Dragul meu, călătoresc de o bună bucată de vreme cu tine prin această experiență numită căsătorie, dar în ultima vreme, îmi vine în minte tot mai des o întrebare – “De ce mă simt neîmplinită, ca să nu zic nefericită, chiar dacă tu mă asiguri că noi nu avem absolut nicio problemă?” Așa că îmi fac curaj și adun toate informațiile necesare pentru a completa un “Raport de fericire”.
Încerc să îmi amintesc când a fost ultima oară când să fi simțit că viața îmi curge prin vene doar respirând același aer cu tine; sau când am stat la povești despre viață doar noi doi, fără să simțit cum orele zboară și ne prinde dimineața; sau când am simțit că dragostea ta mă ridică până la stele și de acolo pic în siguranță în brațele tale; sau care a fost ultimul nostru proiect comun care să ne fi umplut de entuziasm? Oare când am simțit ultima oară că fac o echipă al naibii de puternică cu tine? Sincer nu îmi amintesc nimic recent și asta îmi cam dă de gândit.
Audrey Tautou în filmul “Le fabuleux destin d’Amélie Poulain” de Jean-Pierre Jeunet, 2001
Noi de ce ne-am mai bucura, oare, dacă nu ar fi copiii? Dacă nu ai fi atât de prins de munca ta, despre ce mi-ai putea povesti? Și dacă nu ar mai fi nimeni pe lume, noi am mai avea despre ce vorbi? Știu, ți se pare că am prea mult timp liber și inventez probleme acolo unde nu sunt. Dar probleme sunt. Noi doi suntem o problemă. Mă simt nefericită cu tine, chiar dacă am schimbat odată inele de logodnă, ești soțul meu, tatăl copiilor mei. Pentru mine ești tot mai străin. Ești un străin care nu vrea să știe că oamenii se schimbă în urma unor experiențe care îi maturizează. Dragul meu, eu nu mai sunt fata cu care te-ai însurat acum nu știu câți ani, viața m-a modelat și pe mine, fără să mă întrebe dacă vreau sau dacă ești tu de acord. Tocmai pentru că mi-am dat seama că viața este nu doar foarte scurtă, ci și foarte dinamică, mă întreb cum de nu este nimic de zis. Am depășit atâtea obstacole de când am pornit la drum cu tine, dar le sărbătoresc în tăcere. Ție nu ți se par importante, ci firești. Te-am depășit și pe tine voind să îți ușurez drumul, dar tu te încăpățânezi să te descurci singur. Și asta este tot o ne-fericire.
Trec în raport că toate experiențele mi-au fost de folos și asta mă face să zâmbesc… m-au învățat să merg înainte și să îmi pun azi această întrebare “Ce mă face fericită?”.
Găsesc foarte multe răspunsuri, dar nu te văd pe listă. Îmi pare rău că nu cunoști oamenii care mă fac să râd, că nu îmi cunoști visurile, pasiunile, poeziile, muzica preferată sau bijuteriile preferate – cercei aur. Tu nu cunoști nimic din ceea ce eu descopăr și învăț să iubesc: pe mine. Așa cum nici eu nu te cunosc pe tine.
Guest post by Rază de soare
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format word, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Orice i s-a întâmplat altuia ni se poate întâmpla și nouă
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
