Mărturii ale participanţilor la Adunarea de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918
Vestea votării unanime a Unirii Transilvaniei cu România a fost primită de mulţimea venită la Alba Iulia cu manifestări de bucurie nestăvilită. Acolo nu mai erau muncitori, ţărani ori intelectuali ci români, vibrând în cuget şi-n simţiri sub impulsul aceluiaşi ideal naţional împlinit. Zeci de mii de ţărani, mii de muncitori şi intelectuali, cu fanfare şi steaguri tricolore în frunte, în trenuri, în căruţe, călare sau pe jos se îndreptau spre Alba-Iulia, în zilele premergătoare Adunării Naţionale din 1 Decembrie 1918. Convoaie nesfârşite de căruţe duceau de-a lungul drumurilor mii de oameni spre Cetatea în care intrase triumfal Mihai Viteazul, în 1 noiembrie 1599. În lucrarea „Cum s-a jucat România Mare în Ardeal“, scrisă de Alexandru Lupeanu – Melin, găsim mărturia unui martor ocular: „Vin tot vin, ca puhoaiele verii, cuprind oraşul de jos, îl îneacă cu cântece şi chiote, cu fâlfâiri de steaguri tricolore, cu vuiet de păsuri şi urcă toţi spre poarta lui Mihai Viteazul, în faţa căreia este o mare de feţe, de drapele şi de căciuli încetinate“.
„Ne-am văzut visul cu ochii“
Un alt participant a fost portul moţ V. Copilu Cheatrã. Călătoria sa spre Alba Iulia este descrisă în romanul autobiografic (aflat în manuscris) „Zodia Berbecului“. Amintirile despre participarea sa la Marea Unire au fost extrase de poetul Dumitru Mălin, cel care i-a cercetat lucrarea autobiografică.
Citirea Actului de Unire în faţa mulţimilor venite la Alba Iulia, în 1 Decembrie 1918, imortalizată de Samoilă Mârza/Sursa foto Muzeul Naţional al Unirii
Citeşte articolul integral aici.
Citiţi şi
