Privind în urmă, întrezăresc o vreme în care simțeam că viața mă doborâse, o perioadă din trecut în care, la propriu vorbind, mâncam pâine cu pâine și vorbeam doar cu mine însumi. Eram un puștan pe atunci, învățam să mă ridic și să zbor, nu prea știam cu adevărat ce gust are viața pe cont propriu și, destul de repede, devenisem o pasăre cu aripi frânte, ce se târa pe caldarâm, în văzul lumii, fără ca cineva să bage de seamă sau să-i pese cuiva de altfel. În acele zile am aflat pe propria-mi piele că nu tot ce zboară se mănâncă și că, uneori, trebuie să fii dur, să strângi din dinți și întotdeauna să te ridici și să mergi mai departe, orice ar fi.
Am mai învățat, de asemenea, că singurătatea este ce alegem noi să fie – prieten bun sau dușman aprig. Dar, la final, cea mai importantă lecție a fost că trebuie să zâmbesc vieții, oricum mi s-ar înfățișa, cu chip senin de înger sau mască încrâncenată de diavol.
Câțiva ani mai târziu am întâlnit, într-o țară străină, foarte mulți oameni săraci, dar zâmbitori, cu figuri destinse. Unii dintre ei nu mai aveau dinți în gură, dar zâmbeau larg, cu toată fața, fără să se sinchisească de lipsurile lor. Printre ei se găsea un ghid local, care ne-a însoțit într-o mică excursie, un tânăr cu trăsături obișnuite, îmbrăcat simplu, cu haine cam jerpelite, dar curate. Acest tânăr era extrem de politicos și un ghid competent. Se vedea însă că era un om sărman, un om fără posibilități materiale, chiar dacă, fără îndoială, era o persoană înzestrată, o persoană inteligentă. În acea zi, la acel tânar, am întâlnit cel mai cald zâmbet dintre toate zâmbetele, un zâmbet de o seninătate desprinsă parcă de pe acest pământ. Zâmbetul atât de prețios al unui om împăcat cu sine. Zâmbetul pe care l-am avut și eu de câteva ori în viață.
Prin liniștea acelui tânăr, viața mă învăța, încă o dată, că pot fi împăcat și fericit în orice condiții, că exteriorul nu are importanță prea mare, oricât de sărăcăcios sau întunecat ar fi, dacă interiorul este senin și, mai ales, că puține lucruri din viața asta ne merită supărările.
Cartea Exorcizat poate fi găsită aici.
Citiţi şi
Despre idealism și bunele, dar nepracticele lui intenții
Reflexul urărilor de bine în epoca înstrăinării
Nimic nou sub soare: ignoranța în marș
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
