Din ciclul “Fericiri inexistente”
Când eram la pubertate, visul meu de fericire era o casă din sticlă, sferică, pe trei picioare, în mijlocul unui lac, înconjurat de munți plini de păduri de conifere. În fiecare zi, o barcă îmi aducea cărți, fructe și un buchet de flori. Leneveam cât era ziua de mare pe o sofa și citeam, citeam fără să mă întrerupă nimeni. Seara, priveam cerul înstelat prin plafonul transparent, adormind mângâiată de razele lunii. În visul meu de fericire, era mereu vară. Dimineața mă trezea ciripitul păsărilor, mirosul de brad și de flori de pădure, iar după o baie în lacul de cleștar, deschideam curioasă noile cărți pe care le citeam cu frenezie, bucurându-mă de fiecare clipă.
În realitate, locuiam la etajul trei într-un bloc, pe un bulevard foarte aglomerat, într-un apartament cu două camere, în care niciodată nu aveam liniște. În timpul zilei se auzeau mașinile care treceau pe bulevard, scârțâitul metalic al containerelor Alimentarei de sub noi, strigătele oamenilor care așteptau la cozi, mame care își chemau copiii, vecini care vorbeau de la balcon cu ceilalți. Apoi venea mama de la muncă și se apuca să lucreze la mașina de cusut care mă dispera cu țăcănitul uniform și cu zgomotul brusc în care se oprea. În cealaltă cameră, tatăl meu urmarea emisiunile sportive, meciuri de fotbal, handbal, știri, Europa Liberă cu veșnicul bruiaj sau ceva în limba maghiară.
Balconul-lojă al mamei mele era plin de flori parfumate și, de multe ori, singurul meu refugiu. Îmi plăcea să stau acolo în anumite ore ale zilei, dar de multe ori parcă se transforma într-o saună. Întregul apartament părea un cuptor cu microunde.
În dorința de a mă răcori, făceam câteva dușuri pe zi, dar apa era călduță și-mi dădea senzația de ușoară răcorire numai cât stăteam nudă, până se evaporă. (Iar asta o puteam face doar când eram singură acasă.)
©Vitaly Vanyushkin
Noaptea stăteam pe pervazul ferestrei ascultând muzică la radio, privind în depărtare unduirea argintie a Oltului sau așteptând o stea căzătoare de pe mantaua lunii.
Cerul mi se părea atât de aproape ca în visul meu de fericire, dar de cele mai multe ori mă surprindea unul din părinți și mă amenințau că-mi vor bate fereastra în cuie dacă mă mai prind vreodată așezată acolo.
Toate articolele Feliciei, aici.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
