2009, octombrie. Sunt la poalele trei miarilor, în Himalaya, într-o dimineaţă cristalină, cu cer foarte albastru şi lumină pătrunzătoare. Undeva, în nordul Indiei. Prima mea zi în Dharamsala, tabăra de bază a lui Dalai Lama. Colegele mele de excursie, cu care m-am împrietenit în zborul interminabil între Istanbul şi New Delhi, nu se trezesc aşa devreme ca mine, aşa încât decid să le surprind cu un dejun indian la pat. Iaurt şi pâinică plată roti umplută cu legume picante. Ceai cu mirodenii. La hotel nu avem mic dejun. 🙂
Cobor la restaurantul mititel de alături să dau comanda chelnerului care iese din gheridonul în care a dormit , îşi netezeşte hainele şi, foarte afabil, într-o engleză perfectă, discută comanda şi îmi spune care sunt punctele de atracţie din împrejurimi. Pe pietrişul-grohotiş al străzii-potecă pe care ne aflăm, doi călugări buddhişti coboară alene către „centru”, e un sfert de ceas de coborât până în miezul micii localităţi. Mă arată cu degetul – albă, blondă, europeană, îmbrăcată în albastru deschis, cu pantalon şi tunică – şi zâmbesc cu toţi dinţii lor albi, impecabili (toţi tibetanii au nişte dinţi care ar băga dentiştii în faliment), etichetându-mă: Medicine woman, Medicine Woman. Îi corectez, jenată: Marketing Director. Se prăpădesc de râs.
Iau lipioarele şi mă duc sus, la fete, să le surprind cu bunătăţile picante gătite de mâini indiene, la poale de Himalaya tibetană. Ani, mai târziu, mi-am amintit de scena asta. Mai exact, cinci ani mai târziu, oamenii care mă întâlnesc îmi spun că sunt un fel de catalizator pentru ei înşişi şi un fel de vindecător pentru felul în care ei trăiesc. Probabil călugării ştiau mai multe decât mine, ca şi astrologul vedic, care mi-a pus etichetă: „teacher” şi a fost, iar, corectat cu blândeţe: Marketing Director. Azi predau. Mult. Când am plecat din Dharamsala, ştiam că viaţa mea va lua o curbă strânsă, şi că încep o etapă fundamental nouă. Şi, aşa cum am învăţat de la bunica mea cea enciclopedică, de fiecare dată când te confrunţi cu ceva nou, pui mâna şi studiezi. 2009 şi 2010 au fost ani de studiu intens. Învăţam manualul de operare pentru etapa cea nouă din viaţă.
Şi înainte, în salturile mai mici decât cel de faţă, am învăţat. Citesc uşor, mult, repede. Mi-a folosit şi, cu cât au trecut anii, mi-am dat seama că aproape nimic din ce am învăţat nu a fost inutil (cu excepţia nenorocitului de curs de matematici superioare din facultate, care mi-a mâncat ficaţii, dar mai e timp… poate o să îmi dau seama că şi acela a fost util la ceva). Şi cărţile sunt doar laterala învăţării, pentru că, acum, cel mai mult, învăţ din jurul meu.
- Privesc oamenii şi ascult în spatele cuvintelor lor. E un exerciţiu minunat, care îmi spune ce pot face şi ce nu. Cum să mă adaptez şi când să fug.
- Călătoresc de câte ori pot, pentru că în fiecare călătorie, dacă ai ochi de văzut şi chiar absorbi în loc să critici hotelul, avionul etc. etc., ai ce să înveţi. Un alt fel de a fi al oamenilor. Abordări, valori, lucruri pe care ei se bazează.
- Îmi testez limitele şi îmi dau de făcut lucruri noi, diferite. Fac fitness cu tunzătorul de iarbă. Tai crăci şi spăl pe jos ca metodă de centrare în prezent. Am decis să îmi repar lucrurile în loc să le arunc, încă învăţ. Construiesc, pictez, scriu.
Avem, cu toţii, dincolo de banalul academic al cărţii, feluri de a învăţa. Fiecare experienţă nouă ne construieşte o versiune îmbunătăţită a noastră înşine. Când învăţarea devine o obişnuinţă, la un moment dat te poţi uita în urmă ca să descoperi că lucrul cel mai important pe care l-ai făcut în viaţă a fost transformarea. Micile episoade de pasăre Phoenix, creşterile, arderile, reîncolţirea. Şi atunci, călătoria capătă gust. Şi întrebarea este: ce ai învăţat în ultima săptămână? Ce lucru mic ai schimbat? Cum te-ai scos din propria zonă de confort ca să experimentezi? Cât de vie îţi este curiozitatea?
Dacă răspunsul la măcar una dintre întrebări este ceva concret, e de bine. Încă trăieşti şi creşti. 🙂
Pe Andreea o găsiți cu totul aici.
Citiţi şi
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
