În viața mea n-am văzut oameni mai nepotriviți, dar care să trăiască împreună o viaţă. Așa au fost Ionel și Caterina. El adora femeile plinuțe și blonde. Emancipatele care țineau țigara cu eleganță. Care expiră fumul, dându-și capul lasciv pe spate. Care stau picior peste picior și râd zgomotos, de parcă ar vrea să-ți spună „ştiu că mă vrei, dar mai străduiește-te”. Și, s-a ales cu Caterina. Slabă, smeadă, brunetă, nefumătoare, neademenitoare şi cu o privire scrutătoare ca o chiuretă nesterilizată. Nici urmă de feminitate, fiţe, harfe sau figuri. Ea bătea cuie, zugrăvea și tăia lemne. El făcea prăjituri. Și azi simt în cerul gurii plăcinta lui cu mere şi scorţişoară sau cornulețele cu gem şi nucă. El, subţirel. Cu părul buclat șaten închis, cu tenul alb. Cu un râs molipsitor, de bărbat care știe, apreciază și înţelege frământarea unei femei. Care-ți pare cult, deși, el are o cultură rebusistică. Genul acela de bărbat care le trezeşte femeilor simţul matern şi nevoia să-l scape din ghearele nevestei. Nu de alta, dar se întreabă toate, cum de stă amărâtul cu o femeie atât de nepotrivită!
Ea l-a iubit tare mult. I-a tolerat toate scăpările, trădările și nemerniciile, care n-au fost deloc puține. Nu cred că am cunoscut o femeie mai nefericită, dar mai îndârjită în nefericirea ei. El nu cred că a iubit-o vreodată. Avea față de ea un respect special. O recunoştinţă profundă, care izvora din conştientizarea faptului că fără ea s-ar fi ales praful şi pulberea de el. Că, fără ea, echilibrul lui ar fi fost o vorbă goală. Că, fără ea, pământul s-ar opri în loc. Și eu, și altii ne-am întrebat de multe ori, ce au căutat oamenii ăştia împreună, atâta amar de ani? Ce i-a mânat cinci zeci și doi de ani, cot la cot, în lupta asta aprigă care e viața? Ce i-a ținut strâns uniți încât doar moartea i-a despărțit?
Astăzi știu. Valorile comune, pe care noi, astăzi, nu le mai avem. Importanța şi respectarea promisiunilor făcute. Cei trei copii pe care îi aveau de crescut. Respectul şi recunoştinţa lui. Dragostea şi încăpățânarea ei. Ce combinație!
În viața mea n-am văzut oameni mai nepotriviți și, totuși, cei pe care îi considerăm potriviți, nu reușesc să convieţuiască, uneori, nici măcar un an împreună. În nepotrivirea lor, Ionel şi Caterina au făcut cel puţin trei lucruri potrivite. Pe mine, pe fratele şi pe sora mea. Erau atât de nepotriviți, încât după trei ani de la moartea lui, ea l-a urmat. A plecat după el, de dor. De dorul de nepotriveală.
Pe Miriam o găsiţi întreagă aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Ziua în care am divorțat de mama
“Sunt într-un proces de dezvoltare personală.” Sună COOL, nu-i așa?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
