Este inevitabil să nu schimbi câteva vorbe cu vânzătorul de la covrigi. Este inevitabil să nu te saluți zilnic cu vecinul din colț. Este inevitabil să nu arunci câteva ocheade tinerelului curier care-ți aduce mereu coletele comandate online.
Este inevitabil să nu te întâlnești, atunci când îți aștepți copilul la școală, cu mai mulți tătici și, la fel, este inevitabil să nu stai de vorbă cu unii dintre ei. Este inevitabil ca, de atâta timp și în ciuda verighetei ce-ți atârnă pe deget, să nu-ți placă unul dintre ei. Unul rezervat, distins, cu o mină mereu serioasă, dar atât de drăgălașă! Unul ce niciodată nu se amestecă cu marea pestriță de părinți și niciodată nu se remarcă prin replici nelalocul lor. Dimpotrivă! Este inevitabil ca discuțiile private începute în fața școlii să nu se continue o dată la o cafea, altădată la un prânz de afaceri și apoi multe alte dăți la întâlniri camuflate în ore la pilates, la cafea cu fetele, la shopping etc.
Este inevitabil să nu se nască o pasională relație clandestină ce ajunge să se consume cu intensitate nebănuită vreodată de niciunul dintre protagoniști prin camere de hotel sau chiar toalete de restaurante scumpe. Este inevitabil să nu vrei mai mult de la viață și de la această minune, această a doua șansă ce ți-a fost dată s-o trăiești cu un scop anume, căci nimic nu este întâmplător pe lumea asta. Este inevitabil să nu te gândești la un divorț fulger și să nu faci planuri de viitor, să nu visezi o viață complet diferită și ar putea include trandafiri japonezi și ciobănesc mioritic în curte. Este inevitabil ca el să nu poată (deși, vrea, cum să nu vrea?), că are o nevastă extrem de agresivă, iar situația lui familială, per ansamblu, este una încurcată tare. Este inevitabil ca tu să nu insiști, iar el să nu înceapă lejer să dea înapoi, ca înfocatele întâlniri să nu se rărească și să nu se răcească, este inevitabil ca el să nu fie forțat (că altfel nici nu s-ar pune problema) să te vadă mai puțin (și cât suferă!!) și tot mai puțin… Este inevitabil ca tu să nu suferi la rândul tău, să nu începi să-i faci scene, mai geloasă decât o soție înșelată, este inevitabil să nu încerci prin nenumărate tertipuri să-l aduci înapoi și, de asemenea, este inevitabil ca aceste tertipuri să nu facă altceva decât să-l îndepărteze tot mai tare de tine…
Este inevitabil ca într-o zi să nu primești un mesaj sec prin care să te anunțe că totul s-a terminat între voi și să-ți ceară pe un ton destul de imperativ să te potolești, că altfel află și soția lui, și soțul tău de toată povestea voastră… Este inevitabil ca tu să nu-l consideri un idiot, să nu treci de la furie la dor și de la suferință la ură pentru ca apoi, ca o femeie puternică ce ești, să dai foaia și să-ți impui să uiți tot ce-a fost între voi. Și, evident, este inevitabil ca apoi, când vă întâlniți la școală, să nu vă ocoliți, iar tu să nu-l bârfești cu dispreț superior pe amărâtul neputincios ce nu s-a ridicat la înălțimea propriilor promisiuni, iar când ajungi acasă, este inevitabil ca soțul să nu ți se pară totuși mai bun decât orice terchea-berchea ferchezuit, cu amorul lui pasional și cu visurile lui extravagante cu tot!
Citiţi şi
Nu poți vindeca trupul separat de minte. Legătura traumă-boală
Povestea pantofilor portocalii
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
