Maria avea 21 de ani, când a dispărut fără urmă într-o seară frumoasă de vară din luna iunie a anului 1993. Când parfumul teilor scălda Copoul în aroma lui amețitoare, iar mulțimea de studenți se revărsa pe aleile ascunse ale parcului. Plecase să se plimbe singură, căci era introvertită și misterioasă.
Gabriel Garcia Marquez spunea că omul are trei vieți: viața publică, viața particulară și viața secretă.
În viața publică, Maria era o fată frumoasă, o frumusețe exuberantă, ceva între Marilyn Monroe și Lauren Bacall. Avea o fire plăcută și amuzantă, inteligentă și superioară, părea rece și calculată uneori. Era studentă la Literatură Comparată și citea clasicii francezi, având o pasiune pentru Sartre și pentru Camus. Greața lui Sartre îi dăduse puterea să se ridice deasupra celorlalți, iar Mitul lui Sisif îi dădea puterea să îmbrățișeze viața cu pasiune și bucurie. Era o fiică de țărani, dintr-un sat moldovean de pe lângă orașul studenției, mândria familiei care munceau pământul arțăgos, doar ca Maria să învețe, să ajungă profesoară. Iubită de băieți cu ardoare, invidiată de fete, Maria nu avea prea mulți prieteni. Doar un băiat pe nume Marc, cu care discuta ore în șir despre cărțile pe care le citea și o fată, Dora, care îi făcea mereu fotografii cu aparatul Leica pe care îl moștenise de la bunicul ei.
În viața particulară, Maria pierdea ore în șir ascultând Bruce Springsteen, în special Dancing in the dark și R. E.M – Losing my religion, despre care înțelesese că nu e despre religie, ci despre pierderea iubirii. Melodia celor de la R.E.M abia ieșise pe piață. Avea un walkman cu căști, de care nu se despărțea niciodată. Nici măcar când învăța. Sau, mai ales atunci avea nevoie de el.
Citea, asculta muzică, scria și visa. Visa să viziteze Parisul, să aducă alinare părinților săi, să devină profesoară și să scrie.
În viața secretă, Maria era îndrăgostită de un bărbat matur, căsătorit. Tânăr, șarmant, înalt cu ochii mari azurii și părul negru, era o întruchipare a bărbatului ideal: inteligent de părea arogant, frumos de părea actor, indiferent de părea de gheață. Ceea ce nu știa nimeni, însă era că și el era îndrăgostit de ea. Trăiau de câteva zile o pasiune arzătoare, ca doi fluturi nebuni care se apropie prea mult de flacără. Pe Maria însă, o iubea și Marc, tânărul și inocentul ei prieten, care nu bănuia nimic, ba chiar își închipuia că este pe drumul care duce la iubire, pavat cu speranțe.
Nimeni nu a observat lipsa Mariei în seara aceea. Obișnuia să piardă timpul la bibliotecă, în amfiteatre la învățat sau cu bărbatul acesta, cu care își făcea planuri de evadare, cum urma să termine facultatea. A doua zi, Dora, l-a întrebat pe Marc la cursuri dacă știe ceva de ea, apoi l-a căutat pe bărbatul matur. (Bănuia că e ceva între ei, deoarece le făcuse o fotografie la o seară dansantă. Din pixelii ei, răzbatea ca un abur spre lumea vie, imaginea înlănțuită a sufletelor, beția nebună a fascinației).
Dora a anunțat Poliția. Au căutat-o peste tot: pe străzi, în campus, în parc, acasă în Moldova… . Maria, nicăieri. Se evaporase în aerul cald de început de vară? Se deschiseseră cerurile și o luaseră înapoi? Se scursese pe apa Siretului? Își pierduse memoria și își continuase plimbarea grea, iluminată de dor și de dorintă? O răpise cineva? Se ascundea?
Din camera fetei lipsea doar walkmanul, cele două casete și un volum de poezii a lui Verlaine, o ediție princeps, pe care și-o cumpărase dintr-un anticariat din prima ei bursă. Îi recita adesea lui Marc versuri simboliste, decadente:” La lune blanche/ Luit dans les bois/ De chaque branche/ Parte une voix/ Sous la ramée…/ Ô bien-aimée”.
Zilele au trecut cu nopțile lor luminoase. Nici urmă de Maria. Nu îi simțea prea multă lume lipsa, unii chiar se bucurau. Doar Marc, Dora și bărbatul misterios o căutau, o așteptau, fiecare în alt fel, fiecare răspunzând unei vieți diferite a fetei.
Au trecut anii, colegii Mariei au terminat facultatea. Marc a devenit profesor universitar, un solitar boem, care refuza să îmbătrânească. Dora a devenit traducător și s-a stabilit în Orașul Luminilor, pe care Maria visa să îl viziteze. Bărbatul anonim, matur, a continuat să caute fete inteligente, tinere și frumoase cu care să își uite sufletul gol și pustiit, ca o mănușă de piele, întoarsă pe dos, după ce a fost îndelung udată de ploaie.
Ce s-a întâmplat, de fapt cu Maria în acea ciudată și misterioasă seară de iunie?
Poate că parfumul teilor a făcut-o pe fată să își piardă memoria, să uite cine este și unde se îndreaptă și s-a oprit la o margine de drum, la o căsuță mică și caldă în care și-a găsit liniștea?!
Poate că, secretul pe care îl ducea în inima ei tânără și curată a făcut-o să plece departe de lumea dezlănțuită, pentru a-l ascunde?
Poate că scopul Mariei de a emoționa lumea cu frumusețea ei a fost îndeplinit mai repede și ea s-a mutat dincolo, în irealitatea noastră, a tuturor, imediată.
Poate…
Guest post by Lucia Moisă
Și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Decât fericită la Costinești, mai bine în depresie la Monaco
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
