În ziua nunţii regale, Lady Di ajunge pe mâna oricui

28 April 2011

Dincolo de importanţa pe care apropiata nuntă regală o are pentru Casa Regală a Marii Britanii, evenimentul se dovedeşte a fi o adevărată mană cerească pentru producătorii şi comercianţii din lumea întreagă.

După ce replicile celebrului inel de logodnă al viitoarei prinţese s-au vândut ca pâinea caldă, designerul britanic Kenneth Jay Lane va lansa în ziua nunţii colecţia de bijuterii “Royally Chic”, care cuprinde replici după bijuteriile Prinţesei Diana.

Noua colecţie include copii după piesele sale devenite iconice: colierul de perle cu safir, brăţara şi tiara cu diamante, cerceii cu safir şi cerceii candelabru pe care Diana i-a purtat la nuntă.

Preţurile bijuteriilor variază între 29.50 şi 84.50 dolari şi, având în vedere că inelul “Kate Middleton” s-a vândut în peste 53 000 de exemplare (la preţul de 39.54 dolari), producătorii sunt optimişti în privinţa sucesului noii colecţii.

“Sunt onorat că am avut ocazia să colaborez, de-a lungul timpului, cu diverşi membri ai Casei Regale, inclusiv cu Prinţesa Diana. Sunt fericit că am putut să le ofer femeilor  o variantă a inelului de logodnă primit de Kate Middleton şi abia aştept să sărbătoresc apropiata nuntă regală prin noua colecţie de bijuterii,” a declarat Kenneth Jay Lane. Colecţia va fi lansată pe 29 aprilie, ziua nunţii, pe siteul QVC.

Bijuteriile coroanei au fost dintotdeauna unul dintre avatarurile cele mai de preţ ale regalităţii, unicitatea şi valoarea lor conferind strălucire instituţiei monarhice. Nu reprezintă oare această coborâre ieftină din Olimpul regal un fel de prostituare a semnificaţiei lor iniţiale?



Citiţi şi

Bijuteriile pentru bărbați – între tradiție, simbolism și stil personal

Bijuteriile de aur: o istorie de fascinație și putere

Un bărbat care poartă bijuterii e mai puțin bărbat? Nicidecum!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro