„În mine trebuie să creez pe cineva care să înțeleagă.” — Clarice Lispector
Unele cărți nu sunt scrise ca să placă. Sunt scrise ca să trezească.
Clarice Lispector nu flatează, nu seduce, nu se grăbește. Dar odată ce ai intrat în poveștile ei, nu mai poți ieși la fel.
Născută în Ucraina și crescută în Brazilia, Lispector a devenit una dintre cele mai importante voci literare ale secolului XX. A fost comparată adesea cu Virginia Woolf și Kafka, dar stilul ei a rămas inconfundabil: senzorial, filozofic, fulgurant. Scrie ca și cum ar trăi pe marginea unei revelații – și deseori chiar acolo se află.
📖 „Ucenicia sau Cartea plăcerilor” (în original An Apprenticeship or The Book of Pleasures) este un roman neobișnuit, aproape mistic, despre o femeie – Lóri – care învață să iubească. Nu în sens romantic, ci cu o prezență care presupune renunțarea la ego, frică și tăcere.
„Ea nu dorea nimic altceva decât ceea ce i se întâmpla: să fie o femeie în întuneric, alături de un bărbat care dormea.”
Aceasta este iubirea reinventată de Lispector: tăcută, aproape invizibilă, dar cu atât mai vie.
O recenzie din Chicago Review surprinde perfect esența: „An Apprenticeship” este unul dintre cele mai accesibile și straniu luminoase romane ale lui Lispector. Povestea lui Lóri e o dramă interioară: o trecere subtilă de la singurătate la deschidere, de la frică la vulnerabilitate. Ceea ce reușește Lispector nu este o narațiune a pasiunii, ci a dezvăluirii spirituale. Ea nu scrie ca să spună o poveste, ci ca să dezvăluie sinele din spatele acesteia.”
Iar în Observator Cultural, Oana Sălișteanu spune: „Clarice Lispector scrie o proză care nu se citește, ci se trăiește. E o literatură a senzației, a revelației, a tăcerii care urlă.”
✧
Dar poate și mai direct emoționale sunt volumele de proză scurtă ale lui Lispector, adevărate capsule de luciditate feminină:
📚 „Fericire clandestină” adună povestiri scrise între 1971 și 1977, în care regăsim femei de toate vârstele și clasele sociale, surprinse în momentele lor de revelație, dorință, melancolie sau revoltă. Fericirea din titlu e aceea pe care n-o afișezi, ci o ascunzi – de teamă că viața ți-o va lua înapoi. Lispector scrie aici despre metamorfozele corpului, despre iubire și tăcere, despre viața domestică văzută prin ochii unei conștiințe care refuză să doarmă.
📚 „Cea mai mică femeie din lume”, o altă colecție remarcabilă, aduce personaje aflate la marginea realității – femei, mame, fiice – trăind în tensiunea dintre ce li se cere să fie și ce simt că sunt. Fiecare povestire e o rană subtilă deschisă cu grație. Și fiecare lasă în urmă un semn de întrebare pe care îl vei purta o vreme.
✧
Aș vrea să vă mai spun doar atât: dacă ai trecut printr-o iubire care ți-a dat totul și totuși te-ai simțit singură, dacă te-ai întrebat de ce nu știi să te bucuri fără vină, dacă ai obosit să joci un rol în viața ta, atunci Clarice Lispector e pentru tine.
Cărțile ei sunt traduse în română și disponibile la editurile Humanitas Fiction și Univers.
Citiţi şi
Ce făcuseră mamele noastre de nu ne lăsaseră nicio avere?
Virginia Woolf – când mintea nu te mai lasă să trăiești
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
