Ea spune apăsat că-mi ești doar fantasmă; iar eu, și să pot, nu vreau să o aprob, fiindcă dacă dispari din mine, cu ce mai rămân?! Fie, așadar, îmi ești fantasmă, alinare, refugiu, negare, pierzanie, drog, nebunie – până la urmă, orice – numi-s-ar asta oricum, doar stai, doar vino…
*Te întrebi, surprinsă, cum se poate trăi luni la rând aproape lipsită de sânge; el a fost înlocuit de atâta pasiune și neastâmpăr, atâta dor și tristețe, care-ți circulă nestingherite prin vene, prin mușchi și fiecare celulă din trup…
Nimic din jur nu-ți poate alina disperarea, golul ăla dureros din suflet. Îți privești în oglindă, mai mult distrată, trupul și chipul; te întrebi câtă păsuire mai primești în anul ce bate la ușa, de la matroana ta, viața…
Și dacă noaptea asta ar fi ultima ta seară aici, pe pământ, ce ai vrea să lași în urmă? Ți se strânge sufletul vizualizând cu ochii minții ce haos ți-ar urma. Simți însă limpede și apăsat chiar, zvâcnetele inimii: Spune-i! Riscă! Iubește-te pe tine, înaintea oricui!
Plecaseși aproape decisă, în sfârșit, să cerșești iubire. În loc de asta, primești pomană, un covrig, pe stradă.
Ieșind cu inima strânsă din magazine – încă eziți -, te simți deodată atinsă de cineva, auzi un glas și vezi că prin ceață o femeie de vârstă medie, bâiguie ceva și îți întinde o punguță din care urcă ușor un abur cald, miroase bine.
Realizezi că îți e foame, nici nu mai știi cât e ceasul și de când nu mai mâncaseși nimic. Cât ai clipi, femeia a dispărut, aproape ai putea crede că a fost o nălucă, dacă nu ai avea în mână dovada, covrigul ăla.
Te trezești acționată ca o păpușă de un instinct ciudat, foamea parcă îți întunecă mintea, începi să mănânci, mașinal, covrigul, ca după un vid organic… oricât ai încerca să-ți astupi glasul interior, nu poți alunga senzația că e ceva dincolo de întâmplarea asta…
Cine și ce anume încearcă să-ți transmită, ce trebuie să înțelegi din asta? Plecaseși aproape decisă, în sfârșit, să cerșești iubire. În loc de asta, primești pomană un covrig, pe stradă…
Guest post by Medeea
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Zavaidoc: iubire și muzică în anul 1923. Un roman insolit, semnat de Doina Ruști
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
