E ca ÅŸi când te sui într-un tren ÅŸi, fără să ÅŸtii destinaÅ£ia, aventura se transformă într-un chin… geamul crăpat, e prea cald sau prea frig, prea umed sau prea uscat, se stinge lumina ÅŸi luna nu mai poate intra pe fereastra murdară, Å£i-e foame, ca apoi să-Å£i vină să verÅŸi, gările sunt din ce în ce mai rare, opririle din ce în ce mai scurte ÅŸi toate chioÅŸcurile de pe peron sunt închise, nu mai ai de unde să-Å£i cumperi Å£igări, nici ziare, nici măcar o carte cu care să-Å£i hrăneÅŸti puÅ£ina imaginaÅ£ie rămasă între pereÅ£ii cuÅŸetei unde ar trebui mai mult să dormi, în speranÅ£a unui vis frumos, dar te usucă insomniile ÅŸi timpul irosit, unde nu se mai aude vocea nimănui pentru că, odată verificat tichetul, nimeni nu-Å£i mai bate la uşă ÅŸi vânzătorilor ambulanÅ£i li s-a interzis de mult să urce în trenul ăsta… parcă fără nicio destinaÅ£ie…
Când ar trebui să cobori, lăsându-Å£i în urmă bagajul cu toate ordinea sau harababura din el, cu tot ce credeai că îţi este indispensabil pentru a putea… trăi?
Ai ÅŸtiut vreodată că poÅ£i trăi doar cu aer…? Cu aer curat?
Cine să-Å£i povestească asta, dacă toÅ£i s-au ascuns în spatele unui zâmbet fals despre… viaţă?
Trenurile nasc aşteptări… Ar trebui să le urăsc… Dar eu le iubesc pentru că încă mă mai… aştept.
Guest post by Oana Petcu
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
