tot soiul, ambalate pretențios în haine de firmă, parfumuri scumpe, vacanțe-maraton, și clădiri aiurea…
Guest post by Medeea
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
