Jeanne Moreau a fost o actriță care a rămas ca un reper al libertății feminine, o femeie care s-a remarcat prin frumuseţea senzuală, dublată de o voce unică, cu accente grave. Pe 31 iulie 2017, la vârsta de 89 de ani, a murit acasă, la Paris. Jeanne Moreau îşi găseşte odihna eternă la cimitirul Montmartre.
Actrița, care fusese emblema Noului Val / Nouvelle Vague și muză a lui François Truffaut în „Jules și Jim”, a stârnit reacții puternice, iar decesul ei a fost anunțat și de biroul Președintelui Emmanuel Macron. Președintele francez a declarat: „Am putea spune despre Jeanne Moreau că o parte din legenda cinematografiei (n.n -franceze) a dispărut. Dar întreaga ei operă a fost tocmai despre a nu-și îngheța arta într-o mitologie și de a nu se resemna niciodată doar cu statutul respectabil de «mare actriță». Avea în ochi o sclipire care a inspirat insolența, libertatea, pasiunea vieții pe care a iubit-o așa de mult.”
Jeanne Moreau, pe care jurnaliștii o alintau cu titulatura de «femme fatale» a cinefililor, a intrat prima oară în atenția publicului american odată cu drama realizată de Louis Malle (în 1958), „The Lovers”. Îndrăzneața peliculă (pentru acea epocă) conținea și o scenă de dragoste în care Jeanne Moreau – care întrupa o casnică plictisită – a jucat un moment clar orgasmic, considerat scandalos la acea vreme.
Patru ani mai târziu, în „Jules și Jim”, a devenit o vedetă internațională, jucând-o pe Catherine, capriciosul și distructivul ‘obiect’ al dorinței lui Oskar Werner și-a lui Henri Serre într-un condamnabil ménage à trois. În 1958, filmul „Les Amants” a fost premiat cu Leul de Aur la Veneţia, iar în anul 1962, „Jules et Jim” era prima producţie dintr-o serie mai lungă a colaborărilor cu remarcabilul Francois Truffaut, însă acest film va rămâne cel mai mare succes internaţional al franțuzoaicei.
Deși era o actriță de succes pe scenele teatrelor din Paris, Jeanne Moreau – care avea o gură asimetrică și era mai mereu încercănată – nu fusese considerată fotogenică. În filmele realizate din 1949 până în 1957, a fost considerată o starletă și – în consecință – machiată ca atare. În 1957, întâlnirea cu Louis Malle la filmările pentru „Ascenseur pour l’echafaud”, a fost esenţială pentru destinul ei artistic. Primul regizor care a filmat-o în lumină naturală a fost Louis Malle, în primul său lungmetraj „Elevator to the Gallows”/„Ascenseur pour l’echafaud”. Astfel, fără un machiaj greu, i-a lăsat chipul – obsedant de expresiv – să-și exercite magia.
Cariera ei cinematografică a înregistrat roluri memorabile, precum cel al singuraticei soții a lui Marcello Mastroianni în clasicul „La Notte” al lui Michelangelo Antonioni (1961), o servitoare în „Jurnalul unei cameriste” de Luis Buñuel (1964), o seducătoare cu inima rece în „Eva” ( 1962) și o proaspăt căsătorită-proaspăt văduvă răzbunătoare în „The Bride Wore Black” (1968).
Photo © AGIP
Totuși, premiile ei au venit pentru filme mai puțin cunoscute. În 1960, ea a împărțit premiul pentru «Cea mai bună actriță» la Festivalului de Film de la Cannes pentru rolul ei de martor la o crimă, în drama psihologică a lui Peter Brook „Moderato Cantabile”. În Marea Britanie, ea a primit echivalentul Premiului Oscar, BAFTA, în 1967 pentru «Cea mai bună actriță străină», pentru rolul ei de parteneră de striptease a lui Brigitte Bardot din „Viva Maria!”, Și, în cele din urmă, a câștigat «Cea mai bună actriță» la César, echivalentul francez al Oscarului, în 1992, pentru rolul unei escroace din comedia „The Old Lady Who Walked in the Sea”. În anii următori, a ajuns o veritabilă ambasadoare a cinematografiei franceze.
La Hollywood, a petrecut puțin timp. Ea a jucat în drama de război a lui John Frankenheimer „The Train” (1964), alături de Burt Lancaster, a jucat rolul unei vedete (în vârstă) europene în „The Last Tycoon” (1976) și a făcut un portret aparte în rolul unei rude (în vârstă) a Cenușăresei în „Ever After” (1998). A lucrat și cu regizorul Orson Welles.
Jeanne Moreau a continuat să cânte până la venerabila vârstă de 80 de ani. Ultima ei apariție pe ecran a fost în 2015, jucând un mic rol (ea îl căutase) ca bunica protagonistului în comedia lui Alex Lutz „Le Talent de Mes Amis”. De asemenea, a rămasă fidelă ‘scândurii’/ scenei și a obținut, în 1988, premiul Molière (în Franța) pentru interpretarea din „Le Récit de la Servante Zerline”. A cochetat și cu muzica, actrița a înregistrat mai multe albume, a cântat cu Frank Sinatra la Carnegie Hall (în 1984), iar în filmul lui Francois Truffaut „Jules și Jim” a cântat melodia „Le tourbillion”. La televiziune, a jucat în seriale precum „Balzac”, „Mizerabilii”, dar a lucrat și în spatele camerelor din postura de scenaristă, regizoare și producătoare. În anul 2005, a deschis o școală de cinema, „Les Ateliers d’ Angers”. A regizat trei filme, inclusiv un documentar (în 1983) despre starul filmului mut Lillian Gish.
Jeanne Moreau a fost un gigant al cinematografiei.
Timp de peste șase decenii, actrița franceză a colaborat cu cei mai buni regizori din lume, dacă îi amintim doar pe Antonioni, Malle sau Welles. Jeanne Moreau s-a născut la Paris, la 23 ianuarie 1928, tatăl ei, Anatole, fiind proprietarul unui restaurant, iar mama sa, Katherine, fiind dansatoare la Folies Bergère. La vârsta de 16 ani, a debutat în piesa de teatru „Antigona” a dramaturgului Jean Anouilh, apoi Jeanne a decis că trebuie să devină actriță. Când i-a spus tatălui ei despre aspirația ei, acesta a pălmuit-o.
Din punctul ei de vedere, refuzul tatălui ei a stimulat-o: „Te obligă spre excelență”, i-a declarat ea unui reporter de la Le Figaro, în 2001. „Toată viața am vrut să-i demonstrez tatălui meu că am dreptate”. A studiat la Conservatorul din Paris (Conservatoire National Supérieur d’Art Dramatique), apoi părinții ei s-au despărțit, iar mama ei s-a mutat în Anglia împreună cu sora lui Jeanne, Michelle. La douăzeci de ani, a devenit cea mai tânără membră a echipei de la Comedia Franceză, debutând în drama lui Turgheniev „ O lună la țară”. Mai târziu, s-a alăturat echipei artistice de la Théâtre National Populaire. A început să primească roluri minore în filme, dar a continuat să lucreze la teatrul de stat din Paris timp de mulți ani. În 1953, s-a remarcat în spectacolul „Ora orbitoare” de Anna Bonacci în care actrița a interpretat două roluri (din motive independente de voința sa). Prestația sa din spectacolul „Pisica pe acoperișul fierbinte”, realizat în 1956 de Peter Brook, i-a atras atenția regizorului de film Louis Malle
Louis Malle a remarcat-o după ce a văzut-o în producția din Paris (din 1956) a lui Peter Brook „Cat on a Hot Tin Roof”. Doamna Moreau credea în respectarea indicațiilor regizorilor săi. De obicei, respectul era unul reciproc. Astfel, în 1965, Truffaut i-a declarat unui reporter de la revista Time: „Ea are toate calitățile pe care le aștepți de la o femeie, plus toate cele pe care le aștepți de la un bărbat – fără inconvenientele niciunuia dintre ele”.
Jeanne Moreau a avut legături amoroase cu Truffaut și Malle și a avut relații de dragoste foarte mediatizate cu designerul de modă Pierre Cardin, regizorul Tony Richardson, dar și cu actorul Lee Marvin. A fost căsătorită de două ori, pentru perioade scurte, cu actorul şi regizorul francez Jean-Louis Richard, între anii 1949–1951, cu care a avut un fiu şi cu regizorul american William Friedkin, în perioada 8 februarie 1977–1979. A dus un trai boem şi pentru acest motiv a depus eforturi considerabile pentru a se apropia de unicul ei fiu (Jérôme Richard, artist), care nu agrea modul de viaţă, adeseori extravagant, al mamei sale.
Într-un interviu, din 2001, cu Alan Riding de la The New York Times, Jeanne Moreau a descris punctul ei de vedere asupra experienței umane: „Potrivit unui clișeu, viața este ca un munte. Urci, ajungi în vârf și apoi cobori. Pentru mine, viața devine intensă când ești ars de flăcări.”
Reamintim doar câteva dintre meritele sale: în 1995, Jeanne Moreau a fost desemnată de Empire Magazine ca fiind una dintre „Cele 100 cele mai sexy staruri” din istoria filmului, a fost numită Ofițer al «Legiunii de Onoare», a fost prima femeie admisă la celebra „Académie des Beaux-Arts” şi a fost considerată de Orson Welles „cea mai mare actriță din lume”.
*Traducere și adaptare după Jeanne Moreau, Femme Fatale of French New Wave, Is Dead at 89
Citiţi şi
Nu renunța niciodată! Iată câteva exemple celebre
Jeanne Moreau – “Am sedus mulți bărbați, dar n-am cunoscut dragostea absolută”
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
