În fiecare zi, citim sau auzim despre oameni obişnuiţi cărora le-au fost hărăzite destine excepţionale. Despre oameni care şi-au croit un drum până la ţinta dorită pentru că au fost curajoşi, perseverenţi şi talentaţi. Despre cei care, indiferent de vârstă, reuşesc să o ia de la capăt într-o ţară, profesie sau iubire nouă. Cu toţii, personaje de poveste.
Cât timp suntem foarte tineri, aşteptăm să ni se întâmple şi nouă ceva grozav. Sperăm că destinul nostru nu va fi unul obişnuit, că cineva, acolo, sus, ne va rezerva ceva special, minunat, potrivit. Încercăm să facem alegerile bune. Credem din tot sufletul că, dacă sacrificăm tot ce înseamnă timp liber sau sentiment în viaţa noastră, drumul profesional, ca o compensare, va fi ascendent. Că, dacă în iubire ne asumăm benevol rolul celui care oferă, la un moment dat, ca o echilibrare, toată dragostea se va întoarce. Şi, în ambele cazuri, ne dorim să trăim o poveste cu final fericit, avându-ne în rolul principal.
Lucrez în presă şi căutatul oamenilor-poveste este una dintre preocupările mele. Cineva care şi-a schimbat sensul destinului, a creat ceva de excepţie, a visat mai sus decât ceilalţi şi a zburat până acolo, cineva care a construit până la stele, fără teamă de prăbuşire, sau care şi-a făcut un mod nobil de viaţă din a-i ajuta pe alţii. Visătorii, atipicii, nebunii, pasionaţii. Cei care rămân etern tineri. Şi, după o întâlnire de acest fel ce-ţi umple sufletul de motivaţie şi de încântare, îţi spui că-ţi poţi schimba viaţa chiar din acea seară, sau de a doua zi, aşa încât peste un an, sau peste doi, direcţia ta de mers să fie alta şi, poate, chiar să ajungi să dai cu tâmpla de un colţ de stea.
Nu se întâmplă aşa aproape niciodată. Nici a doua zi, nici peste doi ani. Eu şi cu tine nu suntem subiect de presă. Destinul nostru este excepţional numai pentru noi înşine. Nu suntem oameni-poveste, dar trăim deja o poveste, a noastră, în care nu râvneşte nimeni altcineva la rolul principal şi în care încă mai pot apărea multe. Exact ca-n orice viaţă de om obişnuit. Viaţă pe care ne-o putem trăi privind, din când în când, spre stele. Precum visătorii, atipicii, nebunii, pasionaţii.
Pe Anda o găsiți cu totul aici.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Ziua în care am divorțat de mama
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
