Mai în glumă, mai în serios, se spune că un bărbat este ușor de mulțumit: el trebuie iubit, îngrijit și lăsat în pace. Dar nu știu multe femeile tinere de azi care ar mai zâmbi măcar, necum să și aplice “teoria” cu îngrijitul. Oamenii mari își poartă singuri de grijă și doar la nevoie sunt alături unii de alții în cel mai bun sens al cuvântului iubire. Iar cu lăsatul în pace, tradus prin neamestecul în treburile lui, posibil mai puțin onorabile, greu de găsit partenera care să mai accepte viața dublă, ascunzișurile și jumătățile de adevăr.
Păstrând ce e bun din zicalele mamelor și chiar bunicilor noastre, toată lumea azi e de acord că, atunci când vine vorba de relații, înțelegerea dorințelor partenerului poate duce legătura emoțională la următorul nivel. Și oricât de diferiți credem noi că suntem unii de alții, ceva ne aduce la un numitor comun: dorințele universale de a căror împlinire depinde liniștea și fericirea noastră. Dorințe pe care învățăm să le detectăm la cei iubiți și să le împlinim pe cât ne stă în putință. Și cel mai bun “îngrășământ” pentru a hrăni nevoia de a face bucurii mai mari sau mai mici, de a vedea sclipirea din ochii omului fericit, este reciprocitatea. 🙂 Pentru că în iubire, nimic din ce curge doar într-un sens nu are viață lungă…
Am două prietene, nu una, care cred nestrămutat și în gesturile mari pe a căror soliditate se fundamentează relația, dar și în cele mici pe care le consideră liantul ce asigură flexibilitatea și longevitatea unei relații. O carte, un concert, teatru sau film, un city break “pune două tricouri, doi pantaloni și… la aeroport, birjar!” sunt deja tradiție la ei. Mereu le-am invidiat puțin pentru asta, am și recunoscut :), eu nereușind să am o relație care să țină cât să ne creăm aceste bune obișnuințe. Ori nu știu unde să caut, ori repet un tipar păgubos de relație.
De exemplu, bărbații pe care i-am cunoscut, mai bine zis pe care i-am ales într-un fel, aveau o pasiune pentru bijuterii, fără să fie efeminați. Mi-a plăcut și mie să-i surprind cu câte un cadou, dar nu prea funcționa chestia cu reciprocitatea. Eu îmi băteam capul să găsesc bijuterii cu simbol, cu mesaj, fie un model din cele mai speciale bratari barbati aur sau un model deosebit de lant aur barbati (pentru că unul era rocker cu motor, de le-am lăsat cu gura căscată pe prietenele mele la vremea relației mele cu el), ei habar de grijă nu aveau. Îmi mulțumeau, se emoționau între 3 și 5 secunde, și după o vreme nu mai vedeam nici bijuteriile, nici bărbații. Dispăreau cu totul. Noi, fetele, când ne despărțim de cineva pe care nu-l mai iubim, mai facem câte un gest nobil și returnăm o bijuterie scumpă cu încărcătură emoțională cum ar fi un inel de logodnă. Bine, niciodată n-am mers atât de departe să cer un bărbat de soț. Dar ceva trebuie să fac. Cum ar fi să fiu mai atentă la detalii. N-aș vrea un bărbat mai accesorizat decât mine, totuși, și în niciun caz încă unul care e doar primitor de atenție și cadouri. E timpul să mai cresc. Nu mă întrebați până când… Până ajung și eu o femeie ușor de mulțumit? 🙂
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
