Dan Brown a fost extrem de zgârcit cu detaliile despre noul său roman, „Infernul”. Numele său a vândut până acum sute de milioane de volume, așa că n-ar avea de ce să-și facă griji, nu? Până la urmă, și publicitatea negativă e tot publicitate. Numai că Brown are parte numai de așa ceva de când și-a lansat romanul cu surle și trâmbițe la New York, în urmă cu o săptămână.
Criticul literar Jake Kerridge de la The Telegraph scrie că „Infernul” este atât cel mai ambițios, cât și cel mai slab roman semnat de Dan Brown. Iar The Herald Sun titrează „Brown s-a întors. La fel de slab ca până acum”. Nici restul articolului nu e măgulitor: „Cărțile lui Brown sunt un studiu de caz pentru separarea aspirațiilor de adevăratele capacități.”
Pentru „Infernul”, scriitorul și-a păstrat celebrul personaj, pe profesorul din „Codul lui Da Vinci” și „Îngeri și demoni”, decorul (Italia) și perioada (Renașterea). Langdon se trezește în Florența, fără să știe cum a ajuns acolo și de ce o ucigașă profesionistă e pe urmele lui. Descoperă un dispozitiv care proiectează o imagine modificată digital cu una dintre ilustrațiile lui Botticelli pentru Divina Comedie. Și, așa cum ne-am aștepta de la el, va încerca să descifreze indiciile pe care le conține imaginea. Doar că, după ce ajunge la o concluzie, rezultatul nu e nici pe departe la fel de șocant ca în romanele anterioare ale lui Brown. În plus, e plin de afirmații și descrieri incorecte, cum a remarcat și criticul de la Washington Post, care s-a simțit „distras de inexactitățile” din carte. Ce-au răspuns reprezentanții Societății Italiene „Dante Aligheri”? Indiferent cât de comercială sau populistă e cartea, asta îl va readuce în lumina reflectoarelor și pe Dante: „Divina Comedie e veche de 600 de ani. Poate supraviețui după câteva greșeli făcute de Dan Brown.”
În plus, e posibil să aducă și mai mulți turiști în Florența, deși descrierea din carte n-a fost deloc pe placul criticului de la Financial Times, care consideră că „Brown scrie ca un ghid turistic, mereu dornic să sublinieze importanța locurilor și a operelor de artă”. Alții, în schimb, n-au acordat importanță detaliilor, ci poveștii. Au acceptat descrieri nereușite, informații incorecte și s-au lăsat purtați de aventura lui Langdon. Steven Poole de la The Guardian scrie: „Paginile se citesc singure. Numai un nebun ar pizmui determinarea de care dă dovadă autorul pentru a populariza marea poezie italiană.” The Independent scrie că, deși stilul lui Brown nu mișcă deloc, felul în care scriitorul își construiește intriga este de admirat: „Oricât ar fi de țicnite premisele de la care pleacă, oricât ar fi de greoaie proza, Brown deține cheia pentru a crea factorul surpriză.”
„Infernul” este pe locul întâi în topul vânzărilor în Statele Unite și va fi adaptat cât de curând și pentru marele ecran. Se pare că recenziile, fie ele și negative, nu atârnă la fel de mult în balanță precum curiozitatea umană. Sau poate că Dan Brown chiar a dat lovitura încă o dată. Mai trebuie să așteptăm până pe 26 august, când romanul va fi lansat și în România, ca să aflăm cine-a avut dreptate.
Citiţi şi
Cea mai proastă din curtea școlii
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
