E ca şi când te sui într-un tren şi, fără să ştii destinaţia, aventura se transformă într-un chin… geamul crăpat, e prea cald sau prea frig, prea umed sau prea uscat, se stinge lumina şi luna nu mai poate intra pe fereastra murdară, ţi-e foame, ca apoi să-ţi vină să verşi, gările sunt din ce în ce mai rare, opririle din ce în ce mai scurte şi toate chioşcurile de pe peron sunt închise, nu mai ai de unde să-ţi cumperi ţigări, nici ziare, nici măcar o carte cu care să-ţi hrăneşti puţina imaginaţie rămasă între pereţii cuşetei unde ar trebui mai mult să dormi, în speranţa unui vis frumos, dar te usucă insomniile şi timpul irosit, unde nu se mai aude vocea nimănui pentru că, odată verificat tichetul, nimeni nu-ţi mai bate la uşă şi vânzătorilor ambulanţi li s-a interzis de mult să urce în trenul ăsta… parcă fără nicio destinaţie…
Când ar trebui să cobori, lăsându-ţi în urmă bagajul cu toate ordinea sau harababura din el, cu tot ce credeai că îţi este indispensabil pentru a putea… trăi?
Ai ştiut vreodată că poţi trăi doar cu aer…? Cu aer curat?
Cine să-ţi povestească asta, dacă toţi s-au ascuns în spatele unui zâmbet fals despre… viaţă?
Trenurile nasc aşteptări… Ar trebui să le urăsc… Dar eu le iubesc pentru că încă mă mai… aştept.
Guest post by Oana Petcu
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Amintiri dintr-o altă viață (1)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
