Timpul nostru este bolnav. Nu ne ajută prea mult nici constatarea că toate timpurile au fost marcate de maladii.
Natura umană are, așadar, ceva rezistent la orice schimbare. E chiar lemnul acela strâmb al omenirii despre care scria și Kant (citat și de Isaiah Berlin). Sunt însă nuanțe importante în rătăcirile de acum. Nuanțe noi, care adaugă un plus de ridicol erei noastre tehnologice, virtuale și, la urma urmei, post-sapiens.
Sunt câteva boli vizibile ale epocii: în primul rând, egoismul și lăcomia. Solidaritatea și cumpătarea au fost avortate, ca relicve inutile ale unui timp depășit.
În al doilea rând, fuga permanentă după imagine. Conținutul a fost depășit de imagine, iar asta este atât de grav încât a reușit să viruseze, probabil iremediabil, cultura populară. Nu mai avem nici filme, nici muzică, nici teatru, nici meciuri de fotbal, nici viață politică în care valoarea să mai fie socotită corect. Totul, absolut totul, este tarat de “imagine”, relații publice și poziționarea pe piață, adică în obor. Umorul s-a prăbușit și el în meme și încearcă o improbabilă supraviețuire. Piața dictează, iar piața nu știe și nici nu vrea să știe carte. Există o singură logică: a profitului. Nu mai avem nici idei, nici idealuri. Avem însă “dezvoltare personală” și divizii întregi de șarlatani în locul popilor de odinioară. Mai avem iluzia unui confort oarecare, ne-am târât din subsol până la baza piramidei trebuințelor și ne e de ajuns asta. Nu e nimic mai dezgustător decât lumea asta ca a o tarabă? Să nu ne grăbim, mai avem de constatat.
În al treilea rând, revoluția tehnologică a accelerat ceea ce voi numi infantilizare globală. Să fim îngăduitori și să nu-i spunem chiar imbecilizare (deși nu am greși prea mult). Infantilizarea, așadar. Ce înseamnă ea?
Suntem grăbiți, neatenți, superficiali, tot timpul în căutare de distracție și gratificare imediată. Respingem cultura și, pigmei, nu mai ajungem la metafizică.
Incapabili să mai ducem greutatea adevărată a vieții, care înseamnă pierderi adevărate, suferințe adevărate, prietenii adevărate, trădări, durere și nedreptate.
Și la toate acestea, adăugați întoarcerea, en fanfare, a totalitarismelor chiar și în bătrâna noastră Europă. Abatoarele secolului XX ne așteaptă, mereu ne așteaptă. Fascismul e tot aici, neo-bolșevismul e aici. Ca să nu mai vorbim de dictatura capitalului.
Infantilizarea globală înseamnă deopotrivă îmbrățișarea superstițiilor, respingerea rațiunii și, mai ales, adeziunea totală la turmă, abandonarea sinelui. Nu e vorba că ne întoarcem în minorat. Dispărem la adăpostul gloatei.
Lumea în secolul XXI este într-adevăr o turmă de adulți neisprăviți, oameni incompleți, din care lipsesc virtuțile care odinioară ne făceau întregi. Nu mai avem: răbdare, demnitate, curaj, onestitate, conștiință. Suntem ființe pe jumătate virtuale, incapabile să mai lăsăm urme prin timp, clienții unui talcioc universal, în care totul este de vânzare, iar principiile mai există doar în amintiri. Rezistența? E obligatorie și rară. Și revolta a ajuns un bun de consum.
Modele timpului sunt, cu nesemnificative excepții, stupide. Cu atât mai mult vor fi îmbrățișate. Progresiștii fără filtru critic sunt gata să accepte (și chiar acceptă în mod aberant) că tot ce e nou e bun. Nu tot ce e nou e bun. Viitorul e la fel de plin de capcane și idei toxice, pe cât e și trecutul. Conservatorii fără filtru critic dimpotrivă sunt gata să se agațe integral de trecut și să respingă mersul lumii. Sunt cel puțin la fel de nocivi.
Și sunt tot mai puțini oameni la mijloc, pentru că, deși demografic traversăm bombă după bombă, sunt tot mai puțini oameni pe lume. Erotismul a fost desacralizat de mult, sexualitatea este astăzi o distracție ca oricare alta, insuficientă și decăzută în caricatură.
Ne-am infantilizat, mileniul III ne-a vândut nimicuri colorate și în curând o să ne mirăm de ce lumea a devenit de nelocuit și viața nu mai e îndurabilă.
Pe scurt, pentru că suntem imaturi și tâmpiți, fiindcă îmbrățișăm extremismul, respingem gândirea, suntem intoleranți și, pe măsură ce tehnologia e tot mai inteligentă, noi tot mai proști. Bun-venit în epoca post-sapiens!
Ce poate să iasă bun de aici? Am compromis, deci, și copilăria. Nu, nu suntem nici măcar simpatici. Și nu-l mai avem nici măcar pe Dumnezeu, să ne ierte.
Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Portret de țară în pragul tulburelului
Nimic în afară de ochii blânzi, prea timizi, nu-l deosebea de restul clasei
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
