„În comună se semnează din casă în casă Apelul Păcii”

5 December 2024

Urmează câteva rânduri despre fapte incontestabile din trecut, care nu conțin referiri la vreo situație din prezent, iar orice asociere vă asigur că este rezultatul propriei voastre analize și interpretări.

Ca analist de securitate geopolitică timp de 16 ani și persoană cu studii juridice, mi-am antrenat creierul să privească istoria și informația interdisciplinar. Fiecare dintre noi are propria înțelegere, bazată pe cunoștințe și experiența de viață, și știu că permanent, toți ne documentăm cu informații suplimentare despre subiectele care ne interesează: mergem la doctor, la avocat, la contabil sau la alt profesionist potrivit într-un context.

Pentru a înțelege mai bine anumite dinamici contemporane în care s-au aplicat strategii de manipulare similare cu acelea de la începuturile comunismului, eu am căutat expertul potrivit și mai ales obiectiv, care a documentat această perioadă istorică în țara noastră. Poate că știți deja că acum doi ani am început să extrag pentru public fragmente din jurnalul străbunicului Constantin Cumpănașu, învățător în mediul rural, pe malul Dunării oltenești, care a descris viața după marea criză, timp de 20 de ani (1934-1953). I-am recitit jurnalul și mi se pare expertul potrivit, și mai ales obiectiv, să redea punctul de start al comunismului în țara noastră, de la promisiuni la fapte.

Suntem în anul 1951. Locuim în România rurală și urmărim orice știre despre războiul Coreei (25 iunie 1950 – 27 iulie 1953), conflict care a presupus intervenția celor două mari superputeri ale lumii, URSS și SUA. Amenințarea unui al treilea conflict mondial este un fapt, iar noi suntem terifiați de armele de distrugere în masă, de care auzim că dispun americanii.

Analizând informațiile din jurnal, rezultă clar că la acel moment specularea fricii de război a devenit un instrument mai mult decât eficient pentru a controla opinia publică și a justifica măsuri coercitive. În România anilor 1951-1953, promisiunile nobile de pace sau solidaritate națională – descrise în jurnal – au ascuns activitățile care împovărau populația, iar măsurile asupra bunurilor proprietate privată pot fi subsumate într-o logică mai largă, aceea a politicilor de naționalizare și de control statal. Deși unele acțiuni nu reprezintă explicit confiscări totale de proprietăți, ele reflectă mecanisme prin care statul a început treptat a prelua controlul unei părți însemnate a resurselor individuale și private, reducând autonomia cetățenilor.

Adesea, abuzul era prezentat ca necesar pentru binele colectiv, iar jurnalul documentează cu precizie cum măsurile impuse erau mascate sub ideea de contribuție patriotică sau solidaritate.

Câteva realități istorice, cu citatele străbunicului și înțelegerea mea despre începuturile acelui drum lung și greu, care a promis pacea:

Războiul din Coreea ca fundal propagandistic pentru obligația de a semna Apelul Păcii:

  • Citat: „Duminică, 15 Aprilie 1951: În Coreea, același comunicat: ‹se duc lupte crâncene pe toate fronturile, provocând inamicului grele pierderi în oameni și material.› În comună se semnează din casă în casă Apelul Păcii.”​

Apelul Păcii din 1951 a fost o inițiativă lansată în contextul Războiului Rece, susținută în principal de mișcările comuniste internaționale și de organizațiile care promovau pacea, dar care erau adesea influențate de Uniunea Sovietică. Scopul principal al apelului era de a mobiliza opinia publică mondială împotriva armelor nucleare și pentru prevenirea izbucnirii unui al Treilea Război Mondial. În România, mesajele despre război au fost folosite pentru a întări sentimentul de teamă și a mobiliza masele, justificând acțiunile regimului în numele păcii globale.

Seoul, 1950

Utilizarea sărăciei ca instrument de constrângere pentru a obține semnături în favoarea unei inițiative propagandistice, este un exemplu clar de manipulare colectivă. Luptându-se cu sărăcia extremă, oamenii semnau până la ultimul locuitor din sat (cunoscător al literelor sau nu) și se încredeau în Partidul Comunist Român, care a speculat nevoia de a avea o viață mai bună și de a evita începerea unui al treilea război mondial.

Impunerea unor cote agricole imposibile, necesare pentru susținerea păcii:

  • Citat: „Luni, 29 Ianuarie 1951: În țară se votează legea pentru predarea laptelui. La 10 pogoane și 10 oi trebuie să dai 10 litri de lapte de oaie pe an, fie că oile sunt mulgătoare ori ba. Cine are pământ peste 30 pogoane, chiar dacă nu are vite, trebuie să dea [cotă]. Litrul de lapte se plătește 8-12 lei.”

”Colectiviști duc cota la centrul de colectare. În România colectivizarea se desfășoară în perioada 1949-1962. Prin sistemul cotelor țăranii erau obligați să predea statului o parte semnificativă din producția gospodăriilor lor. Dimensiunile acestui impozit în natură au variat. De multe ori, țăranii erau lăsați doar cu grâul de sămânță pentru anul următor. Negativul surprinde imaginea unui grup de țărani, pe una din ulițele satului. Se pot observa de asemenea țărani cu pancarde mobilizatoare și steaguri.”
Sursa: Muzeul Etnografic al Transilvaniei via europeana.eu

Aceste cote au fost justificate prin discursuri care invocau binele colectiv, prin promisiuni de solidaritate națională și de sprijin al păcii, dar în realitate serveau doar regimului. Cotele erau o povară disproporționată pentru țărani și impuneau obligații nerealiste, care au dus la sărăcie extremă. Micii producători au fost transformați practic în furnizori ai statului, fără a ține cont de capacitatea lor reală de producție. Aceasta a fost o formă indirectă de expropriere economică, inclusiv prin naționalizare ideologică.

Recensăminte și controale administrative:

  • Citat: „Luni, 26 Februarie 1951: În comună se face recensământul animalelor domestice de către studenții de la Facultatea de Agronomie – Craiova.”

Aceste acțiuni, aparent cu rol administrativ, au avut scopul de a controla populația și resursele, menținând presiunea psihologică asupra oamenilor și asigurându-se că toate cotele impuse erau respectate, indiferent de impactul asupra gospodăriilor. Acțiunile de monitorizare a resurselor private au pregătit terenul pentru controlul total asupra producției agricole și a bunurilor.

Promovarea cotelor ca datorie patriotică:

  • Citat: „Duminică, 9 decembrie 1951: Din ziarul ‹Scânteia › cu aceeași dată. În articolul ‹Predarea cotelor la colectare – o îndatorire patriotică› se citează cuvintele înțeleptului Stalin: ‹Cine intenționează să ducă la sate o politică pe placul tuturor, acela nu e un marxist, ci un prost. Politica noastră este o politică de clasă.›”​

Mesajele propagandistice care justifică măsuri drastice sub umbrela unei datorii patriotice au fost folosite pentru a impune controlul statului asupra producătorilor locali, ignorând complet impactul acestor politici asupra sătenilor. Există și o justificare pentru eventuale nemulțumiri: nu poți să fii pe placul tuturor.

Preschimbarea banilor în condiții nefavorabile:

  • Citat: Luni, 28 Ianuarie 1952: Ajunsese o pereche de boi 100.000 lei, un purcel 3.500 lei, o gâscă 1.000 lei… Prima mie se preschimbă pentru 10 lei noi, la 3.000 primeai 20 lei…”

Această schimbare monetară, mascată drept „stabilizare”, a avut un impact negativ asupra economiei țării în general și a economiilor populației în particular, amplificând inegalitățile, sărăcia și izolarea. Mai mult, acest tip de reformă monetară a reprezentat o formă subtilă de expropriere, prin care averile cetățenilor au fost diminuate drastic, în numele stabilizării economice.

  • Citat: “Marți, 4 Martie 1952: Perceptorul ridică din curte oile și păsările pentru plata impozitului de 250 lei. După mult zbucium – neavând nicio para în casă – găsesc să împrumut suma de la alții, ca să pot scoate oile și păsările ridicate ca sechestru. Dacă în aceeași zi nu răspundeam cu suma, erau vândute prin cooperativă, la 0,60 lei kilogramul, cam 10 lei o oaie.

***

Azi, războiul nu se mai poartă în Coreea, ci în Ucraina.

Istoria ne învață că idealuri nobile, precum pacea, solidaritatea sau binele colectiv, pot deveni arme subtile ale manipulării, în timp ce victoria se bazează adesea pe acțiunea în masă, asupra maselor. Pare un clișeu, dar jurnalul străbunicului mi-a amintit că lecțiile trecutului chiar rămân esențiale.

Pe Octavia o găsiți și aici.

Curaj, și tu poți scrie pe Catchy!🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, în format word, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro