Era în camera alăturată. Un suflet trist, la capătul vieții, care urmează să plece din lumea asta cu prea puține amintiri frumoase. Povestea și o ascultam cu un nod în gât, cu stomacul strâns. Era dureros să o asculți cum vorbea despre viața ei, despre omul ei, care nu a știut niciodată să o iubească, să o aprecieze, nici măcar acum, la final, când vedea cum boala mușcă lacomă din corpul ei, bucată cu bucată. I-a mai rămas puțin timp, atât de puțin.
Nu mai vrea să îl vadă, să audă de el. Acum, când simte că sfârșitul e foarte aproape, dă de înțeles că regretă. O viață trăită lângă un om care nu o merita. Îmi povestea mereu de el, de cât de greu i-a fost, dar a ales să îi fie alături. Până la final. Nu știu dacă din cauza a ceea ce ar fi spus lumea, sau pentru a nu-și supăra familia, pentru că nu avea unde să meargă dacă ar fi plecat de lângă el. A rămas. Și mă întreb câte zâmbete sincere, din inimă, a adunat în viața asta, câte cuvinte frumoase rostite de el sau de alții, numai pentru ea, câtă iubire a simțit din partea celor pe care îi iubește.
©Noell Oszwald
Te doare sufletul când o auzi vorbind despre viața ei. Simți regretul și tristețea cum se revarsă din fiecare sunet rostit. De-ar putea întoarce timpul, poate ar face lucrurile altfel. Dar timpul nu se lasă întors, merge numai în față, nu se oprește nici măcar să te lase să savurezi mai mult momentele care îți bucură sufletul până la lacrimi.
Citiți și 5 regrete ale celor care nu mai au mult de trăit – cele mai bune lecții de viață
Nu, nu a trăit degeaba, asta e clar, dar a trăit așa cum nu merita. E un om bun și merita o viață mai bună. Și nici măcar la final viața nu e blândă cu ea, boala ține strâns cu dinții de trupul său slăbit, nu vrea să îi mai dea drumul, să îi mai ofere un zâmbet, o bucurie. Nimic. E palida, i se citește durerea pe față. Înainte îi era frică, se vedea, se simțea, chiar dacă nu o spunea. Înainte avea speranță că se va face bine. Acum, cred că e resemnată.
Cum spuneam, nu a trăit degeaba. Lasă în urma ei o fată, mamă a unui băiat. Iar el, băiatul, este tatăl copilului meu. E și el un om bun, ca bunica lui.
E ciudat, dureros să vorbești despre un om despre care știi că în curând nu va mai fi. Și da, mi se strânge stomacul gândindu-mă că este una dintre femeile cu care viața nu a fost blândă și nici bărbații de lângă ele. Mă pune pe gânduri, mă răscolește până la ultima celulă.
Guest post by Mihaela D.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Stilul de viață Friluftsliv și câteva imaginare expresii norvegiene pentru stări reale (UMOR!)
Un kilogram de… bucurie, vă rog!
Zavaidoc: iubire și muzică în anul 1923. Un roman insolit, semnat de Doina Ruști
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
