În ianuarie, valuri de titluri de-o șchioapă în presă și de urale în social media pentru că în Islanda devenise ilegal ca femeile să fie plătite pentru aceeași muncă mai puțin decât bărbații. Nu mai e treaba angajatelor să se lupte prin instanțe pentru a fi plătite corect, ci angajatorul va trebui să demonstreze că nu încalcă acest principiu – un atentat socotit la fel de grav ca și violarea dreptului la sănătate ori la siguranță.
Ok, lucruri bune se întâmplă în Islanda de multă vreme și documentând despre subiect am dat de această fotografie.
17 februarie 1982 – Vigdis Finnbogadottir, 52 de ani (stânga), de doi ani Președintele Islandei, în vizită la Margaret Thatcher, 57 de ani, de trei ani prim ministrul Marii Britanii. Una, patru facultăți absolvite, cealaltă, două. Una, prima femeie din lume aleasă Președinte și singura cu cel mai lung serviciu în această funcție (16 ani), celalaltă, prima femeie prim ministru, care deține și recordul de 11 ani și jumătate în această funcție.
Vigdis s-a măritat la 24 de ani, a divorțat la 33, la 41, a devenit prima femeie singură căreia i s-a permis să adopte un copil, și la 50 era aleasă președinte… Tot ea spunea: Nu încerca niciodată să fii bărbat, dacă ești femeie! Trebuie să înțelegi că lumea descoperit capul femeii atât de târziu…
(Foto: Mike Stephens/Central Press/Getty Images)
Așa a devenit mai ușor de explicat și de înțeles, de ce, spre exemplu, o țară nu chiar atât de mică pe cât crede lumea (e cât Cuba), dar atât de puțin populată (336.483 locuitori), ocupă locul doi în topul mondial al țărilor cu cel mai înalt nivel de trai și, de 9 ani, este țara cu cea mai mică diferență între femei și bărbați.
Totul a început pe 24 octombrie, 1975, declarat Anul Internațional al Femeii de către ONU, când 90% dintre islandeze (25.000 de femei, care reprezentau mai mult de 10% din întreaga populație la acea vreme) au intrat într-o grevă generală organizată de gruparea feministă “Ciorapii Roșii”. Protestul împotriva inechității economice, menit să demonstreze importanța muncii lor subestimate – fie la locul de muncă (mai prost plătită), fie acasă (neplătită) -, a generat schimbări pe termen lung.
Un an după, s-a înființat Consiliul Egalității de Gen și este emis actul ce scotea în afara legii discriminarea la locul de muncă și în școli.
Cinci ani mai târziu, o femeie va fi aleasă Președinte și realeasă pentru încă trei mandate. În 2000, guvernul islandez a făcut istorie în legislaţia privitoare la concediul pentru creşterea copiilor și, în prezent, 90% dintre taţi optează pentru acest concediu şi continuă să se implice în treburile gospodăreşti şi în creşterea copiilor şi după cele trei luni.
În 2005, la 30 de ani de la prima grevă, 50.000 de islandeze protestează din nou împotriva diferenței între salarii – femeile câștigau doar 65,65% față de salariul mediu al bărbaților.
În 2015, se apropiaseră la 80%, dar nemulțumite de ritmul în care se micșoreau diferențele, în 2016 vor protesta într-un fel nou: pentru cele 14 procente care mai despărțeau salariul lor de cel al bărbaţilor, vor pleca de la muncă cu 14% mai devreme.
Și totuși, în ciuda presiunilor exercitate de grupările feministe asupra politicienilor (vorbim despre cea mai feministă țară din lume și cea în care azi sunt cele mai mici diferențe salariale între femei și bărbați), dacă se păstrează ritmul actual, ar fi nevoie de încă 52 de ani pentru ca femeile şi bărbaţii să câştige egal pentru acelaşi tip de muncă.
Dar să vedem ce se întâmplă în UE și restul lumii.
16 August 1954, Londra. Abia în 1970 au apărut primele legi anti-discriminare în Marea Britanie. (foto Douglas Miller/Keystone/Getty Images)
În UE, acum peste 40 de ani, legea plății egale era prima votată din pachetul referitor la inegalitățile de gen. Și peste Ocean se întâmplă lucruri, unele, chiar în premieră mondială. În Ontario, Canada (țară care a luat măsuri de egalizare înaintea Islandei), o lege nouă interzice angajatorilor să ceară ca femeile să poarte tocuri pe durata orelor de muncă, iar în câteva state din SUA, companiile nu mai au voie să-i întrebe pe viitorii angajați despre nivelul salariilor trecute. Dar în ciuda măsurilor variate, nu există încă stat care să aplice tot pachetul anti-discriminare. Și, deși se tot fac pași pentru a se închide această “distanță”, statisticile arată că, în UE*, pentru prima dată în 12 ani, am luat-o înapoi în ceea ce privește paritatea în educație, sănătate, politică și locuri de muncă. Iar “datul înapoi” vine tocmai din inegalitatea de gen la locul de muncă!
Până nu se va schimba gândirea oamenilor în ceea ce privește rolurile bărbaților și ale femeilor și nu vor fi continuu combătute stereotipurile de gen, vor continua să exista abuzuri. Pe lângă legislația drepturilor omului sau cea care reglementează plata echitabilă care pot rezolva discriminările de gen, ar fi și argumentul economic, la care unii decidenți ar putea fi mai sensibili: dacă ar fi să introducem pe piața europeană a muncii tot atâtea femei câți bărbați, am crea o putere economică globală asemenea Chinei și SUA și poate chiar ne-ar putea proteja în viitor de o altă recesiune.
Dar Uniunea Europeană se luptă deocamdată ca până la sfârșitul anului 2019 să pună în practică principiile și să lichideze diferențele de salarizare. Europencele sunt plătite cu o medie de 16% mai puțin decât bărbații, or, independența economică a femeilor este cea mai bună protecție împotriva violenței despre care se face vorbire tot mai sonor în ultima vreme. Experții spun însă că ar mai fi necesari încă 100 de ani pentru închiderea acestor diferențe dintre bărbați și femei.
E clar că nu prindem… Poate facem și noi ceva? 🙂
*Sursa: Raportul Comisiei Europene – Drepturile femeilor în vremuri agitate
Citiţi şi
Alice Munro – am început să scriu proză scurtă pentru că nu am avut timp să scriu altceva
Doamna de fier și președinții Franței
Ce făcuseră mamele noastre de nu ne lăsaseră nicio avere?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
