De curând, am primit o invitaţie la o întânire cu tema “Îndrăzneşte să fii tandru!” – o provocare străvezie să redescoperim gesturile simple, calde, umane, care ne-ar îndreptăţi la titlul de om tandru. Cum Dan Puric urma să se exprime în stilul consacrat doar în numele unui singur bărbat, dar unul “care contează” şi cum tocmai scrisesem un articol despre tandreţe, m-am numărat printre cele aproape 40 de femei venite cu gândul să întoarcă visata tandreţe pe toate feţele.
La început am urmărit nişte statistici care spuneau sec că doi din cinci europeni din 17 ţări alese pentru sondaj sunt prea stresaţi pentru a mai fi tandri cu familia şi prietenii. (Eram convinsă că sunt mai mulţi, dar probabil că eu îi tot întâlnesc pe aceia doi mai stresaţi.) Apoi, o Hartă a Tandreţii m-a surprins cu repartizarea drăgălăşeniei, fiindcă rezulta că Ungaria, Turcia şi Portugalia ar avea popoarele cele mai tandre, pe când francezii (ei şi primii clasaţi mi-au strecurat în suflet îndoiala să cred că ceva e în neregulă cu sondajul), olandezii şi cehii ar fi în coada clasamentului. România ocupa locul zece cu unul din trei locuitori ce se consideră a fi o persoană tandră (dar tot aşa cum se consideră românul priceput la orice l-ai întreba), cu unul din cinci care consideră tandreţea nepotrivită (am avut banuiala că respondenţii n-au ştiut ce înseamnă tandreţe), şi cu aproape 40% din populaţie care declară că se comportă tandru în fiecare zi (bănuiala a devenit convingere că intervievaţii făceau o confuzie).
Dar lăsând sondajul în plata lui, am ajuns la concluzia că viaţa noastră de adulţi e cam săracă în efuziuni. Câţi oameni mai aleargă unul către altul când se revăd şi se îmbrăţişează ca în filmele cu happy end? Care tot încearcă să readucă prin sugestie romantismul şi în viaţa reală, dar noi ne-am pierdut, ne-exersată, tocmai naturaleţea gesturilor copilăriei. Când ridicam braţele şi ne ceream săltaţi în alte braţe şi când ştiam că un pupic făcea minunea de-a alunga dureri sau supărari imaginare. Vă mai amintiţi de păcăleala “Hai, pupă aici ca să treacă?” Am suprimat aceleaşi nevoi care au crescut odată cu noi. Am fi nişte oameni mari mai întregi şi mai ne-singuri, dacă le-am da voie iarăşi emoţiilor să iasă la suprafaţă. Tandreţea e musai legată de fire, dar şi de educaţie, de o eleganţă a gesturilor, de bunătate, de onestitate şi de libertate interioară. Ca bărbat, e o risipă să fii tandru cu o femeie care percepe gingăşia ca pe un defect, cum şi tandreţea femeii se ofileşte rapid la umbra unui bărbat ermetic. Tandreţea e despre a da şi a primi, despre a împărtăşi, despre a amplifica o bucurie ori a împuţina o nefericire.
La sfârşitul “recitalului” lui Dan Puric, care a descătuşat miraculos râsul sănătos şi dorinţa de a urma îndemnul Îndrăzneşte să fii tandru! , am mai zăbovit la o vorbă tandră cu organizatoarele întâlnirii. Silvia Bucur, de la Prais, agenţia care are în portofoliu văcuţa mov din Alpi, Milka, marcă de care se îngrijeşte Cristina Pîndaru. Am ales să vă dezvălui doar la sfârşit aceste detalii, pentru a vă lăsa să cugetaţi la câtă tandreţe mai există în viaţa fiecăruia. Pentru mine nu a fost doar o acţiune de promovare a unei campanii publicitare pentru a vinde o ciocolată care oricum se află în topul preferinţelor românilor. Mi s-a părut grozav că au ales s-o vândă la pachet cu un mesaj tonic care stârneşte măcar zâmbetul. Văcuţa mov ne va reaminti aşadar câteva luni de acum înainte, cu umor, din diferite ipostaze, să fim mai calzi, mai atenţi, mai umani. Iar plăcerea de a topi în gură un pătrăţel delicios de ciocolată fină se asortează de minune cu oricare gest tandru ce vă trece prin minte.
Statisticile provin din Milka Tenderness Report.
Citiţi şi
Două vești minunate de la Milka: Calendarul Advent și premii tandre în luna cadourilor
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
