Pentru mine, cărțile bune pot fi de mai multe feluri. Sunt cărți care te deconectează, cărți care te pun pe gânduri, cărți care te amuză, cărți care îți descoperă părți din tine și cărți care te fac să te simți mai bine cu tine însuți. Iar cartea Cristinei face parte din ultima categorie.
Să fiu părinte este provocarea vieții mele. Nimeni nu m-a pregătit la școală pentru această meserie importantă, poate cea mai importantă dintre meseriile din lume. Așa că mă trezesc deseori comandând cărți sau afundându-mă în articole despre acest domeniu atât de nou pentru mine, încercând să-mi determin creierul să acumuleze cât mai multe informații în cât mai puțin timp, pe care apoi să le pun în practică, sperând că există suficienți psihologi buni în lumea asta, pentru cazul în care eu o s-o dau în bară. Știți voi… să repare ei.
Iar din când în când, am nevoie ca cineva să-mi spună că sunt în regulă, că lumea e în regulă, că fac tot ce pot eu, că mai sunt și alții ca mine, că pot să mă opresc și că, pentru numele lui Dumnezeu (!), am voie să respir și chiar și să râd. Cam asta a făcut Cristina Lincu în cartea ei.
Încă de pe la pagina 10 mi-am dat seama de sensul „sau… invers”-ului din titlul cărții (Mamă de 3, femeie de 10! Sau… invers?) pentru că, deși și-a prezentat și chiar numerotat copiii, mie tot mi s-a părut că sunt mai mulți de 3. Până la finalul cărții, această senzație s-a acutizat și nici acum nu aș putea spune cu certitudine cum îi cheamă și care și cum este.
Am râs mult citind cartea și cel mai mult mi-am dorit să revin în copilărie și să o ascult mai mult pe Ines mică. Cartea este scrisă jucăuș și cu mult simț al umorului, dar printre rânduri mie nu mi-a venit tot timpul să râd, poate pentru că sunt într-o perioadă în care, privindu-mi și ascultându-mi copilul, îmi dau seama că mie mi-a lipsit să fiu privită și ascultată așa. M-a înduioșat cum o mamă prinsă în tumultul vieții cu trei copii, are totuși timp să-i asculte cu adevărat și să povestească despre ei într-o carte.
„Când ne facem mari o să fim nou nou copii? (Teo)”
Cartea Cristinei nu este de parenting, este mai mult de șotii; eu așa am perceput-o. Căci toate filele sale sunt pline de povestioare despre copiii săi. Dar și din aceste povestioare putem extrage multe învățăminte și astfel o putem transforma în una de parenting. De parenting amuzant.
În lumea oamenilor educați în care mă aflu eu, unde există o informație „pe surse verificate” pentru orice mișcare a copilului, presiunea de a nu da greș este mare. Uneori, mă paralizează și nu-mi mai vine să fac nimic, dar și inacțiunea este tot o acțiune, deci presiunea e și mai mare. Iar când am citit la Cristina despre unele dintre „tehnicile” sale care ar putea să oripileze orice mămică perfectă, m-am relaxat:
„Pe Alex îl stăpânesc cu ceva vorbe bine ţintite, care fac referire la Moş Crăciun şi la viitoarea sa lipsă.” – take this, mame experte!
Un pasaj m-a făcut să meditez la viață, în mod deosebit; acela în care Cristina povestește cum și-a încurajat copiii să caute prin toată iarba din curte un trifoi cu patru foi, simbol al norocului absolut, sperând că astfel o să-i țină ocupați o bună perioadă de timp. Totuși, Alex, după câteva căutări eșuate, a concluzionat că oricum ne poartă noroc și din iarbă, nu e nevoie să-l găsim, evidențiind astfel nevoia adulților de a vedea, de a pune mâna, de a calcula, numai pentru a dovedi și a crede că un lucru există. O metaforă mai bună nici că s-ar putea inventa.
Iar un alt pasaj m-a întristat în mod deosebit:
„Teoriile lor despre viață sunt vaste, dar, pe măsură ce trece timpul, cumva, se diluează… și asta pentru că „educația” dă roade, ei intră în sistemele sociale și abandonează treptat libertatea imaginației, păstrând-o doar pentru anumite momente, tot mai rare și ele.”
Una peste alta, cartea Cristinei Lincu, Mamă de 3, femeie de 10! Sau… invers?, te face să râzi, te relaxează, te poartă într-o călătorie înapoi în copilărie și, mai ales, îți dezvăluie poate una dintre cele mai bune tehnici de a trece peste provocările zilei: hazul de necaz, unde necazul este, desigur, foarte metaforic.
Cartea poate fi achiziționată de aici.
Guest post by Ines Dumitriu
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Să ne mai lăsăm și duși de val…
Mumu – Amintiri dintr-o copilărie ‘agresată’
Nostalgia. Ce ne mai leagă când nimic nu ne mai leagă?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
